Mesajul rușinos al Prințului Harry pentru Meghan Markle. I-a spus asta în fața altarului

• Știri
Prințul Harry și Meghan Markle au avut o nuntă ca-n povești, însă au renunțat la unele dintre tradițiile regale

Emoțiile și-au spus cuvântul la nunta regală! Prințul Harry nu s-a mai putut abține (nici la propriu, nici la figurat) când a văzut-o pe viitoarea soție în fața altarului și i-a făcut o mărturisire cumva stânjenitoare care a făcut-o pe Meghan Markle să râdă. 

Întocmai cum prevede protocolul, Meghan Markle s-a lăsat așteptată la altar. Între timp, Prințul Harry a fost foarte încordat din cauza emoțiilor, iar câțiva experți care știu să citească pe buze au deslușit de la distanță câteva dintre discuțiile cu fratele său, dar și cu Meghan.

Dacă fratelui său mai mare i-a mărturisit că-l strâng foarte rău pantalonii, în momentul în care a văzut-o pe Meghan că se îndreaptă spre altar, Prințul Harry s-a făcut numai un zâmbet. Și-a complimentat soția spunându-i că, cităm: ”Arăți minunat”, după care a mai scăpat un porumbel. pPsemne că emoțiile îl doborau ușor-ușor, și-a privit soția în ochi și i-a spus, râzând: „I’m sh*tting it (n.r. Fac pe mine)”. Evident că Meghan a început să râdă pe sub voal și l-a strâns puternic de mână.

Citește și:

Ce cadou inedit le-au trimis Principesa Margareta și Prințul Radu Duda mirilor anului!

NUNTA PRINȚULUI HARRY CU MEGHAN MARKLE. TOTUL DESPRE NUNTA REGALĂ ȘI LIVE VIDEO 

Camilla Parker, replici acide la adresa lui Meghan Markle: „Este o rușine pentru familia regală britanică. Dacă eram eu regină…”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
Click.ro
Marian Drăgulescu a slăbit 9 kilograme în trei săptămâni și jumătate: „Am plecat de la S, am ajuns la L și înapoi la S”. Cum a reușit?
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Urmașii lui Mihai Șora se luptă pentru moștenire cu văduva filozofului. Ce scrie în „testamentul final”, care aruncă în aer disputa pentru avere
Gandul.ro
Urmașii lui Mihai Șora se luptă pentru moștenire cu văduva filozofului. Ce scrie în „testamentul final”, care aruncă în aer disputa pentru avere
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani