Victorii trase la indigo cu nou-promovatele pentru CFR Cluj și FCSB în ultima etapă a sezonului regular!

Victorii trase la indigo cu nou-promovatele pentru CFR Cluj și FCSB în ultima etapă a sezonului regular!
Tade a cunoscut-o pe Alexandra în perioada în care evolua pentru CFR Cluj

CFR Cluj și FCSB au obținut victorii trase la indigo în jocurile din ultima etapă a acestui sezon regular în Liga I.

Atât ardelenii cât și bucureștenii au câștigat cu 2-0 partidele susținute cu nou-promovatele Juventus București respectiv Sepsi OSK Sf. Gheorghe.

După 0-0 la pauză cele două formații care vor lupta în play-off-ul acestei ediții a Ligii I pentru titlul de campioană au reușit să se impună în fața adversarilor pe care i-au întâlnit. Victoria formației lui Dan Petrescu a fost obținută grație reușitelor semnate de Omrani (min.64) și Alex Ioniță (min.67), în timp ce roș-albaștrii au tranșat duelul cu Sepsi datorită autogolului semnat de Vieira (min. 51) și a reușitei din finalul meciuluui care i-a aparținut lui Man (min.86).

În urma acestor victorii, CFR Cluj a terminat sezonul regular cu 59 de puncte fiind pe primul loc, în timp ce FCSB s-a clasat pe locul 2 cu 55 de puncte.

Astăzi de la ora 17:30 Concordia Chiajna și FC Voluntari vor trage cortina peste acest sezon regular al Ligii I. Miza celor trei puncte este foarte mare, Chiiajna având șansa în cazul în care se va impune de a urca două locuri în clasament.

Rezultatele ultimei etape în Liga I

CS „U” Craiova – ACS Poli Timişoara 1-1

FC Botoşani – Gaz Metan Mediaş 1-0

CSM Poli Iași – Viitorul Constanţa 0-1

Astra Giurgiu-  Dinamo 2-0

Juventus Bucureşti –  CFR Cluj 0-2

FCSB –  Sepsi Sf. Gheorghe 2-0

luni, 26 februarie

ora 17:30 Concordia Chiajna – FC Voluntari

clasamentul Ligii I

1 CFR Cluj                                   26     18     5       3       42-13         59

2 FCSB                                        26     16     7       3       52-18         55

3 CS U Craiova                            26     14     9       3       41-26         51

4 Viitorul                                       26     13     5       8       34-21         44

5 Astra Giurgiu                             26     12     8       6       38-27         44

6 Dinamo Bucureşti                      26     11     6       9       39-31          39

7 CSM Poli Iaşi                            26    11       6       9       34-31         39

8 FC Botoşani                              26    11      6       9       28-26          39

9 FC Voluntari                              25     7       7       11     24-32         28

10 ACS Poli Timişoara                 25     6       8       11       21-36       26

11Concordia Chiajna                    25     7       4       14     33-36         25

12 Sepsi                                        26     5       4       17     15-44         19

13 Gaz Metan Mediaş                   26    2       10       14     14-39         16

14 Juventus                                   26     1       8        17    12-47           11

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!