A MURIT ANDREI GHEORGHE. Florin Călinescu este siderat ”Am avut destule discuții în contradictoriu”

A MURIT ANDREI GHEORGHE. Florin Călinescu este siderat ”Am avut destule discuții în contradictoriu”

Moartea fulgerătoare a lui Andrei Gheorghe a șocat opinia publică dar și lumea artistică. Bunul său prieten și coleg Florin Călinescu a fost siderat să afle, luni seara, trista veste. Florin Călinescu a recunoscut că nu de puține ori na avut discuții în contradictoriu cu Andrei Gheorghe.

BREAKING NEWS! A MURIT CELEBRUL ANDREI GHEORGHE! CUM A FOST DESCOPERIT CUNOSCUTUL REALIZATOR DE EMISIUNI TV ȘI RADIO

„E o viață pe care el și-a trăit-o așa cum a dorit-o. Am avut o discuție cu Adrian Sîrbu. Și-a păstrat unicitatea și ingenuitatea. O voce aparte, un destin aparte, o asumare totală și brută a ceea ce dorit el să facă, un om de cultură, un om învățat, ascunzându-și timiditatea sub această platoșă a îndrăznelii continue. Am avut destule discuții în contradictoriu din care se nășteau idei. Chiar dacă vedeai în ochii lui că este de acord, forța contrariile. Și-a asumat asta” a spus Florin Călinescu.

”Nu am bănuit că avea o sănptate precareă, avea o ardere interioară, ducea totul pe picioare. Iși făcea meseria așa cum o vedea el. El știa un sungur subiect și-l făcea bine. Avea așa, o ardere interioară. Dacă Andrei m-ar auzi acum lamentându-mi, m-ar înjura. Eu cu el am avut o confruntare continuă, așa eram noi, așa funcționa el. Nu era râcă, era așa ceva constructiv. Nu cunosc mulți oameni făcuți pentru meseria asta, Andrei era unul dintre ei ” a  mai spus Florin Călinescu

”Nu se plângea de nimic și dacă îi fila vreo lampă, nu cred că Andrei ar fi spus” a mai adăugat Florin Călinescu care a mărturisit că se întâlnea din când în când cu acesta la magazin ”printre rafturi”. ”Când îl vedeam, aveam, impresia că areo bombă în rucsac, propria lui bombă. Nu aș fi putut să mi-l imaginez pe Andrei la 90 de ani. Nu i-ar fi plăcut un prohod” a adăugat actorul

”Abia acum în mâinile medicilor legiști va fi mai maleabil. Dumnezeu să-l ierte…Mai curând să-l odihnească” a conchis Călinescu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Daniela Gyorfi la începutul carierei, înainte de operații estetice. Puțini ar mai recunoaște-o
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Prosport.ro
Anamaria Prodan, imagini incendiare în bikini! Săruturi fierbinți cu Ronald Gavril
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
26 de ani de la moartea lui Dem Rădulescu. Ce a făcut „Bibanu” pentru fiica lui, cu câteva zile înainte să moară
Click.ro
26 de ani de la moartea lui Dem Rădulescu. Ce a făcut „Bibanu” pentru fiica lui, cu câteva zile înainte să moară
Clipe de coșmar pentru pasagerii unui avion al Sepehran Airlines, care a suferit o explozie a unui pneu și avarii la motor
Digi 24
Clipe de coșmar pentru pasagerii unui avion al Sepehran Airlines, care a suferit o explozie a unui pneu și avarii la motor
Scandalul uriaș cu criptomonede din Polonia. Cum a pierdut țara 230 de milioane de dolari încercând să cumpere petrol din Venezuela
Digi24
Scandalul uriaș cu criptomonede din Polonia. Cum a pierdut țara 230 de milioane de dolari încercând să cumpere petrol din Venezuela
Cine plătește paguba dacă mașina ta a fost avariată în timpul unui protest? Cum poți obține despăgubiri
Promotor.ro
Cine plătește paguba dacă mașina ta a fost avariată în timpul unui protest? Cum poți obține despăgubiri
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
go4it.ro
Orient Flusso: alternativa accesibilă la Tissot PRX a fost lansată
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Ce s-a întâmplat cu ancheta deschisă la Penitenciarul Jilava după moartea lui Ciprian Pian. Care a fost, până la urmă, cauza morții
Gandul.ro
Ce s-a întâmplat cu ancheta deschisă la Penitenciarul Jilava după moartea lui Ciprian Pian. Care a fost, până la urmă, cauza morții
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
Mediafax Italia
Polițiștilor NU LE-A VENIT SĂ CREADĂ! Tort cu cocaină, descoperit din greșeală
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani
Mediafax Spania
PODUL-MINUNILOR! Ritualul de vindecare miraculoasă pe care oamenii îl practică de 1.000 de ani