Motivul pentru care Oana Lis a ales să urmeze Facultatea de Psihologie. “Sunt oameni care au de toate și se sinucid!”

Oana Lis urmează cursurile în cadrul Facultății de Psihologie, iar recent a dezvăluit care a fost motivul principal pentru care a hotărât să urmeze o astfel de specializare.

„Am mers la psiholog şi când el a plecat o lună am intrat în panică. Depresia… sunt oameni care au de toate şi se sinucid, aşa îmi venea şi mie. Dacă urcam la cineva la etajul şapte şi vedeam un geam deschis, îmi venea să mă arunc pe el, şi m-am dus la Facultatea de Psihologie, care m-a ajutat foarte mult, am reuşit să îl ajut şi pe Viorel.

Acum nu le mai dau importanţă gândurilor, respir adânc apoi încerc, când am un atac de panică, să mă uit în altă parte… De ce să mă ascund, cer ajutorul„, a declarat Oana Lis.

Oana Lis, în pragul sinuciderii

În urmă cu doar câteva zile, Oana Lis a dezvăluit că a trecut printr-un moment foarte dificil în trecut și că s-a gândit chiar să-și pună capăt zilelor. Soția fostului primar al Capitalei era complexată de faptul că acumulase multe kilograme.

„În primul rând aveam momente când nu mă mai simțeam bine eu cu mine. Aveam momente în care mă gândeam să îmi iau viața. Aveam numai gânduri negre. Era clar că nu sunt bine, deși aparent era o antagonie foarte ciudată, pentru că eu iubesc viața și în același timp ceva din mine nu era mulțumit„, a spus Oana Lis la un post de televiziune.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
Click.ro
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Ion Cristoiu: Cei doi mari câștigători ai mitingului din București – AUR și PSD
Gandul.ro
Ion Cristoiu: Cei doi mari câștigători ai mitingului din București – AUR și PSD
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!