Viteza minimă obligatorie în România. Ce prevede, de fapt, Codul Rutier

Ideea conform căreia șoferii „nu au voie să circule încet” pe autostrăzi sau drumuri expres continuă să fie intens discutată, deși legislația rutieră nu funcționează ca o oglindă a limitelor maxime de viteză.

În spațiul public se amestecă frecvent două noțiuni diferite: condițiile de acces pe drumurile de mare viteză și situațiile în care există o viteză minimă obligatorie, semnalizată explicit. Confuzia dintre aceste concepte generează dezbateri aprinse și interpretări eronate ale Codului Rutier.

Viteza minimă obligatorie în România

În practică, mulți conducători auto cred că pot fi sancționați dacă rulează cu 80 km/h pe autostradă, în timp ce alții sunt convinși că nu există nicio consecință legală pentru deplasarea foarte lentă. Realitatea juridică se află între aceste extreme. Există situații în care viteza prea redusă poate constitui contravenție, însă doar în condiții clar definite de legislație.

Codul Rutier stabilește că pe autostrăzi și drumuri expres nu pot circula vehicule care, prin construcție sau din alte cauze, nu pot depăși 50 km/h. Această prevedere nu reprezintă o viteză minimă obligatorie pentru toți participanții la trafic, ci o regulă de acces.

Scopul acesteia este de a exclude vehiculele lente sau aflate într-o stare tehnică necorespunzătoare, care nu pot menține un ritm minim de siguranță. Astfel, mopedele, tractoarele sau utilajele grele nu au voie pe aceste drumuri, indiferent de intenția șoferului.

Diferența dintre regula de acces și o limită minimă obligatorie este esențială. Prima stabilește cine poate intra pe un drum de mare viteză, nu viteza cu care trebuie să circule în orice moment.

În trafic apar numeroase situații legitime în care viteza scade mult sub limita maximă: aglomerație, condiții meteo severe, vizibilitate redusă, polei, ploaie torențială sau o defecțiune apărută în mers. În astfel de cazuri, reducerea vitezei nu doar că este permisă, ci devine necesară pentru siguranță.

Ce prevede, de fapt, Codul Rutier

Contravenția invocată cel mai des se referă la conducerea „nejustificată” cu cel puțin 10 km/h sub limita minimă obligatorie stabilită pe un anumit tronson. Această sancțiune se aplică doar dacă există o limită minimă impusă explicit, de regulă prin indicator rutier. Fără un astfel de semn, fapta nu poate fi încadrată în articolul de lege menționat.

În plus, termenul „nejustificat” arată că legea vizează comportamentul intenționat sau lipsit de motiv real, care afectează fluența traficului într-o zonă unde autoritatea a stabilit un ritm minim.

În prezent, în România nu există tronsoane de drum pe care să fie instituită o viteză minimă obligatorie în sensul prevăzut de lege. De aceea, sancțiunea este rar aplicată, iar în practică nu există un cadru clar pentru măsurarea și penalizarea vitezelor reduse în lipsa unui indicator specific.

Totuși, faptul că nu există o amendă directă pentru mersul foarte încet nu înseamnă că un astfel de comportament este lipsit de riscuri. Diferențele mari de viteză între vehicule pot genera situații periculoase, reacții întârziate și accidente în lanț.

Dacă un șofer nu poate menține un ritm sigur, soluția recomandată este utilizarea benzii din dreapta, semnalizarea corespunzătoare și retragerea într-un loc sigur atunci când este posibil.

În cazurile în care deplasarea lentă devine periculoasă pentru ceilalți participanți la trafic, poliția poate interveni în baza altor prevederi legale privind siguranța rutieră.

CITEŞTE ŞI: Semnul rutier care te lasă fără 1.000 de lei. Puțini șoferi știu ce trebuie să facă atunci când îl văd

Radare inteligente în România. Cum vor funcționa în 2026 și ce se întâmplă cu amenzile