Veşti bune pentru românii care aşteaptă restituirea taxei auto

Veşti bune pentru românii care aşteaptă restituirea taxei auto
Veşti bune pentru românii care aşteaptă restituirea taxei auto

Restituirea taxelor auto către cetățenii care au solicitat acest lucru ar putea avea loc cu o lună înaintea termenului anunțat inițial. La insistențele Comisiei Europeane, ministrul finanțelor publice intenționează să rezolve această problemă cel târziu la sfârșitul lunii mai 2019.

”Din păcate, astăzi este o întreagă birocraţie pe acest subiect şi, la fel, am spus clar: ANAF-ul trebuie să se dea peste cap’, a declarat Eugen Teodorovici joi, 18 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă. „Eu am să sprijin datul peste cap de mai multe ori, dacă este cazul, până la final de mai să se plătească sumele aferente acestei taxe. Adică suntem acum în aprilie, cât mai este până la final, iar până la final de mai trebuie să găsească orice fel de soluţie”, a declarat ministrul finanțelor publice, informează auto-bild.ro.

Conform aceleiași surse, taxele ce urmează a fi restituite sunt:

– taxa specială

 – taxa de poluare

 – taxa pentru emisiile poluante

 – timbrul de mediu

Posesorii de autoturisme erau obligați să le plătească la prima înmatriculare, dar acestea au fost eliminate în ianuarie 2017.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!