Cea mai “decupată” apariție de la UNTOLD

Celebrii The Prodigy, Steve Aoki, Tiesto, Diplo, The Chainsmokers, Jason Derulo, Kygo, Afrojack, Don Diablo, Dimitri Vegas&Like Mike concertează la Cluj, la a patra ediție a festivalului Untold, iar admiratorii lor sunt în delir!   De altfel, și-au ”programat” ieșirea în forță în Ardeal, doar că unii par să fi exagerat. Nu e ca pe Litoral, însă cuplul pe care CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vi-l prezintă ”sparge” programele.

Untold are deja patru ani de când face ”iureș” în România, un festival care strânge zeci de mii de oameni dornici de distracție.   Cu multe luni înainte, cei care doresc  să uite de tot în cele patru zile pe care spectacolul care strange spuma ”coardelor vocale” din Europa își iau tichetele de intrare, apoi stau în  așteptare… Ziua Z a venit, Clujul, orașul în care muzica dă tonul acum, vibrează și vrea totul!

CITEȘTE ȘI: CE PRETENȚII AU AVUT MEGA-STARURILE DE LA UNTOLD. IMAGINI ÎN EXCLUSIVITATE

Cele nouă scene unde vestiții interpreți își forțează la maximum coardele vocale sunt într-o mare tensiune, dată de zecile de mii de petrecăreți care vor să-și asculte idolii. Dar apariția unora dintre cei din fața scenei este, de-a dreptul, uluitoare.

E vorba de vestimentație. Ce mai contează. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, a surprins imagini fabuloase de pe aleile din jurul Cluj Arena, unde are loc marele festival Untold. Probabil, este cel mai tare cuplu ajuns acolo și care, cu siguranță, a trăit și a înțeles muzica total. Se poate spune, fără exagerare, că este cel mai ”decupat” cuplu care a apărut la Untold. (CITEȘTE ȘI: CUM A FOST PRIMA NOAPTE LA UNTOLD! A ÎNCEPUT CEL MAI MARE FESTIVAL DIN EUROPA)

Viața și în roz, la Untold!

Albastru, roșu, roz, verde, vernil…. Astea sunt culorile ”hăinuțelor” sumare de pe cei doi. Dar trăiesc festivalul, clar. Fudulețul de acum vedetei Untold este cam descoperit, parcă mai mult duce spre o plajă din Mamaia sau de oriunde, numai litoral să fie, dar e ok și pe aleile din jurul locului ”sacru”, Cluj Arena, unde se dezlănțuie, în cele patru zile, artiștii grandiosului festival.

CITEȘTE ȘI: GINA PISTOL, SINGURICĂ LA UNTOLD: ”UNII MAI TREBUIE SĂ…”

Revenim. Fata este dezghețată, clar, la fel și prietenul ei, care o ține de mână. Un rucsac în spatele lui le rezolvă, probabil, starea până la hotel. Cei doi, care, cu siguranță, dau culoare festivalului, sunt plini de tatuaje, probabil ”însemne” ale unei vieți mai mult sau mai puțin plăcute. În fine, pentru cei mai ”decupați” oameni ai festivalului viața este, clar, și în roz.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia