Acasă » Vedete » Victor Slav, decizie curajoasă după operația de la picior! Ce i-a spus medicul

Victor Slav, decizie curajoasă după operația de la picior! Ce i-a spus medicul

De: Cristian Blanuta 22/12/2018 | 17:44
Victor Slav, decizie curajoasă după operația de la picior! Ce i-a spus medicul
Victor Slav s-a combinat cu o super-bunăciune

Victor Slav are din nou de gând să urce pe placă, în perioada Sărbătorilor, deși, în urmă cu un an, a trăit un coșmar din cauza unui accident la schi. A ajuns atunci de urgență la spital, iar după câteva zile a fost operat.

“M-am dat cu placa şi am căzut! În primă fază, am crezut că am doar o simplă problemă la glezna, nici prin cap nu îmi trecea că e atât de grav, de asta am mai tras de timp şi am încercat să mă recuperez fără o intervenţie chirurgicală! Din păcate, nu am reuşit  şi tot am ajuns la operatie. S-a rupt fascia si pleaca tendonul la plimbare”, a declarat Victor Slav atunci.

Vedeta a fost nevoită să îşi pună o atelă şi să meargă cu ajutorul cârjelor o bună perioadă de timp.Se pare că nu a fost deloc afectat de situația în care s-a aflat, dat fiind că la un an distanță vrea din nou pe pârtie.

„Sunt foarte fericit că mi-am luat echipament nou. Mi-am cumpărat placă, bootsi şi abia aştept să merg la munte. Am un grup de prieteni pasionaţi de snowboard-ing şi mi-au scris deja că ninge şi e cazul să facem o escapadă la munte. Va fi prima oară când mă voi urca pe placă, după accident. Sper să fie bine, dar oricum, ce se poate întâmpla? De rupt, s-a mai rupt, ştiu cum e. Până şi domnul doctor mi-a spus „La anu’, domnul Slav, puteţi să vă urcaţi pe placă”. Iar dacă medicul a spus, cum pot eu să nu-l ascult? Omul mă înţelege, că el este schior împătimit”, a declarat Victor Slav pentru WOWbiz.ro

Tags:
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția de Moldova), SPORT citeste mai mult
Parteneri
Cât costă un kilogram din primele CĂPȘUNI româneşti, apărute deja în pieţe. Nu sunt chiar pentru orice buzunar
Cât costă un kilogram din primele CĂPȘUNI româneşti, apărute deja în pieţe. Nu sunt chiar...
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42 de ani!
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42...
AȘA ARATĂ iubita unui milionar român! La doar 27 de ani e plin de bani și s-a lăsat de sport
AȘA ARATĂ iubita unui milionar român! La doar 27 de ani e plin de bani...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post...
Marilu Dobrescu rupe tăcerea despre „procedura secretă”. Dezvăluirile făcute au șocat o întreagă țară: „Cu fiecare injecție pe care ți-o faci, ai un strop de speranță”
Marilu Dobrescu rupe tăcerea despre „procedura secretă”. Dezvăluirile făcute au șocat o întreagă țară: „Cu...
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce...
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu amanta rusoaică la Moscova
Cazul ciudat al miliardarului german care și-ar fi înscenat moartea ca să fie împreună cu...
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub...
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Poți radia mașina dacă n-o mai folosești, fără s-o casezi?
Ce ar face Adrian Minune dacă ar afla că fiica lui este înșelată de soț: „I-aș spune...”. Secretele pe care le are Karmen față de tatăl ei
Ce ar face Adrian Minune dacă ar afla că fiica lui este înșelată de soț:...
"Mă simt ciudat să spun cu voce tare: Am cancer la creier". Reacția tulburătoare a...
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre ei doi: „Virginia, chiar nu mă șochează nimic în lumea asta, crede-mă.”
Virginia, dezvăluiri despre o posibilă relație cu Patrick! Se simte Robi deranjat de apropierea dintre...
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape toate iubitele, dar cu ea...”
S-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape...
Modelul de Sandero cu care Dacia ar da o lovitură uriașă pe piața auto europeană. Mulți șoferi și-ar dori să conducă o astfel de mașină
Modelul de Sandero cu care Dacia ar da o lovitură uriașă pe piața auto europeană....
Stațiunea din România care strălucește în fiecare an. Turiștii se bat pe rezervări, e o adevărată comoară naturală și are beneficii uimitoare pentru sănătate
Stațiunea din România care strălucește în fiecare an. Turiștii se bat pe rezervări, e o...
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Bănică Jr şi Lavinia Pîrva, anunț neașteptat după 7 ani de relaţie: Am considerat că adevărul o să iasă la iveală!
Bănică Jr şi Lavinia Pîrva, anunț neașteptat după 7 ani de relaţie: Am considerat că...
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Interdicție completă în România din 9 aprilie. Legea n-are excepţii. Amendă 1000 lei
Cum să faci 1 milion de euro în 5 ani! Discuție cu analistul financiar Iancu Guda
Cum să faci 1 milion de euro în 5 ani! Discuție cu analistul financiar Iancu...
Smoothie poate crește riscul de DIABET, avertizează medicii nutriționiști. Care sunt alternativele
Smoothie poate crește riscul de DIABET, avertizează medicii nutriționiști. Care sunt alternativele
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
"A vrut să experimenteze pe copil". Un tată și-a lăsat bebelușul să moară de foame...
Monica Tatoiu, cel mai șocant diagnostic: cancer mamar. Cum a reacționat vedeta: „Nu mi-e frică de moarte”
Monica Tatoiu, cel mai șocant diagnostic: cancer mamar. Cum a reacționat vedeta: „Nu mi-e frică...
Mesajul astrelor pentru zodii, 20 aprilie 2024. Veste bună pentru Fecioară și Balanță
Mesajul astrelor pentru zodii, 20 aprilie 2024. Veste bună pentru Fecioară și Balanță
Cristina Demetrescu anunță noroc mare și schimbări pentru 5 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste acești nativi până la sfârșitul lui aprilie
Cristina Demetrescu anunță noroc mare și schimbări pentru 5 zodii. Vine o perioadă neașteptată peste...