Vlad Ciurea a făcut calculul. Câte grade ar trebui să avem în cameră, noaptea: „De asta avem insomnii”

Vlad Ciurea a făcut calculul. Câte grade ar trebui să avem în cameră, noaptea: "De asta avem insomnii"

Temperatura din camera în care dormim este un factor esențial pentru somn și pentru sănătatea creierului. Medicul Vlad Ciurea a explicat cum aerul prea cald ne poate fura odihna, dar și câte grade sunt indicate. Tot el ne explică și câte grade ar trebui să avem în cameră, noaptea.

Somnul odihnitor nu depinde de câte ore dormim sau petrecem în pat, ci și de temperatura pe care o avem în cameră. Neochirurgul Vlad Ciurea a atras atenția că o încăpere prea caldă poate afecta profund procesul de relaxare și recuperare a organismului în timpul nopții. Iar printre factorii care ne pot influența sunt gradele din mediul în care dormim.

Câte grade ar trebui să avem în cameră, noaptea

Numeroase cercetări internaționale confirmă aceste observații. Specialiștii arată că temperatura ideală pentru somn ar trebui să se situeze între 18 și 20 de grade Celsius, iar Organizația Mondială a Sănătății recomandă chiar 18 grade pentru persoanele care dorm îmbrăcate lejer. Alte studii, publicate în platforme științifice precum Science Direct, susțin un interval ușor mai larg, de 15 până la 19 grade, însă toate ajung la aceeași concluzie: răcoarea favorizează somnul profund.

Când aerul din dormitor depășește 24 de grade Celsius, somnul devine mai agitat, apar treziri repetate, iar senzația de oboseală se accentuează dimineața. În schimb, o cameră ușor răcoroasă sprijină reglarea temperaturii interne a corpului, un mecanism natural care semnalează creierului că este timpul pentru odihnă.

„Scade concentrația de oxigen dacă stai cu soba pornită. Căldura nu este bună. Temperatura de confort nu trebuie să fie niciun caz ridicată. Trebuie să ne obișnuim, ca țară, cu o temperatură de confort care să fie 21° și sub 21. Este foarte bine și pentru sistemul nervos, predomină sistemul vagal, care este puțin la temperaturi mai joase”, a dezvăluit medicul Vlad Ciurea, în emisiunea Academia de Sănătate de la DC Medical.

Totuși, extremele nu sunt recomandate. Dacă temperatura scade prea mult, organismul depune un efort suplimentar pentru a se încălzi, ceea ce poate perturba la rândul său odihna. Specialiștii recomandă găsirea unui echilibru: un dormitor bine ventilat, cu o temperatură constantă și lenjerie potrivită anotimpului.

Citește și: Nu consumați acest aliment de post! Dr. Vlad Ciurea susține că distruge activitatea cerebrală

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!