Oana Turcu, la momentul adevărului. Ce i-a cerut Israela cu puțin timp înainte să moară. “Vorbeam o dată la două săptămâni și…”

Israela Vodovoz a fost gasită moartă, pe 9 martie, în locuința ei. Descoperirea a fost făcută de avocata ei, alarmată de fapștul că nu a mai putut să ia legătura cu ea de aproape o săptămână.

Oana Turcu avea o relație aparte cu Israela, care îi solicita, constant, trucuri de frumusețe. Vedeta nu crede că prietena ei s-a sinucis și a precizat că aceasta nu suporta deloc faptul că a acumulat kilograme.

„Vorbeam o dată la două săptămâni. Îmi cerea tot felul de trucuri de frumusețe. Acest lucru înseamnă că își dorea să trăiască, își dorea să fie tânără. Se pregătea pentru viața care urma să fie, de ce nu, tot cu Liviu. Dumnezeule! Este incredibil! Îmi spunea că trebuie să o înțeleg că ea nu poate să apară în public decât în momentul în care se simte bine, se simte frumoasă, după ce va slăbi. Până atunci, ea nu mai voia să apară. Sunt convinsă că nu s-a sinucis, dar în sufletul ei nu cred că se mai suporta așa cum era. Își ura condiția. Nu mai suporta că se îngrășase, îi căzuse părul. Cred că toate aceste lucruri au dărâmat-o. Este vorba despre autodistrugere”, a zis Oana Turcu la un post de televiziune.

Israela s-a măritat în urmă cu 10 ani

Israela Vodovoz s-a căsătorit cu Liviu Arteni în 2008. Ei au format unul dintre cele mai noncoformiste cupluri din showbiz, dar diferența de vârstă nu a contat niciodată pentru ei și și-au continuat povestea de iubire, în ciuda criticilor celor din jurul lor. În mai 2016, Liviu Arteni a părăsit căminul conjugal, iar pe 14 decembrie 2016, cei doi au mers la un mediator, unde au semnat actele de divorţ.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!