Acasă » Știri » Lumina sfântă de la Ierusalim, adevăr sau mistificare

Lumina sfântă de la Ierusalim, adevăr sau mistificare

De: Angie Voicu 05/04/2018 | 14:30
Lumina sfântă de la Ierusalim, adevăr sau mistificare
Lumina Sfântă de la Ierusalim este considerată un miracol de către credincioși Foto: wikipedia.org

În fiecare an, cu ocazia Paştelui ortodox, are loc un eveniment cunoscut în lumea întreagă drept Lumina sfântă de la Ierusalim. Acesta se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare, ziua dinaintea Paştelui.

Lumina sfântă de la Ierusalim este considerată cel mai vechi miracol atestat anual. Existența ei a fost relatată în mai multe scrieri începând cu secolul 4 e.n. Cu toate acestea, minunea a început să fie documentată sistematic începând cu 1106, când a fost menţionată în scrierile călugărului rus Daniel. A existat dintotdeauna o doză serioasă de scepticism legată de această minune, potrivit descopera.ro.

În sâmbăta de dinaintea Paștelui, la prânz, patriarhul grec, împreună cu clerul lui înveșmântat în straiele sacerdotale și urmat de patriarhul armean cu clerul lui și cu episcopul copților, mărșăluiesc într-o procesiune grandioasă. Aceștia cântă imnuri, de trei ori în jurul Sfântului Mormânt.

Lumina sfântă de la Ierusalim VIDEO

Patriarhul nu poate pătrunde cu surse de foc în biserică, întrucât este controlat de autorităţile israeliene. Cu toate acestea, scepticii cred că secretul Luminii Sfinte este ascuns în lumânări. Dacă acestea sunt impregnate cu fosfor alb, nu este nevoie de o sursă de foc pentru a le aprinde. Fosforul ia foc spontan, în contact cu aerul umed.

Lumina de la Ierusalim, explicație

Un savant grec pe nume Michael Kalopoulos a făcut o demonstraţie în direct la o televiziune din Grecia. El a explicat cum lumânările folosite de Patriarh se pot aprinde fără a avea nevoie de o sursă de foc. Lumânările pot fi înmuiate într-un solvent organic pentru a amâna aprinderea lor. Când fosforul ia contact cu aerul, solventul se evaporă. Caracteristicile fosforului sunt cunoscute încă din Antichitate. El a fost folosit de magicienii din Caldeea în secolul V î.e.n. Totodată, Strabon a descris folosirea sa de către babilonieni în Geographica, lucrare publicată în anul 23 e.n.

De unde vine lumina sfântă

Lumina Sfântă este aprinsă la Biserica Sfântului Mormânt. În timp, autoritățile au devenit din ce în ce mai îngrijorate. Asta pentru că la acest eveniment participă foarte mulți oameni. Biserica are doar o singură intrare. Asta înseamnă că nu respectă regulile de siguranţă ce impun prezenţa unei ieşiri de urgenţă care să poată fi folosită în cazul unui incendiu. În timpul slujbei, peste 10.000 de oameni vin să ia lumină de la Biserica Sfântului Mormânt.

Temerile autorităților sunt susţinute de precedentul din 1834, când sute de persoane au murit călcate în picioare şi sufocate atunci când mulţimea s-a speriat şi a încercat să iasă din biserică.

Lumina Sfântă se aprinde singură

În pofida explicațiilor oferite de sceptici, milioane de oameni continuă să creadă cu tărie că lumina sfântă de la Ierusalim se aprinde singură. Această ceremonie este transmisă în direct în Grecia, Ucraina, România, Rusia, Belarus, Bulgaria, Georgia, Cipru, Liban și alte țări în care trăiesc comunități majoritare creștin-ortodoxe.

Lumina Sfântă ajunge în România de Sfintele Paști

În seara de sâmbătă, 7 aprilie o delegație a Patriarhiei Române, condusă de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul va aduce Sfânta Lumină de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. El are la dispoziție un avion special, închiriat de Patriarhie.
Sfânta Lumină va fi oferită la slujba de Înviere, la ora 12:00 noaptea, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, clerului și credincioșilor prezenți la Catedrala Patriarhală.
Protoieriile din Arhiepiscopia Bucureștilor și celelalte eparhii ale Patriarhiei Române sunt invitate să trimită delegați la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București, sâmbătă, în jurul orei 18.30, pentru a primi Sfânta Lumină de la Ierusalim.
Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Meseria, la mare căutare pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, care DISPARE de tot în România
Meseria, la mare căutare pe vremea lui Nicolae Ceaușescu, care DISPARE de tot în România
FOTO. Cât de frumoasă e iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul soţiei fratelui său
FOTO. Cât de frumoasă e iubita milionarului care a fost timp de 8 ani amantul...
A INCENDIAT plajele din Grecia! Cum arată fiica Anamariei Prodan fără HAINE
A INCENDIAT plajele din Grecia! Cum arată fiica Anamariei Prodan fără HAINE
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Ingredientul banal din bucătărie care ne poate scăpa de furnici! Trucul genial pe care trebuie să îl știe toți românii
Ingredientul banal din bucătărie care ne poate scăpa de furnici! Trucul genial pe care trebuie...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
O femeie s-a dus la spital pentru investigații, dar a aflat că este deja moartă. Iar neplăcerile au continuat să apară
O femeie s-a dus la spital pentru investigații, dar a aflat că este deja moartă....
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea a provocat stupoare
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală, în Noaptea de Înviere și prima zi de Paște
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Cristina Șișcanu, motivul pentru care nu gătește nimic pentru masa de Paște. Cum își petrece vedeta sărbătorile: „O am pe mama, o am pe soacra mea. Noi înțelegem sărbătorile altfel.”
Cristina Șișcanu, motivul pentru care nu gătește nimic pentru masa de Paște. Cum își petrece...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în Duminica Învierii Domnului
Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în prima zi de Paște. Ritualuri pentru sănătate și belșug în...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Inventatorul REVOLVERULUI avea o PERSPECTIVĂ NEOBIȘNUITĂ asupra PĂCII!
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Alimentul pe care trebuie să-l ai pe masă în Lunea Albă, a doua zi de Paște. Dacă-l împarți și cu alții, vei avea mare noroc
Alimentul pe care trebuie să-l ai pe masă în Lunea Albă, a doua zi de...
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură cruntă din care locuitorii vor să fugă
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură cruntă...
OBLIGATORIU pentru cei care au casă la curte. Toți proprietarii trebuie să facă asta
OBLIGATORIU pentru cei care au casă la curte. Toți proprietarii trebuie să facă asta
Scandal de proporţii după ce Gabriela Cristea nu a livrat cozonacii comandaţi de zeci de persoane: Nici nu ați avut bunul simț să vă țineți telefonul deschis
Scandal de proporţii după ce Gabriela Cristea nu a livrat cozonacii comandaţi de zeci de...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare şi distrugeri ale infrastructurii pe teritoriul european
Avertisment al serviciilor secrete europene: Rusia pregăteşte activ atentate cu bombă sub acoperire, atacuri incendiare...
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
S-a stins marele artist al țării. A murit chiar în Sâmbăta Mare. Drum lin!
Mihai Neşu, adevărul despre divorţ. Cine a decis, de fapt, separarea, după accident
Mihai Neşu, adevărul despre divorţ. Cine a decis, de fapt, separarea, după accident
Tatăl Alinei Apostol, închisă într-un penitenciar din China, declarații SFÂȘIETOARE: ”Copilul meu moare acolo câte puțin, în fiecare zi”
Tatăl Alinei Apostol, închisă într-un penitenciar din China, declarații SFÂȘIETOARE: ”Copilul meu moare acolo câte...
Milionarul Arpad Paszkany, cadou fabulos pentru iubita cu 24 de ani mai tânără. Antonela este în extaz: A venit iepurașul!
Milionarul Arpad Paszkany, cadou fabulos pentru iubita cu 24 de ani mai tânără. Antonela este...
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani:
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
Cum arată Irina Loghin în costum de baie la 85 de ani. Artista și-a surprins fanii
Cum arată Irina Loghin în costum de baie la 85 de ani. Artista și-a surprins...
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de București
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore...
Mama părintelui Pimen de la Muntele Athos s-a stins din viață în ziua de Paște. Mărturia emoționantă a duhovnicului: „Se ruga tot timpul”
Mama părintelui Pimen de la Muntele Athos s-a stins din viață în ziua de Paște....