Mariana Moculescu e disperată: ”M-a amenințat cu moartea! Mi-a spus că mafioții lui mă vor…”

Mariana Moculescu a fost victima unor agresiuni fizice, fiind bătută în repetate rânduri de iubitul ei de origină italiană. Mariana Moculescu a vorbit în emisiunea „Răi da’ Buni” despre situaţia sa actuală.

„Ieri mi-a murit şi câinele, mi-am luat adio ieri de la el, avea grijă de el Nidia, eu i l-am dat ei. Am luptat cum am putut, singură în această ţară străină. S-a întâmplat să am o relaţie de doi ani şi ceva, eram îndrăgostită dar s-a comportat aşa… nu am mai putut să rămân în această relaţie, s-a ajuns la violenţă fizică, am fost strânsă de gât.

Am fost jignită, după ce ne-am întors de la Bucureşti, a început să fie violent, să mă lovească. I-am permis o dată, de două ori, apoi am chemat carabinerii. Nu l-am înşelat, nu i-am dat motive să fie gelos. Mi s-a pus mâna în gât şi am fost ameninţată cu moartea, mi-a spus că mafioţii lui mă vor omorî.

Am cartea de identitate italiană, dar nu pot trece graniţa, este valabilă doar în Italia această carte de identitate,” a spus Mariana Moculescu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro

Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Apariția Andreei Popescu i-a alarmat pe fani. Vedeta a dezvăluit motivul semnelor de pe gât
Click.ro

Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24

Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24

Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro

BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Nicușor Dan a anunțat când va desemna un nou premier, după eșecul Siegfried Mureșan
Gandul.ro
Nicușor Dan a anunțat când va desemna un nou premier, după eșecul Siegfried Mureșan
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania