Veste bună pentru toți români! Câte zile libere vor primi în plus în ianuarie 2023

Veste bună pentru toți români! Câte zile libere vor primi în plus în ianuarie 2023

Veste bună pentru români! Se vor acorda noi zile libere la început de an. Proiectul a fost adoptat de senatori. Despre ce zile e vorba.

Românii vor avea încă 2 zile libere nelucrătoare! Potrivit proiectului adoptat de Senat, zilele de 6 și 7 ianuarie. Proiectul va fi urma să intre în dezbatere la Camera Deputaților. Astfel, în prima și a doua zi de Bobotează, românii vor avea liber. În prezint, există 15 zile libere legale, conform Codului Muncii.

După mini-vacanța de 1 decembrie, începutul de an vine cu noi zile libere pentru români, iar în acest caz, anul 2022 are în total 15 zile libere legale.

  • „În mai multe state europene, ortodoxe sau catolice, precum Austria, Cipru, Croaţia, Finlanda, Grecia, Italia, Polonia, Rusia, Slovacia, Spania ori Suedia, ziua de 6 ianuarie a fost inclusă ca sărbătoare legală, zi nelucrătoare, tocmai pentru importanţa ei religioasă.
  • Strâns legată de sărbătoarea Botezului Domnului este cinstirea celui care a săvârşit Botezului Domnului, Sfântul Proroc loan Botezătorul, în ziua de 7 ianuarie, în fiecare an. Pentru creştinii ortodocşi care utilizează calendarul neîndreptat (zis de stil vechi), ziua de 7 ianuarie este importantă pentru că, la această dată, este prăznuită Naşterea Domnului”, se arată în expunerea de motive, citat de HotNews.

Noi zile libere pentru români / Caracter ilustrativ/ Sursă foto: Pexels

(CITEȘTE ȘI: Veste bună pentru români! Cine poate primi peste 300 de euro până pe 31 decembrie 2022)

Bugetarii vor avea mai multe zile libere de anul viitor

Bugetarii au mai multe motive de bucurie. Ministerul Muncii a inițiat un alt proiect de hotărâre de Guvern prin care cei din domeniul public vor avea încă 3 zile libere, începând de anul viitor.

Astfel, bugetarii vor avea parte de trei mini-vacanțe în perioada 21-24 ianuarie, 1-4 iunie și 12-15 august 2023. Toate acestea vor fi în plus față de celelalte sărbători legale.

(VEZI ȘI: Vești excelente pentru români! Apare un nou concediu de 30 de zile libere)

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Alessandra Ambrosio, apariție răvășitoare la 45 de ani. Cum s-a fotografiat "îngerașul" Victoria's Secret în vacanța în Bali
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Alessandra Ambrosio, apariție răvășitoare la 45 de ani. Cum s-a fotografiat "îngerașul" Victoria's Secret în vacanța în Bali
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Prosport.ro
FOTO. Cum arată prezentatoarea TV care se iubea de 10 ori pe săptămână cu celebrul fotbalist
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Claudia Pătrășcanu, în lacrimi la poarta fostului soț! Artista a mers să-și vadă fiul, dar a fost refuzată: „Mami te iubește mult!”
Click.ro
Claudia Pătrășcanu, în lacrimi la poarta fostului soț! Artista a mers să-și vadă fiul, dar a fost refuzată: „Mami te iubește mult!”
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Digi 24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
go4it.ro
Trei scule PARKSIDE, disponibile la prețuri de sub 100 lei
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Go4Games
Nu este GTA, dar domină topurile de vânzări
Dragoș Benea, coordonatorul PSD al proiectului de reformă teritorială, anunță în exclusivitate pentru Gândul cele șase criterii care vor sta la baza redesenării hărții României
Gandul.ro
Dragoș Benea, coordonatorul PSD al proiectului de reformă teritorială, anunță în exclusivitate pentru Gândul cele șase criterii care vor sta la baza redesenării hărții României
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Mediafax Italia
Vacanță gratuită. Un oraș italian caută 100 de turiști care să-i testeze serviciile
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi