Reguli de la Supernanny. IRINA PETREA demontează miturile de parenting
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Știri » 24 ianuarie 1859. 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Programul manifestărilor organizate în ţară

24 ianuarie 1859. 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Programul manifestărilor organizate în ţară

De: Cancan 24/01/2018 | 10:36
24 ianuarie 1859. 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Programul manifestărilor organizate în ţară

Manifestări dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române au loc, miercuri, în toată ţara. Mica Unire a fost sărbătorită începând de marţi în unele oraşe, iar programul manifestărilor continuă, în altele, şi pe parcursul zilelelor din a doua parte a acestei săptămâni.

IAŞI

Programul evenimentelor organizate cu ocazia împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române a debutat la Iaşi pe 23 ianuarie, cu simpozionul “Armata Română, între Mica şi Marea Unire”, la Palatul Culturii. La Muzeul Unirii a fost organizată “Galeria Unirii”, în cadrul căreia a fost lansat albumul “Familia Regală la Iaşi” şi vernisată expoziţia “Unirile românilor de la Alexandru Ioan Cuza la Ferdinand I”.

Manifestările continuă pe 24 ianuarie, când, în Piaţa Unirii, de la ora 10,00, va avea loc un concert folcloric, iar la ora 11,00 încep manifestările oficiale: Te Deum, discursuri ale oficialităţilor, depuneri de coroane de flori la statuia domnitorului Al. I. Cuza, parada militară şi tradiţionala Horă a Unirii, “Hai să dăm mână cu mână”.

În jurul orei 12.30, autorităţile şi politicienii vor depune coroane de flori la mormântul lui Cuza, la mănăstirea Trei Ierarhi, şi vor lua parte la o slujbă de pomenire.

Între timp, în Piaţa Unirii din Iaşi, după celebra “Horă a Unirii” va fi reluat spectacolul folcloric. Tot atunci, municipalitatea va împărţi ieşenilor peste 5.000 plăcinte tradiţionale moldoveneşti, ceai şi vin fiert.

Un tren tricolor, Trenul Unirii, va sosi în Gara Iaşi, de la Bucureşti, la ora 12,11. În două dintre vagoane se vor afla membri ai Clubului Feroviarilor şi 24 de biciclişti. Aceştia vin special la Iaşi pentru a lua parte la manifestările dedicate Unirii Moldovei cu Ţara Românească. Pe drumul dintre Gara Iaşi şi Piaţa Unirii, aceştia vor purta un steag imens.

Pentru prima oară, reprezentanţii Regionalei CFR organizează manifestări culturale. Acestea se vor desfăşura în Sala Mare a Gării Iaşi, începând de la ora 12,15.

De la ora 14.30, la Muzeul Unirii sunt organizate mai multe manifestări culturale şi ştiinţifice. În anul Centenarului Marii Uniri, Asociaţia Dar Development realizează, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, expoziţia fotodocumentară “De la Unirea Principatelor la Marea Unire – Parcurs istoric şi cultural”. Expoziţia va prezentată publicului în 24 ianuarie, la ora 14,30.

De la ora 15,00, tot la Muzeul Unirii, Corul Bărbătesc “Flori de Măr” de la Râşca, judeţul Suceava, va susţine un scurt moment artistic, urmat de prezentarea Mapei cu conţinut filatelic, plic timbrat cu timbru reprezentând Muzeul Unirii din Iaşi şi ştampilat cu ştampila ocazională datată 24 ianuarie 2018, precum şi o carte poştală cu imaginea Muzeului Unirii.

La ora 15,45 va fi prezentat albumul “Basarabia în Actul Marii Uniri de la 1918”, iar de la 16,14 va avea loc Simpozionul Naţional “Omagiul Făuritorilor Uniri”, cu tema “Unirile românilor de la Alexandru Ioan Cuza la Ferdinand I”.

La ora 18,00, de la Muzeul Unirii spre Palatul Culturii va fi organizată parada militarilor de la Brigada 15 Mecanizată, în tradiţionala retragere cu torţe. Această acţiune simbolică îşi doreşte să cinstească memoria militarilor căzuţi la datorie pe câmpurile de luptă din ţară sau străinătate. Coloana de militari va mărşălui pe bulevardul Ştefan cel Mare cântând “Drum bun”.

Pe 24 şi 25 ianuarie, de la ora 19,00, pe scena Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri” se va juca un spectacol al Teatrului Naţional “Mihai Eminescu” din Chişinău, iar vineri, 25 ianuarie, va avea loc un concert special al Filarmonicii.

Alte zeci de manifestări cultural-ştiinţifice sunt derulate de şcolile şi liceele din judeţ.

Pe 24 ianuarie, Muzeul Unirii şi Palatul Culturii din Iaşi, precum şi Palatul Alexandru Ioan Cuza din Ruginoasa vor putea fi vizitate gratuit. Acestea vor fi deschise publicului între orele 10.00 şi 17.00.

Tot de pe 24 ianuarie, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) Iaşi organizează o expoziţie aniversară intitulată “24 Ianuarie 1859: Mica Unire”, care va putea fi vizitată la Muzeul “Vasile Pogor”. Expoziţia va fi deschisă până la sfârşitul lunii şi va cuprinde portrete oficiale ale domnitorului Micii Uniri, Alexandru Ioan Cuza, şi ale doamnei Elena Cuza, cărţi, pagini din presa vremii, fotografii, medalii aniversare, la care se adaugă călimara de birou din marmură albă şi piese de mobilier, dar şi obiecte de patrimoniu care au aparţinut lui Mihail Kogălniceanu, unul dintre artizanii dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza şi principal susţinător al modernizării de după Mica Unire.

Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi deschide cinci muzee miercuri, 24 ianuarie – Muzeul Vasile Alecsandri de la Mirceşti, Muzeul Vasile Pogor, Muzeul Mihai Eminescu, Muzeul Sf. Ierarh Dosoftei – Mitropolitul şi Colecţia Istoria teatrului românesc. Muzeele vor putea fi vizitate în intervalul orar 10,00 – 17,00.

Tot de Ziua Micii Uniri se organizează manifestarea culturală interactivă “Meşteri şi meşteşuguri populare tradiţionale – repere ale identităţii şi unităţii naţionale”, ce va avea loc în perioada 23 – 24 ianuarie, pe strada Lăpuşneanu din Iaşi. Vor participa 15 meşteri populari din diverse zone etnografice ale ţării, precum şi din Republica Moldova. Evenimentul este organizat în cadrul Centenarului Unirii, cu ocazia sărbătoririi Zilei Unirii Principatelor.

O altă manifestare dedicată aniversării a 159 de ani de la înfăptuirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească este organizată pe 26 ianuarie, la Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” din Iaşi, unde, de la ora 19.00, va fi un Concert special al Filarmonicii (Dirijor: Tiberiu Soare; Dirijorul corului: Doru Morariu; vor fi interpretate lucrări de: Tiberiu Olah, Mihail Jora, Theodor Rogalski, George Enescu, Iosif Ivanovici, Ciprian Porumbescu, Alexandru Flechtenmacher).

CONSTANŢA

Marina Militară participă miercuri, 24 ianuarie, la ceremoniile organizate, începând cu ora 11.00, pe platoul din faţa palatului administrativ din Constanţa, cu prilejul împlinirii a 159 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, informează un comunicat de presă transmis de Statul Major al Forţelor Navale (SMFN).

Potrivit SMFN, efective al ale Marinei Militare vor asigura garda de onoare, participând, astfel, la manifestările dedicate celebrării Zilei Unirii Principatelor Române, organizată de autorităţile locale la: Mangalia (ora 10,45 – Complexul monumental din Piaţa Republicii), Brăila (ora 11,00 – Piaţa Independenţei, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza), Tulcea (ora 10, 00 – Piaţa Tricolorului), Babadag (ora 10.00 – Monumentul Eroilor). De asemenea, reprezentanţii Forţelor Navale Române vor participa, în Bucureşti, la activităţile organizate de Ministerul Apărării Naţionale, începând cu ora 10.25, la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza de pe Dealul Patriarhiei.

O evocare a rolului şi locului înfăptuirii Unirii Principatelor Române, în istoria patriei, este organizată de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa, în Aula Adrian Rădulescu, cu participarea elevilor şi profesorilor de la mai multe unităţi de învăţământ din judeţ.

Miercuri, 24 ianuarie, la Catedrala Arhiepiscopală “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa, arhiepiscopul Tomisului, Teodosie, va oficia, de la ora 10,00, un Te Deum, în memoria celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române prin alegerea ca Domn al Moldovei şi al Ţării Româneşti, succesiv la 5 ianuarie şi 24 ianuarie 1859, a lui Alexandru Ioan Cuza. “Te Deumul se va oficia şi în bisericile din cuprinsul Eparhiei Tomisului iar după slujbă, clopotele vor fi trase timp de un minut, în cinstea făuritorilor Unirii Principatelor Române”, precizează un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Tomisului.

Tot la Catedrala Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel din Constanţa, la ora 10,30, se va desfăşura festivitatea de premiere pentru autorii celor mai bune lucrări jurizate în cadrul Concursului de creaţie “Dobrogea, înainte şi după 1878”, la secţiunile de fotografie, desen şi eseu. Concursul s-a desfăşurat pe durata semestrului I al anului şcolar în curs şi este inclus în proiectul educaţional “România în sărbătoare”, fiind organizat de către Departamentul Cultural-Educaţional al Arhiepiscopiei Tomisului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, Asociaţia Naţională “Cultul Eroilor Regina Maria” – filiala Constana şi Asociaţia “Casa Mării Negre”.

Începând cu ora 11,00, la Biblioteca Arhiepiscopiei Tomisului este programată conferinţa ştiinţifică “Unitatea naţională – bază a demnităţii naţionale”, cu tema “Unirea de la 1859 – temei al Marii Uniri din 1918″, la care vor susţine prezentări: ÎPS Teodosie, publicistul Ovidiu Dunăreanu, lect. univ. dr. Carmen Ciornea şi studentele Doiniţa Catrangiu, Elisabeta Chiriac şi Cristina Oprea.

GORJ

Câteva de sute de persoane sunt aşteptate miercuri să participe la evenimentele organizate cu ocazia împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române.

Potrivit reprezentanţilor Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj, programul manifestărilor va începe la ora 17,00 cu un spectacol susţinut de Ansamblul Artistic Profesionist “Doina Gorjului”, la ora 18,00 va avea loc intrarea cu torţe în Piaţa Prefecturii din centrul municipiului, între 18,00-18,10 vicepreşedintele Consiliului Judeţean, istoricul Gheorghe Nichifor, va susţine o lecţie de istorie, iar până la ora 19,00 se va desfăşura spectacolul literar-muzical-coregrafic “Centenar 2018. Poveste despre Mica Unire. La ora 19,00 va avea loc Hora Unirii.

Spectacolul prezintă atmosfera plină de emoţie patriotică a zilei de 24 ianuarie 1859, atât din Târgu-Jiu şi Gorj, cât şi din Bucureşti. Pe lângă personajele istorice clasice – Alexandru Ioan Cuza, Gheorghe Brătianu, Mihail Kogălniceanu – vor fi ilustrate de actori şi mari personalităţi gorjene, participante la actul Micii Uniri: Gheorghe Magheru, Christian Tell, Barbu Gănescu, Ioan Roibu – cu toţi deputaţii de Gorj în Divanul ad-hoc al Ţării Româneşti, precum şi Tănase Stănculescu – magistrat (primar) al Târgu-Jiului, sau Antonie Brăiloiu – administrator (prefect) al judeţului Gorj la acea vreme. Îşi dau concursul: Ansamblul Artistic Profesionist ‘Doina Gorjului’, Teatrul Dramatic ‘Elvira Godeanu’, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, Şcoala Populară de Artă, Ansamblurile folclorice de la Polovragi şi Baia de Fier, se menţionează într-un comunicat al CJCPCT Gorj.

“Vă aşteptăm miercuri, 24 ianuarie, începând cu ora 17,00, în Piaţa Prefecturii din Târgu-Jiu, într-o poveste despre Mica Unire şi Gorjul Centenar. După o defilare cu făclii şi mesajul către ţară al domnitorului Cuza, ne vom prinde într-o horă a unirii. ‘Hai să dăm mână cu mână’ pentru a celebra împreună împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române”, a declarat purtătorul de cuvânt al CJ Gorj, Oana Paloş.

MUREŞ

Maestrul Gheorghe Zamfir, acompaniat de Corul Accoustic şi Orchestra Metropolitană Bucureşti, susţin un “Concert Extraordinar în anul Centenarului Marii Uniri, 1918-2018”, în ziua Unirii Principatelor Române.

Concertul extraordinar va avea loc miercuri, de la ora 19,30, la Palatul Culturii din Târgu Mureş, între invitaţii speciali regăsindu-se şi Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României din perioada 1996-2000.

Pe parcursul zilei, este programat un moment festiv organizat de Instituţia Prefectului judeţului şi de Garnizoana Târgu Mureş, în curtea Inspectoratului de Poliţie Judeţean, singurul loc din judeţ unde există un bust al domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Înaintea concertului de la Palatul Culturii, Primăria Târgu Mureş organizează, la Teatrul Naţional, un spectacol susţinut de Nicolae Furdui Iancu, Ionuţ Fulea şi Sergiu Cipariu, alături de care participă actorii Dan Rădulescu şi Liviu Pancu, precum şi ansamblul folcloric “Spice Mureşene”.

Spectacolul se va încheia cu Hora Unirii în Piaţa Teatrului, la ora 18,30.

ARAD

Instituţia Prefectului Arad organizează o serie de manifestări dedicate sărbătorii Unirii Principatelor Române pe Platoul din faţa Palatului Administrativ, începând de la ora 10.00. Acestea va cuprinde intonarea Imnului Naţional, un ceremonial religios oficiat de către înalţi prelaţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Arad, rugăciunea de binecuvântare fiind rostită de Î.P.S. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, alocuţiuni privind însemnătatea zilei de 24 ianuarie şi, la final, Hora Unirii.

Finalul manifestărilor din prima parte a zilei va fi marcat prin defilarea Gărzii de Onoare Comune, compusă din detaşamentele de militari ai Ministerului Apărării Naţionale şi ai Ministerului Afacerilor Interne, acestea din urmă aparţinând Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi respectiv Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Vasile Goldiş” Arad.

În aceeaşi zi, de la ora 19.00, Primăria Municipiului Arad, în colaborare cu Filarmonica de Stat Arad, organizează, în sala Teatrului Clasic “Ioan Slavici”, un concert extraordinar dedicat Unirii Principatelor Române. Potrivit primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, programul concertului îşi propune să prezinte, în mod metaforic, unirea dintre spiritualitatea sonoră mioritică cu marea tradiţie muzicală vest şi central- europeană, reprezentată prin mijloacele de exprimare proprii muzicii culte.

Invitata orchestrei simfonice (dirijor Dorin Frandeş) este naista Claudia Diaconu-Iordache, fuziunea dintre ansamblul clasic şi instrumentul specific spiritualităţii muzicale româneşti fiind oglindită în partituri de mare popularitate, prezentate în aranjamente orchestrale semnate de Gheorghe Zamfir, Ilie Fieraru sau Marian Didu.

În partea a doua a concertului omagial, orchestra “Rapsozii Zărandului” va prezenta un program alcătuit din piese autentice de muzică populară românească, interpretate de soliştii arădeni Cornelia Căprariu Roman, Malvina Nagy, Radu Vand, Viorica Mănăstire şi Alexandru Pop.

Accesul publicului la spectacol va fi gratuit, pe bază de invitaţii, în limita locurilor disponibile.

BIHOR

Prefectura Bihor demarează, miercuri, evenimentele dedicate Centenarului Marii Uniri, printr-o ceremonie prilejuită de împlinirea a 159 de ani de la Unirea cea Mică, a Principatelor şi invită orădenii să serbeze ziua de 24 ianuarie în Piaţa Unirii din Oradea, ca de obicei, la statuia ecvestră a primului unificator al românilor, voievodul Mihai Viteazul.

Festivităţile vor începe la ora 12,00, prin întâmpinarea de către o Gardă de Onoare a oficialităţilor locale, prezentarea Onorului, Salutul drapelului de luptă şi intonarea Imnului Naţional al României.

Un sobor de preoţi – cel militar, cel al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi şi cel al Penitenciarului – vor oficia un Te Deum, după care vor rosti alocuţiuni, privind însemnătatea Unirii sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza, prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu şi istoricul Alina Stoica.

După tradiţionalul recital al ansamblului coral General Traian Moşoiu din Oradea va avea loc festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la statuia ecvestră a primului unificator, Mihai Viteazul, festivitatea fiind programată să se încheie printr-o Horă a Unirii, în care să se prindă toţi participanţii la ceremonie.

BOTOŞANI

Orchestra Rapsozii Botoşanilor va susţine, miercuri, în Piaţa Revoluţiei, un spectacol de muzică populară şi patriotică dedicat Zilei Unirii.

Evenimentul va începe la ora 14.00, iar pe scenă vor urca interpreţi cunoscuţi, precum Daniela Condurache, Elena Mândrescu, Laura Ştefănescu sau Petronela Rusu.

Tot miercuri, Instituţia prefectului şi Garnizoana Botoşani vor organiza un ceremonial militar şi religios la monumentul închinat lui Alexandru Ioan Cuza din faţa sediului Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Reprezentanţii autorităţilor judeţene vor depune coroane de flori la statuia lui Cuza, iar apoi va avea loc defilarea detaşamentului de onoare şi intonarea “Horei Unirii”.

BISTRIŢA-NĂSĂUD

Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud, împreună cu Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului şi Garnizoana Bistriţa, organizează, în data de 24 ianuarie, începând cu ora 12,00, un ceremonial militar şi religios dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Piaţa Unirii, din municipiul Bistriţa. Ceremonialul se va încheia cu un spectacol oferit de artiştii Centrului Cultural Municipal, cu defilarea gărzii de onoare şi cu Hora Unirii.

Tot miercuri, Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud, Biblioteca Judeţeană “George Coşbuc”, Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale şi Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud organizează, la ora 12,00, în sala “Gavril Scridon” a Bibliotecii Judeţene, o manifestare culturală ce va cuprinde prelegeri despre ecoul Unirii Principatelor în ţinuturile Bistriţei şi Năsăudului în documente de arhivă şi despre scriitori români care au pregătit Mica Unire de la 1859 în cercuri occidentale, un recital de poezie şi prezentarea cărţii “Basarabia în actul Marii Uniri de la 1918”, de Ion Ţurcanu şi Mihai Papuc (Editura Ştiinţa Chişinău, 2017).

Totodată, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud găzduieşte miercuri, de la ora 13,00, vernisajul expoziţiei foto-documentare “Gară pe drumul Marii Uniri”, proiect realizat de Asociaţia DAR Development Bucureşti, desfăşurat sub egida Departamentului Centenar din cadrul Guvernului României şi cofinanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Expoziţia se doreşte a fi un omagiu adus combatanţilor din Primul Război Mondial, personalităţilor implicate în tratativele diplomatice care au dus la desăvârşirea Marii Uniri, dar şi eroilor feroviari, subliniind astfel importanţa căilor ferate în realizarea României moderne. Pe parcursul anului 2017, această expoziţie itinerantă a ajuns la Iaşi, Mărăşeşti, Bucureşti, Târgovişte, Târgu Jiu şi Alba Iulia, Bistriţa fiind prima destinaţie din 2018. La vernisaj este anunţată prezenţa directorului general al Centrului naţional de calificare şi instruire feroviară (CENAFER), Marcel Oţoiu, şi a directorului Muzeului Căilor Ferate Române, Mircea Dorobanţu.

În cursul după-amiezii, Centrul Judeţean de Cultură Bistriţa-Năsăud organizează, de la ora 18,00, un spectacol omagial “Uniţi sub tricolor”, dedicat împlinirii a 159 ani de la Unirea Principatelor Române. Spectacolul va fi susţinut de Ansamblul profesionist “Dor românesc”, dirijor Horaţiu Cigu, iar printre artiştii invitaţi se numără interpreţii de muzică populară Nicolae Cioancă, Oana Matei-Coruţi şi Ioachim Spân, folkistul Florin Săsărman, cvintetul “Jam” al Liceului de Muzică din Bistriţa, clubul de dans sportiv “Floris”. Accesul în sala de spectacole a Centrului cultural “Dacia” este gratuit, în limita locurilor disponibile.

BRAŞOV

Instituţia Prefectului, în parteneriat cu Garnizoana Braşov, organizează miercuri, la ora 11,00, în Piaţa Unirii din municipiul de sub Tâmpa, o manifestare dedicată Unirii Principatelor Române. Ceremonia va cuprinde oficierea serviciului religios, alocuţiuni referitoare la însemnătatea Zilei Unirii, momente artistice şi Hora Unirii.

La Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Scheii Braşovului va avea loc, la ora 12,30, lansarea volumului “Junii din Scheii Braşovului-monografie istorică”, semnat de preot dr.Vasile Oltean, directorul muzeului.

CARAŞ-SEVERIN

Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin şi Muzeul Banatului Montan Reşiţa au organizat, marţi, simpozionul dedicat Unirii Principatelor – “Unirea-n cuget şi simţiri”.

Tot marţi, Muzeul Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă Caransebeş şi Consiliului Judeţean Caraş-Severin, alături de Cercul Militar, Garnizoana şi Colegiul Naţional “Traian Doda” din Caransebeş au organizat, marţi, evenimentul intitulat “Anul centenarului şi Unirea Principatelor Române”. Manifestarea cultural-ştiinţifică s-a încheiat cu un spectacol de dansuri tradiţionale, susţinut de ansamblul Zestrea Gugulanilor, avându-l ca şi coregraf pe Simion Dragalina.
Scopul evenimentului a fost acela de a marca Unirea de la 24 ianuarie 1859, momentul naşterii României moderne.

Evenimentul s-a desfăşurat la Cercul Militar Caransebeş, locuitorii municipiului fiind invitaţi să participe la acest moment cultural, dar şi pentru a lua parte la Hora Unirii.

Pentru a promova în rândul tinerilor istoria românilor, dar şi pentru a pregăti manifestările dedicate Centenarului Mari Uniri, Primăria şi Consiliul Local din oraşul Bocşa, împreună cu Casa Orăşenească de Cultură şi cele două licee din localitate, au organizat, tot marţi, două întâlniri cu tinerii liceeni, având ca temă actul istoric de la 1859.

CLUJ

Ziua Unirii Principatelor Române este sărbătorită, miercuri, la Cluj, printr-o serie de manifestări organizate de Instituţia Prefectului, în cooperare cu Divizia 4 Infanterie “Gemina”.

“Miercuri, 24 ianuarie 2018, ora 10.00, la bustul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, va avea loc o ceremonia militară şi religioasă cu ocazia aniversării a 159 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române. Ceremonia publică va cuprinde următoarele momente: prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă, intonarea Imnului Naţional al României, oficierea serviciului religios, alocuţiunea prefectului judeţului Cluj, Ioan Aurel Cherecheş, depuneri de coroane şi jerbe de flori, defilarea gărzii de onoare şi a muzicii militare şi Hora Unirii”, se arată într-o informare a Prefecturii Cluj.

Organizatorii evenimentului solicită înţelegere participanţilor la trafic şi cetăţenilor municipiului Cluj-Napoca pentru eventualele neplăceri cauzate de restricţionarea circulaţiei pe timpul desfăşurării evenimentelor.

COVASNA

Aniversarea a 159 de ani de la Unirea Moldovei cu Ţara Românească va fi sărbătorită miercuri, la Sfântu Gheorghe, prin ceremonii militare şi religioase.

Manifestările vor avea loc, începând cu ora 10,30, la grupul statuar Mihai Viteazul din centrul municipiului, în program fiind prevăzute, printre altele, depuneri de coroane de flori, defilarea gărzii de onoare şi Hora Unirii.

Ceremoniile sunt organizate de Prefectura Covasna şi Garnizoana Militară Sfântu Gheorghe, care au lansat invitaţii către reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale, societăţii civile, partide politice, instituţii culturale, ştiinţifice şi religioase, cadre militare şi elevi să participe la acest eveniment.

DÂMBOVIŢA

Programul manifestărilor organizate de prefectura Dâmboviţa, miercuri, începe la ora 11,00, pe platoul din faţa sediului instituţiei, cu intonarea imnului de stat, alocuţiuni ale autorităţilor şi defilarea Gărzii de Onoare a Garnizoanei Târgovişte în centrul municipiului. La finalul manifestărilor, cei prezenţi sunt invitaţi să se prindă în Hora Unirii.

În comuna Aninoasa se vor depune coroane de flori la monumente din Săteni, Aninoasa, Viforâta, Mănăstirea Dealu. La Centrul Cultural Aninoasa se va desfăşura activitatea ″Unirea Principatelor Române″⁣, care presupune un concurs de cultură generală, prin care elevii şcolilor din comună, vor arăta că au cunoştinţe despre momentul istoric din anul 1859, expoziţii tematice şi se va dansa Hora Unirii în faţa Centrului Cultural Aninoasa.

Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Complexul Naţional Muzeal “Curtea Domnească” Târgovişte, Universitatea Valahia din Târgovişte, Universitatea Pedagogică de Stat ″Ion Creangă” din Chişinău, în parteneriat cu Centrul de Cercetare a Istoriei şi Patrimoniului Cultural ″⁣Grigore Gafencu” organizează, miercuri, de la ora 10,00, dezbaterea ″⁣Unirea Principatelor de la 1859: între importanţă istorică şi cunoaştere”. Evenimentul va avea loc la Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti din Târgovişte.

GALAŢI

Sute de gălăţeni sunt aşteptaţi să participe şi în acest an, pe 24 ianuarie, la ceremoniile dedicate Zilei Unirii Principatelor Române.

Potrivit programului transmis de Prefectura Galaţi, manifestările vor debuta, la ora 12,00, la Biserica Vovidenia, cu un Te Deum pentru Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi mama sa. De la ora 13,00, gălăţenii sunt aşteptaţi la statuia lui Alexandru Ioan Cuza, de la Grădina Publică, unde va fi intonat Imnul de Stat al României, va fi evocată însemnătatea Unirii şi vor fi depuse flori la statuia Domnitorului.

Între orele 13,20 şi 13,35, gălăţenii vor avea parte de un scurt moment artistic, susţinut de Ansamblul Doina Covurluiului al Centrului Cultural Dunărea de Jos, iar de la ora 13,35, cei prezenţi vor fi invitaţi de oficialităţi să se prindă în Hora Unirii. Manifestările se vor încheia la Muzeul de Istorie cu vernisajul expoziţiei ‘Personalităţile Unirii Principatelor de la 1859’, de la ora 14,00.

O paradă a costumelor populare româneşti va avea loc, miercuri, la Galaţi, unde o sută de fete vor prezenta piese autentice cu o vechime cuprinsă între 70 şi 140 de ani din colecţia etnografică Flori de ie, din toate zonele geografice ale României. Evenimentul se va desfăşura la Universitatea ″Dunărea de Jos″⁣, de la ora 19,00, la iniţiativa Asociaţiei ″⁣Iubesc Galaţiul″⁣ şi ″⁣Flori de ie″⁣, în parteneriat cu Patronatul Femeilor din Meşteşugărit, Prefectura Galaţi, Clubul Studenţilor Basarabeni şi Bucovineni, Laura Cristiana Hulubei, cu sprijinul SISSI.

Parada se află la cea de-a doua ediţie, prima desfăşurându-se anul trecut, la Iaşi, la Palatul Culturii.

″În anul centenarului Marii Uniri de la 1918, Moldova şi Ţara Românească se unesc la Galaţi pentru a celebra frumuseţea şi importanţa portului popular românesc. 100 de fete măiastre din România şi Moldova vor defila pe ritmuri de odinioară, vor readuce la viaţă şi vor imortaliza clipa prin poveştile noastre legendare. Toate aceste mărturii le vom scrie cu dragoste şi cu entuziasm şi le vom aşeza în biografia acestui proiect minunat: ‘Flori de ie’”, afirmă Cristina Chiriac, creatoarea brandului Flori de ie.

Flori de ie ce promovează tradiţia, arta şi valorile româneşti. Colecţia cuprinde peste 150 de costume tradiţionale româneşti, unice, cu broderii deosebite, din fir de mătase, bumbac sau metalic. Piesele provin din toate colţurile ţării şi fiecare are propria-i poveste.

GIURGIU

Câteva sute de elevi de la şcolile din municipiul Giurgiu efectuează în zilele de 23 şi 24 Ianuarie vizite tematice la Muzeul Judeţean Giurgiu cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române.

“Grupuri de copii de la mai multe şcoli generale din municipiul Giurgiu au vizitat astăzi Muzeul Judeţean Giurgiu, iar miercuri, 24 Ianuarie, şi-au anunţat prezenţa elevii de la Palatul Copiilor Giurgiu. Ei vor vizita expoziţiile temporare din muzeu, dar vor afla şi detalii de la muzeografi din documentele vremii cu privire la momentul Unirii Principatelor Române’, a declarat marţi, pentru AGERPRES, muzeograful Florin Breazu.

La final, toţi cei prezenţi la Muzeul Judeţean Giurgiu se prind în Hora Unirii, în Parcul Alei situat în apropierea Muzeului Judeţean Giurgiu.

HARGHITA

Mai multe manifestări dedicate Unirii Principatelor Române au loc în aceste zile în Harghita şi se vor încheia miercuri seara, când, la Topliţa şi Miercurea Ciuc, toţi cei care doresc sunt invitaţi să se prindă într-o Horă a Unirii.

Primul eveniment din judeţ dedicat Micii Uniri, a fost, de fapt, o şezătoare, care a avut loc sâmbătă, la Gheorgheni, în sala festivă a Liceului Teoretic “Sf. Nicolae” şi s-a intitulat “Mica Unire – cinste şi preţuire aduse simbolurilor naţionale”. Mai mulţi tineri, dar şi copii însoţiţi de părinţi, mulţi îmbrăcaţi în port popular, alături de membre ale grupului ”Şezătoare la Miercurea-Ciuc” au realizat diverse obiecte cu însemnele naţionale, care au fost oferite celor prezenţi. Manifestarea a fost organizată, în premieră, de Asociaţia “Iuvenes et sense” din Gheorgheni, cu sprijinul Instituţiei Prefectului Harghita şi al Liceului Teoretic “Sf. Nicolae”, şi cu binecuvântarea Episcopiei Ortodoxe Române a Covasnei şi Harghitei.

În cursul zilei de marţi, la Muzeul Oltului şi Mureşului Superior din Miercurea Ciuc, mai mulţi elevi de la şcolile româneşti au transcris cu pana sau cu tocul şi peniţa fragmente din documente legate de Unirea Principatelor Române. Evenimentul a mai cuprins şi deschiderea unei expoziţii foto-documentare, intitulată “De la Mica la Marea Unire” şi prezentări legate de acest subiect.

Tot marţi, la Biblioteca Municipală “George Sbârcea” din Topliţa, a avut loc simpozionul “Importanţa istorică a Unirii Principatelor Române”, iar la mini-muzeul “Colecţia sătească” din comuna Tulgheş a fost deschisă o expoziţie cu desene realizate de elevi, având ca temă “Mica Unire”, şi a fost pusă în scenă piesa “Moş Ion Roată şi Unirea”.

Miercuri, 24 ianuarie, în Sala Amfiteatru a Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc vor susţine prezentări legate de Unirea Principarelor Române, prefectul Harghitei, Adrian Jean Andrei, episcopul ortodox al Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, reprezentanţi ai Serviciului Judeţean al Arhivelor Naţionale şi elevi de la Colegiul Naţional “Octavian Goga”.

La final, se va juca Hora Unirii, în acordurile muzicii militare a Brigăzii 61 Vânători de Munte “General Virgil Bădulescu”, pe platoul din faţa Palatului Administrativ.

Şi în municipiul Topliţa, toţi cei care doresc sunt invitaţi în Parcul Central să se prindă în Hora Unirii.

HUNEDOARA

Împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române va fi marcată, miercuri, printr-o serie de manifestări comemorative care vor avea loc la Deva şi Hunedoara, în organizarea primăriilor din cele două oraşe.

La Deva, evenimentul va avea loc în Piaţa Unirii, începând cu ora 11,00, când, după o slujbă de binecuvântare a participanţilor, va fi susţinută o evocare istorică a Unirii Principatelor. Cei prezenţi vor fi invitaţi să se prindă apoi în Hora Unirii, pentru final fiind programat un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul “Românaşul”, al Liceului de Artă din Deva, Grupul folcloric “Florile Dorului” şi Ansamblul “Făeragul” din comuna Certeju de Sus.

În municipiul Hunedoara, manifestarea dedicată Unirii Principatelor va avea loc în Parcul Tineretului, de la ora 11,00, şi va cuprinde un spectacol de dans şi muzică populară, susţinut de Ansamblul de cântece şi dansuri “Haţegana”. Evenimentul se va încheia cu Hora Unirii, la care sunt aşteptaţi să participe toţi cetăţenii municipiului Hunedoara.

MARAMUREŞ

Instituţia Prefectului-Judeţul Maramureş, Consiliul Judeţean Maramureş şi Primăria Municipiului Baia Mare organizează, miercuri, începând cu ora 11.00, manifestări de Ziua Unirii Principatelor Române.

Manifestarea dedicată Unirii Principatelor Române şi Centenarului Marii Uniri, intitulată “Hai să dăm mână cu mână” se va desfăşura pe Bd. Unirii, în zona Catedralei Episcopale “Sfânta Treime”.

După intonarea Imnului Naţional al României vor fi rostite alocuţiuni despre semnificaţia Unirii Principatelor Române şi împlinirea a 159 de ani de la Mica Unire.

Acest moment va fi urmat de unul artistic, susţinut de Andrei Păunescu cu cenaclul “Totuşi iubirea”, Corala “Armonia”, Corul Bărbătesc din Finteuşu Mare, Taraful şi Grupul Folk “Nuanţe” de la Şcoala Populară de Artă, Fanfara Municipală Baia Mare, Gavrilă şi Alex Martari, Corul Bărbătesc din Vălenii Şomcutei şi Corul “Sf. Ioan Damaschin” al Studenţilor Teologi din Baia Mare.

Băimărenii sunt aşteptaţi, de la ora 12.00, pe Bulevardul Unirii, pentru “a da mână cu mână” şi a se prinde, alături de autorităţile administraţiei publice judeţene şi locale, în tradiţionala Hora Unirii, simbol al unităţii neamului românesc.

OLT

Ziua Unirii Principatelor va fi marcată miercuri, la Slatina, printr-o ceremonie ce se va desfăşura la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Manifestarea va cuprinde un ceremonial militar şi religios, depunere de coroane la statuia lui Cuza şi un spectacol susţinut de Ansamblul “Doina Oltului”.

Reprezentanţii Primăriei Slatina vor distribui participanţilor la eveniment 500 de steguleţe , tot atâtea cocarde tricolore, precum şi alte câteva sute de steguleţe pe are este imprimat textul “Slatina 1368 – 2018”.

Ceremonia ce va marca împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române va încheia seria manifestărilor organizate în municipiul Slatina în perioada 20 – 24 ianuarie, la aniversarea a 650 de ani de atestare documentară a localităţii.

PRAHOVA

O expoziţie temporară intitulată “Arhitecţi ai unităţii naţionale ilustraţi de un contemporan – Mişu Popp” va fi vernisată, miercuri, de Muzeu Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, lucrările care ilustrează portrete ale unor personalităţi istorice şi culturale putând fi văzute de public până la sfârşitul lunii.

Potrivit conducerii muzeului, lucrările etalate vor fi portrete ale unor personalităţi precum Mihail Kogălniceanu, Ion C. Brătianu, Vasile Alecsandri, Constantin A. Rosetti, care fac parte din patrimoniul muzeal al Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova.

Ziua de 24 ianuarie va fi marcată la Ploieşti prin manifestări care vor avea loc Colegiul Naţional “Alexandru Ioan Cuza” şi la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova. Manifestările includ intonarea imnului naţional, alocuţiuni, depuneri de jalbe de flori şi Hora Unirii.

De asemenea, Asociaţia “6 Dorobanţi” va susţine la muzeu un spectacol militar, membrii asociaţiei urmând să fie echipaţi în uniforme din epoca domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ei vor face prezentări de arme şi uniforme, precum şi demonstraţii cu respectarea întocmai a regulamentelor militare de epocă.

SUCEAVA

Ziua Unirii Principatelor Române a fost marcată în municipiul reşedinţă de judeţ printr-o manifestare desfăşurată la Biblioteca Bucovinei ″I.G. Sbiera″⁣, în cadrul căreia a fost evocată importanţa evenimentului şi mai mulţi elevi au prezentat un moment artistic.

Manifestarea – organizată de Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei “I. G. Sbiera” Suceava, Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava (USV) şi Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava – cu titlul ″Mica Unire (24 ianuarie 1859), un pas spre Marea Unire″⁣ s-a desfăşurat marţi, în Sala “Elena Greculesi” a instituţiei culturale. Invitatul special al evenimentului a fost conf. univ. dr. Florin Pintescu de la Facultatea de Istorie din cadrul USV.

În cadrul acţiunii, elevi de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava, coordonaţi de profesoara Rodica Cozaciuc, au prezenta momentul artistic “Unirea Principatelor reflectată în literatură”.

SATU MARE

Manifestările dedicate zilei de 24 Ianuarie “Ziua Unirii” la Satu Mare vor avea loc la bustul lui Alexandru I.Cuza de lângă Inspectoratul de Poliţie al judeţului Satu Mare. Programul cuprinde primirea gărzii de onoare, intonarea Imnului de Stat, alocuţiuni privind semnificaţia zilei de 24 ianuarie – “Ziua Unirii”, depuneri de coroane de flori la bustul lui Alexandru I. Cuza, defilarea gărzii de onoare şi Hora Unirii.

Tot cu această ocazie este programat simpozionul “Istoria Unităţii Naţionale la Români”, la Filarmonica “Dinu Lipatti”, fiind invitate personalităţi de marcă ale vieţii universitare româneşti, precum: prof. univ. dr. Doru Radosav (Cluj Napoca), conf. univ. dr. Ion Cârja (Cluj Napoca) şi cercetător ştiinţific dr. Claudiu Porumbăcean.

TIMIŞ

Mica Unire şi făptuitorul ei, principele Alexandru Ioan Cuza, sunt omagiaţi miercuri, la Timişoara, printr-o serie de manifestări şi depuneri de coroane. Acestea vor avea loc la bustul Principelui Unirii şi la efigia de la Casa Cuza, unde acesta a fost găzduit timp de o noapte, în drumul său spre exil.

″În perioada scurtă în care Cuza a domnit, i-a ajutat pe bănăţenii bântuiţi de secetă şi foamete între anii 1860 şi 1864, când guvernele de la Bucureşti au trimis, la cererea expresă a domnitorului, ajutoare de 3.000 şi, respectiv, 6.000 de galbeni″⁣, a explicat istoricul cercetător Vasile Dudaş pentru AGERPRES.

La plecarea în exil spre Viena, Cuza a intrat în Banat pe la Coşava, unde a poposit o noapte, iar în următoarea, a rămas la Lugoj. În ultima noapte petrecută pe pământ românesc, Cuza şi familia sa au înnoptat la hanul ″La Trompete″⁣ din Timişoara, astăzi Casa Cuza, unde azi se poate vedea montată o efigie a domnitorului.

″În oraş, autorităţile l-au primit cu onorurile cuvenite unui domnitor. Documentele de presă bănăţene din acea perioadă consemnează şi modul în care căpitanul suprem al Timişoarei, Petru Cremena, organizase manifestările de simpatie la care a participat întreaga populaţie a urbei. ’Dacă se poate aduce un reproş principelui, acesta ar fi prea marea sa indulgenţă, bunătate şi încredere faţă de persoane care nu au fost demne de acesta″⁣, conchidea publicaţia Temeswarer Zeitung, citată de Vasile Dudaş.

Şi în acest an, manifestările organizate de autorităţi, dedicate Zilei Micii Uniri, vor începe la ora 10.00 la bustul lui A.I. Cuza, din curtea Inspectoratului de Poliţie Timiş, unde vor avea loc scurte alocuţiuni ale oficialilor locali şi, la final, hora.

TULCEA

Mica Unire va fi marcată de autorităţile tulcene în Piaţa Tricolorului din municipiu, iar evenimentul va fi urmat de un spectacol folcloric găzduit de Sala Sporturilor.

Ceremonialul organizat miercuri de Prefectura judeţului şi Garnizoana Tulcea va începe, potrivit unui comunicat de presă al Prefecturii, la ora 10.00 cu prezentarea onorului şi oficierea unui serviciu religios, toţi participanţii urmând să se prindă în Hora Unirii la sfârşitul evenimentului.

La Sala Sporturilor din municipiul Tulcea, Consiliul Judeţean, Primăria municipiului şi Ansamblul artistic Baladele Deltei le vor oferi iubitorilor de folclor, începând cu ora 11.30, spectacolul “Uniţi în cuget şi-n simţiri” susţinut de grupul coral Cantus Libera, ansamblul Baladele Deltei, grupul Ethnos din Chişinău, Republica Moldova, şi de artiştii Mariana Ionescu Căpitănescu, Călin Brăteanu, Maria Stoianov şi Marius Ciprian Pop. Intrarea la spetacol va fi gratuită, au anunţat reprezentanţii ansamblului Baladele Deltei.

VASLUI

Ziua de 24 ianuarie va fi marcată, la Vaslui, printr-o serie de evenimente culturale organizate de Primăria municipiului, Consiliul Judeţean Vaslui, Centrul Municipal pentru Informare şi Promovare Turistică şi Muzeul Judeţean ”Ştefan cel Mare”.

“Ziua de 24 Ianuarie a rămas în istoria românilor ca data la care s-a înfăptuit Unirea Principatelor Române, în anul 1859, la foarte scurt timp după numirea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei şi Ţării Româneşti. Mica Unire va fi evocată si la Vaslui, la fel ca în toată ţara, prin manifestări culturale, ştiinţifice, expoziţionale. Acestea vor culmina cu un spectacolul folcloric dedicat Zilei Unirii Principatelor, care va avea loc pe 24 ianuarie, în Piaţa Centrului Civic din municipiul Vaslui. Repertoriul abordat va fi special conceput pentru o zi cu profunde semnificaţii istorice pentru ţara noastră, concertul finalizându-se cu o invitaţie către vasluieni de a se prinde în Hora Unirii care va avea loc în centrul oraşului”, a declarat primarul de Vaslui, Vasile Pavăl.

În perioada 22 – 26 ianuarie, Biblioteca Judeţeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui găzduieşte expoziţia “Unirea Pricipatelor Române în colecţia Bibliotecii Judeţene N.M. Spătarul”.

Muzeul Judeţean ”Şefan cel Mare” a marcat evenimentul printr-un simpozion intitulat “Unirea Principatelor Române – de la idee la faptă”.

Joi, 25 ianuarie, va avea loc conferinţa ’După-amiezi culturale la Vaslui – Unirea Principatelor Române: context internaţional şi proiecte modernizatoare”.

VÂLCEA

O ceremonie dedicată Unirii Principatelor va avea loc miercuri, începând cu ora 10,00 pe platoul din faţa sediului Instituţiei Prefectului Vâlcea.

Ceremonia va începe cu intonarea Imului Naţional, moment ce va fi urmat de evocarea semnificaţiei evenimentului şi de prezentarea invitaţilor, după care actori ai Teatrului Municipal “Ariel” din Râmnicu Vâlcea vor interpreta o scenetă dedicată Unirii Principatelor.

Un spectacol al orchestrei Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Culturii Tradiţionale Vâlcea va încheia evenimentul oficial dedicat Unirii de la 1859.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E total schimbată
Imagine RARĂ cu Monica Gabor! Cum arată acum fosta soție a lui Irinel Columbeanu! E...
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux
FOTO. Ce mai face Dan Bilzerian, milionarul numit „Regele Instagramului” pentru viața lui de lux
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Uleiul retras de pe piață! Dacă l-ai cumpărat, trebuie să-l duci înapoi la magazin
Karma României în 2025! Psihologul și Numerologul Clarissa Damian face predicțiile: „Anul 2025, din păcate, nu va aduce linişte”
Karma României în 2025! Psihologul și Numerologul Clarissa Damian face predicțiile: „Anul 2025, din păcate,...
Armando este unul dintre tinerii morți în teribilul accident din Ploiești. Pasiunea pentru adrenalină i-a adus sfârșitul
Armando este unul dintre tinerii morți în teribilul accident din Ploiești. Pasiunea pentru adrenalină i-a...
Trump a anunțat că o pune pe fosta logodnică a fiului său ambasadoare în Grecia. Kimberly Guilfoyle și Donald Jr. s-au despărțit recent
Trump a anunțat că o pune pe fosta logodnică a fiului său ambasadoare în Grecia....
Ce condiții pune Daniel David pentru a candida la președinție VIDEO
Ce condiții pune Daniel David pentru a candida la președinție VIDEO
„Sper ca Allah se va răzbuna pe el”. Cum a primit vestea prăbușirii regimului Assad mama copilului a cărui moarte a declanșat războiul
„Sper ca Allah se va răzbuna pe el”. Cum a primit vestea prăbușirii regimului Assad...
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Chinezii se LAUDĂ cu un SUV ce asigură 1.400 KM cu plinul de benzină
Cât costă o clătită la Târgul de Crăciun de la Craiova. Internauții au reacționat imediat la vederea prețurilor piperate: „Zici că ești la New York”
Cât costă o clătită la Târgul de Crăciun de la Craiova. Internauții au reacționat imediat...
Armando și Mihai au murit în accidentul de la Ploiești. Viteza i-a băgat în mormânt
Armando și Mihai au murit în accidentul de la Ploiești. Viteza i-a băgat în mormânt
VIDEO Maria Dragomiroiu, despre zilele din adolescență în care vindea țuica făcută de tatăl ei. Cum se descurca artista și câte drumuri făcea pe zi. „Am putut să-mi ajut părinții să-și acopere casa.”
VIDEO Maria Dragomiroiu, despre zilele din adolescență în care vindea țuica făcută de tatăl ei....
Doliu uriaș la Universitatea Cluj! Antrenorul a fost lovit mortal de o mașină, după ce a traversat printr-un loc nepermis: „Cu durere în suflet, ne luăm rămas bun”
Doliu uriaș la Universitatea Cluj! Antrenorul a fost lovit mortal de o mașină, după ce...
Permisul Internaţional de Conducere poate fi luat de 25 de ori mai ieftin. Puţini şoferi ştiu de acest beneficiu
Permisul Internaţional de Conducere poate fi luat de 25 de ori mai ieftin. Puţini şoferi...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Alo, scuze deranjul, sunt soțul fostei tale neveste şi vreau să te întreb ceva...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Alo, scuze deranjul, sunt soțul fostei tale neveste şi vreau să...
Decizia NEAȘTEPTATĂ a Samsung pentru Europa
Decizia NEAȘTEPTATĂ a Samsung pentru Europa
Premieră în astronomie! Imaginea din Cosmos care A ULUIT cercetătorii
Premieră în astronomie! Imaginea din Cosmos care A ULUIT cercetătorii
S-a întâmplat în DIRECT, la Măruță, și chiar și cei din producție au rămas mască! Ce-a putut să răspundă Alexia Eram când a fost întrebată, pe șleau, despre noul ei iubit: ”Ți-am zis eu...” La asta chiar că nu se aștepta nimeni
S-a întâmplat în DIRECT, la Măruță, și chiar și cei din producție au rămas mască!...
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale...
Zodiile care intră sub protecția astrelor la final de an. Vor avea parte de prosperitate financiară și noroc pe toate planurile
Zodiile care intră sub protecția astrelor la final de an. Vor avea parte de prosperitate...
Obligatoriu pentru românii de la bloc sau la casă. Ce trebuie să facă toți cei care au calorifere
Obligatoriu pentru românii de la bloc sau la casă. Ce trebuie să facă toți cei...
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal uriaş cu Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu
CÂŞTIGĂTOR MASTERCHEF 2024. S-a rupt tradiţia, cum s-a luat premiul de 75.000 de euro. Scandal...
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
Eduard Hellvig: Discuţiile despre formarea noului Guvern trebuie să fie mai ales despre oameni şi să nu dureze prea mult / Va fi mai important ca niciodată tandemul preşedinte-premier care le va fi propus românilor la alegerile care vin
Eduard Hellvig: Discuţiile despre formarea noului Guvern trebuie să fie mai ales despre oameni şi...
Anunț bombă direct din Rusia. Adevărul despre Călin Georgescu: Putea deveni un nou...
Anunț bombă direct din Rusia. Adevărul despre Călin Georgescu: Putea deveni un nou...
Creșterea salariului minim. Contractele care se modifică de la 1 ianuarie 2025
Creșterea salariului minim. Contractele care se modifică de la 1 ianuarie 2025
Motivul pentru care avioanele nu zboară în linie dreaptă. De ce rutele lor sunt mereu curbate
Motivul pentru care avioanele nu zboară în linie dreaptă. De ce rutele lor sunt mereu...
A făcut toate tâmpeniile posibile! Călin Georgescu, analizat fără menajamente după anularea alegerilor prezidenţiale: A vorbit toate prostiile!
A făcut toate tâmpeniile posibile! Călin Georgescu, analizat fără menajamente după anularea alegerilor prezidenţiale: A...
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut prezentatoarea TV
Andrei Ștefănescu radiază de fericire alături de iubita lui, Ștefania! Ce promisiune emoționantă i-a făcut...
Jim Carrey revine în lumea filmului după ce anunțase că se retrage: „Am nevoie de bani, sincer”
Jim Carrey revine în lumea filmului după ce anunțase că se retrage: „Am nevoie de...
Lidl bagă la raft de joi, 12 decembrie, patru produse pentru casă pe care românii se bat să le cumpere. Au prețuri excelente și se vor vinde ca pâinea caldă
Lidl bagă la raft de joi, 12 decembrie, patru produse pentru casă pe care românii...
Zodiile care dau marea lovitură până pe 15 decembrie. 5 nativi își schimbă destinul în bine
Zodiile care dau marea lovitură până pe 15 decembrie. 5 nativi își schimbă destinul în...
Ce diferență de vârstă este între Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban. Actrița, în culmea fericirii
Ce diferență de vârstă este între Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban. Actrița, în...
×