Vladimir Drăghia a dezvăluit ce va face cu banii dacă va câștiga Exatlon 2018!

Vedete

Vladimir Drăghia este unul dintre cei doi finaliști de la Exatlon, alături de Ionuț din echipa Războinicilor. Alice, iubita lui Vladimir a postat un mesaj pe rețelele de socializare, în care a dezvăluit ce va face actorul cu banii, în cazul în care va fi câștigător.

Marea finală bate la uşă şi aduce cu ea premiul de 100000 de euro pe care, dacă îi câştigă, Vladimir îi va dona taberei MagiCAMP. Aceasta comunitate de oameni minunaţi organizează tabere pentru copiii cu afecţiuni oncologice şi copiii care au suferit arsuri grave. Voluntarii, personalul MagiCAMP, cadrele medicale şi psihologii specializaţi se îngrijesc ca micuţii să aibă parte, timp de o săptămână, de distracţie cu ateliere de muzica, teatru, pictura, parc de aventura, bălăceală în piscină şi multe alte activităţi care costă foarte mult împreună cu toate îngrijirile necesare. 

Vara trecuta, Vladimir a vizitat tabăra MagiCAMP pentru a doua oară şi a încercat să aducă zâmbete pe feţele copiilor care au suferit arsuri grave. 

Prima data, în 2015, el s-a întâlnit cu copii care sufereau de afecţiuni oncologice.

Mă bucur ca a ajuns până aici şi e atât de aproape să-şi îndeplinească visul de a ajuta MagiCAMP să aducă bucurie în sufletele copiilor loviţi de boli crunte şi alte nenorociri.

Am visat de curand că Vladimir m-a întrebat ce-mi doresc, iar eu i-am răspuns că vreau să ajungă în finală. El mi-a spus că vrea să zboare. Stiu că zborul e metafora ajutorului pe care el vrea să îl ofere copiiilor prin MagiCAMP şi sper ca asta sa fie răsplată efortului făcut în ultimele cinci luni, a scris Alice, iubita lui Vladimir Drăghia, în numele lui.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!