Şase bărbaţi şi o femeie au recunoscut că au făcut parte dintr-o grupare care se folosea de 62 de conturi bancare false prin intermediul cărora au obţinut 414.000 de lire de la persoanele de bună-credinţă care îşi doreau să facă cumpărături online, notează Bristol Post.
Banda viza victimele din Marea Britanie, dar şi din Bristol – şi poliţia crede că totalul pe care l-au câştigat din înşelătoriile lor a fost mai mare de 1 milion de lire sterline
Liderul lor era Vasile Durescu, care a fost surprins la volanul unui autoturism de lux şi purtând haine şi ceasuri scumpe.
Acţiunile lor ilicite au fost descoperite în urma unei anchete efectuate de Unitatea Regională de Crime Organizate din sud-vestul Bristolului, care a colaborat cu alte forţe de poliţie din Marea Britanie, după ce au primit o plângere de fraudă din partea unei persoane.
Şapte membri au fost condamnaţi de Bristol Crown Court. Vasile Durescu, 28 de ani, Anca Feraru, 28 de ani, Gabriel Anescu, 27 de ani, Liviu Tevelei, 32 de ani, Mihai-Marian Zamfir, 25 de ani, Ovidiu Florescu, 27 de ani şi Marius Cebuc, în vârstă de 29 de ani.
Durescu, Anescu, Tevelei, Zamfir si Florescu au pledat vinovaţi pentru conspiraţie la comiterea fraudei, posesia de documente false de identitate si spălare de bani.
Cebuc a pledat vinovat de conspiraţie pentru comiderea unor fraude şi pentru spălare de bani, în timp ce Feraru a pledat vinovată pentru spălarea banilor.
Pentru faptele lor, Durescu a primit cinci ani de închisoare, Anescu, doi ani şi patru luni, Zamfirescu şi Florescu au primit câte doi ani şi 7 luni, Tevelei a primit doi ani şi opt luni, Cebuc, 2 ani şi şase luni, iar Feraru a primit 18 luni.
Procurorul de caz susţine că banii erau transferaţi în conturile lor din România.