Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, l-a pus la zid pe câștigătorul Eurovision 2024: ”Victoria lui Nimeni (Nemo)”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, l-a pus la zid pe câștigătorul Eurovision 2024: ”Victoria lui Nimeni (Nemo)”
Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR, a avut o reacție dură cu privire la câștigătorul Eurovision/ Sursa foto: Facebook, Instagram

Sâmbătă, 11 mai 2024, a avut loc cea de-a 68-a ediție a concursului Eurovision care s-a desfășurat în orașul Malmo din Suedia. România nu a participat în acest an, însă fanii show-ului au urmărit restul concurenților cu sufletul la gură, fiecare având câte un favorit. Câștigătorul a fost Nemo, un tânăr de 24 de ani care se consideră non-binar. Mai exact, el nu se identifică a fi nici femeie, nici bărbat. Victoria sa a atras multe controverse, iar printre cei care l-au pus la zid se numără și Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al BOR.

Elveția a reușit să pună mâna pe trofeul de anul acesta al concursului Eurovision. Nemo, reprezentantul țării, a obținut 591 de puncte cu piesa ”The Code”. Locul doi a fost ocupat de Croația, cu 547 de puncte, iar pe treapta a treia a podiumului s-a poziționat Ucraina care a avut 453 de puncte.

Citește și: CÂȘTIGĂTORUL EUROVISION 2024, PUS LA ZID DE CĂTRE JESSIE BANEȘ: ”AM RĂMAS STUPEFIATĂ SĂ VĂD UN BĂIAT ÎMBRĂCAT ÎN ROZ”

Victor Bănescu, purtătorul de cuvânt BOR, l-a taxat dur pe câștigătorul Eurovision 2024

Suedia, Ucraina, Germania, Luxemburg, Olanda (eliminată), Israel, Lituania, Spania, Estonia, Irlanda, Letonia, Grecia, Regatul Unit, Norvegia, Italia, Serbia, Finlanda, Portugalia, Armenia, Cipru, Elveția, Slovenia, Croația, Georgia, Franța și Austria sunt cele 26 de țări care au participat anul acesta la Eurovision.

Victoria Elveției a atras multe controverse legate de Nemo, artistul care a reprezentat țara. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR) a decis să facă și el o serie de comentarii dure la adresa tânărului de 24 de ani și a melodiei pe care a cântat-o.

„Victoria lui Nimeni (Nemo)… una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa muzicii, una exterminatoare a bunei-cuviinţe şi bunului-simţ, toate caricaturizate şi evacuate din mentalul colectiv al masei isteric (tele)spectatoare.

O masă în stare de ebrietate ideologică din care cultura reală, elementarele repere morale şi însuşi sensul au fost izgonite de activismul şleampăt care huiduie realitatea, siluieşte arta, face ţăndări ierarhiile şi cântă ridicol prohodul planetei căreia i-a crescut temporar temperatura, un simptom manifestat recurent în istoria ei cosmică. Nemo/ Nimeni. Nu întâmplător, ci foarte expresiv în context.”, a scris Vasile Bănescu pe Facebook.

Nemo, câștigătorul Eurovision/ Sursa foto: Instagram

Întrebat în legătură cu melodia pe care a interpretat-o, Nemo a spus că a conceput-o în momentul în care și-a dat seama că nu este nici bărbat, nici femeie. Astfel, purtătorul de cuvânt al BOR a ironizat și piesa intitulată ”The Code”.

„’Codul’ unei uşi desenate pe un zid. Destinaţia oricărei sminteli ideologice. Un imn chinuit înălţat non-binarităţii, fluidizării aberante a datului ontologic al sexualităţii masculine şi feminine, lichidării distincţiilor dintre chipurile binelui & răului şi a distincţiei dintre adevăr şi minciuna numită deconstructivist ‘post-adevăr’, dincolo de care începe nu vreo superioară libertate, ci curtea strâmtă a sordidului.”, a mai spus Vasile Bănescu.

Citește și: CINE ESTE NEMO, CÂȘTIGĂTORUL EUROVISION 2024. A STÂRNIT UN VAL DE CONTROVERSE CU APARIȚIA EXCENTRICĂ: ”NU SUNT NICI BĂRBAT, NICI FEMEIE”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști fetița din imagine? Vedeta a cunoscut succesul, dar o tragedie i-a schimbat viața radical. Dezvăluiri cutremurătoare
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Click.ro
Ioana Ginghină, replică pentru femeile care o critică pe internet: „Am o veste proastă”
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Digi 24
Orașul din România amendat de polițiști pentru un limitator de viteză cu țepi metalici, montat ilegal. „Nu se poate așa ceva”
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Digi24
Viața unei tinere din Marea Britanie, distrusă de un diagnostic greșit de cancer: 11 ani de chimioterapie pentru o tumoare inexistentă
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
Promotor.ro
Kaufland are o ofertă Parkside pentru cei care fac singuri mici reparații la mașină sau motocicletă. Costă 119 lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
Gandul.ro
Ștefan Popescu, analiză de weekend: Ucraina construiește Arcul Carpatic. Un răspuns la incertitudinile legate de aderarea europeană şi euroatlantică
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Mediafax Italia
A cunoscut-o pe româncă la matrimoniale și i-a trimis pe card... 400.000 de euro! Povestea e IREALĂ
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli
Mediafax Spania
Cea mai tare petrecere din anii '90 revine! Nimeni nu dormea, oamenii umblau dezbrăcați și nu existau reguli