Veste de ultimă oră de la ministrul Educației! Ce se întâmplă cu anul universitar

Veste de ultimă oră de la ministrul Educației! Ce se întâmplă cu anul universitar

Monica Anisie, ministrul Educației, a excplicat ce măsuri vor fi luate pe fondul pandemiei de coronavirus. Cel mai important anunţ a fost acela că examenul de rezidenţiat se va susţine în acest an cel mai probabil în  luna noiembrie. Anul universitar ar fi prelungit până în octombrie, a spus ministrul la RealitateaTV.

„Împreună cu ministrul Sănătății am realizat un ordin comun prin care am prelungit anul de rezidenţiat până la 31 octombrie. Examenul s-ar putea susține în luna noiembrie”, spune Anisie.

BORIS JOHNSON A AJUNS LA TERAPIE INTENSIVĂ!

„Am precizat că nu se îngheaţă anul şcolar şi că vom căuta soluţii. Vom veni şi vom prezenta scenariile de reluare a cursurilor pentru perioada următoare. Vor fi luate în calcul doar când, elevii, studenţii şi cadrele didactice doar când vor fi în siguranţă. 

Suntem atenţi la tot ce se intâmplă în celelalte state membre UE. Sunt în contact cu toţi aceşti ministri. Vom avea o videoconferinţă în care vom prezenta ce măsuri luăm în calcul. Privim cu încredere că în curând vom relua cursurile şi că vom putea susţine aceste examene naţionale”, a explicat ministrul Educației.

CITEȘTE ȘI: CÂT CREDE MEDICUL ADRIAN STREINU-CERCEL CĂ VOM MAI STA ÎN CASE, DIN CAUZA PANDEMIEI DE CORONAVIRUS: „15 MAI ÎNSEAMNĂ VÂRF AL INCIDENȚEI”

Monica Anisie a atras atenţia că toate cursurile online făcute în peiroada de stare de  urgenţă de către elevi nu au fost unele de predare ci doar de fixare a cunoştinţelor iar pentru aceste cursuri nu se dau note.

„În această perioadă aceste lecţii online au fost unele de fixare a cunoştinţelor. Nu au fost notaţi elevi. Nu au fost lecţii de predare. Vom regelementa în mod clar care sunt parametri în care trebuie să se desfăşoare şi aceste lectii online. Este necesar un răspuns legal, clar şi reglementat pentru întrebările elevilor şi profesorilor dar şi  a elevilor”,  a spus ea.

Lămuriri cu salariile

Ministrul Anisie a oferit lămuriri privind salariile şi concediile profesorilor, care nu vor suferi nicio modificare.

NU RATA: ANUNŢUL ÎNGROZITOR FĂCUT DE MINISTRUL SĂNĂTĂŢII, NELU TĂTARU. CARE SUNT CELE DOUĂ NOI FOCARE DE CORONAVIRUS ÎN ROMÂNIA: „NE GÂNDIM LA…”

”Am mai spus si repet, salariile se plătesc ca şi până acum. În niciun caz nu se pune problema șomajului tehnic la nivelul domeniului educaţie.

Noi am recomandat cadrelor didactice ca, în perioada 3-21 aprilie, perioada vcacanței, să intre în concediu. Își pot lua concedii de odihnă în acea perioadă”, a încheiat Monica Anisie.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia