Hierro, noul selecționer al Spaniei!

Hierro, noul selecționer al Spaniei!
Fernando Hierro, fostul fundaş şi căpitan al lui Real Madrid, este noul selecţioner al Spaniei, conform deciziei luate de Federaţia spaniolă de fotbal la câteva ore după demiterea lui Julen Lopetegui, care marţi a semnat pentru Real Madrid, relatează AS.

Hierro, 50 de ani, care din noiembrie 2017 ocupa postul de director sportiv al naţionalei Spaniei, va conduce campioana mondială din 2010 la turneul final al Cupei Mondiale 2018 din Rusia. Ca jucător, Hierro a evoluat 14 sezoane la Real Madrid cu care a câştigat cinci titluri, trei trofee de Liga Campionilor şi două în Cupa Intercontinentală.

Federaţia spaniolă de fotbal l-a demis ieri pe selecţionerul Julen Lopetegui, a anunţat preşedintele Luis Rubiales, cu doar două zile înainte de debutul împotriva Portugaliei la Cupa Mondială 2018. „Ne-am văzut obligaţi să renunţăm la selecţionerul naţional, a declarat Rubiales la conferinţa de presă. Nu mă simt trădat. Julen Lopetegui a realizat o muncă impecabilă. Negocierile cu Real au avut loc fără o comunicare cu federaţia. Pentru găsirea unui înlocuitor se lucrează deja, vom comunica mai târziu”, a declarat Luis Rubiales.

Preşedintele Federaţiei spaniole a evitat să critice clubul Real Madrid pentru modul în care a acţionat, dar a reproşat întârzierea cu care a fost anunţat: „Real Madrid căuta un antrenor şi l-a găsit pe cel mai bun. Selecţionata este echipa tuturor spaniolilor şi selecţionerul lucrează pentru Federaţie. Nu putea face lucrurile de această manieră şi să mă avertizeze aşa de târziu. Federaţia spaniolă nu a fost pusă la curent decât cu cinci minute înainte de ieşirea unui comunicat. Relaţia cu Lopetegui s-a încheiat cu o strângere de mână. Cred că e un antrenor de top şi asta a făcut mai greu de luat decizia, dar este foarte important să ne gândim cum trebuie făcute lucrurile”.

Lopetegui a semnat un contract pe trei ani cu Real Madrid, unde îi va urma francezului Zinedine Zidane. Acesta s-a despărţit la sfârşitul lunii mai de gruparea din capitala Spaniei, la câteva zile după cel de-al treilea trofeu consecutiv în Liga Campionilor.

Lopetegui, care are 51 de ani, pregăteşte naţionala Spaniei din vara lui 2016, când l-a înlocuit pe Vicente del Bosque. Tehnicianul de origine bască îşi prelungise recent contractul cu La Roja până în 2020.

Spania face parte din Grupa B la CM 2018 şi va întâlni Portugalia vineri, la Soci, după care va juca împotriva Iranului (20 iunie, Kazan) şi a Marocului (25 iunie, Kaliningrad).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!