Este o veste îmbucurătoare pentru o categorie de români! Salariile acestora ar putea depăși, lunar, salariul minim de 4000 de lei. Iată ce schimbări se vor produce în acest sector de muncă!
Se anunță vești bune pentru o categorie de români, anul acesta. După producerea unor schimbări în sectorul de muncă, salariul minim ar putea depăși suma de 4000 de lei, lunar. Se dorește ca, în acest mod, românii să fie stimulați financiar.
În cadrul unui interviu, Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut o serie de declarații referitoare la salariul pe care îl încasează profesorii în România. Din dorința ca aceștia să fie stimulați din punct de vedere financiar, oficialul susține că profesorii ar urma să primească un salariu de 4000 de lei lunar. Această schimbare este prevăzută în proiectul de lege din domeniul educației. Se dorește ridicarea nivelului de caliltate al procesului educațional. În plus, oficialul a mai susținut faptul că niciun învățător, profesor sau educator nu va avea salariul mai mic decât cel mediu pe economie.
”În acest proiect de lege este prevăzut faptul că niciun profesor din România, învățător sau educator, nu va putea avea, prin lege, un salariu mai mic decât salariul mediu pe economie. Dacă ne raportăm la acest moment, salariul mediu net pe economie este de 4.000 de lei pe lună. Un alt avantaj este stabilitatea, un alt avantaj e constituit, și trebuie să spunem lucrurilor pe nume, de perioada de vacanță, care este puțin mai mare decât în alte domenii”, a transmis oficialul.
Citește și SE DAU BANI ÎN PLUS LA SALARIU! CINE VOR FI ROMÂNII CARE VOR BENEFICIA DE SUMA 450 DE LEI
Un profesor debutant încasează lunar suma de 2500 de lei, motiv pentru care oficialul din educație dorește să se producă schimbări în acest sens. Atragerea unui număr mare de profesori prin impunerea unui salariu mai mare și oferirea anumitor condiții de muncă avantajoase se află pe lista schimbărilor.
”Sunt o serie de avantaje pe care dorim să le susținem, pentru că ele trebuie să fie un factor puternic de atractivitate pentru profesia didactică. (…) Ca să avem cadre didactice printre cei mai buni absolvenți ai universităților românești, trebuie să-i atragem, inclusiv din perspectivă salarială, dar nu numai. În momentul de față, 2.400-2.500 de lei, cât are un profesor debutant, nu este un salariu atractiv pentru un șef de promoție dintr-o universitate românească. Vorbim de minim 4.000 de lei, iar proiectul de lege propune raportare la fiecare an fiscal încheiat”, a spus Sorin Cîmpeanu pentru dcnews.ro.