Mohammad Murad, primele declarații după ce și-a anunțat candidatura pentru funcţia de primar: “Mă simt mai mult constănțean decât libanez”

• Știri
Mohammad Murad, primele declarații după ce și-a anunțat candidatura pentru funcţia de primar: “Mă simt mai mult constănțean decât libanez”

La sfârșitul lunii trecute, Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Mohammad Murad, și-a anunțat candidatura pentru funcţia de primar al localităţii Constanța la viitoarele alegeri. Recent, omul de afaceri, născut în Liban, a vorbit în cadrul unui interviu despre decizia de a se înscrie în cursa pentru fotoliul de primar al orașului aflat la malul Mării Negre.

Mohammad Murad, primele declarații după ce și-a anunțat candidatura pentru funcţia de primar

“Pe litoral și în Constanta sunt prezent încă din 1994. M-am legat foarte mult de acest oraș minunat și mă simt mai mult constănțean decât libanez. Am muncit cu perseverență maximă ca să îmi asigur familia și am ținut cont de tot ce este în jurul meu.

Cred că trebuie să ne implicăm cu toții pentru a face din Constanța un oraș prosper cu multe posibilități și să îl dezvoltăm astfel încât acesta să revină unde i-a fost locul în economia națională. Este foarte important să fim în stare să înțelegem o formulă prin care să fim de folos comunității și să nu folosim funcțiile în interes personal. Sunt convins că este foarte mult de făcut aici. Privind cu admirație Clujul, Oradea și chiar Suceava, am observat cum Constanța a rămas un oraș căruia inima îi bate din ce în ce mai puțin. Mulți prieteni și chiar și familia au încercat să mă convingă să nu candidez, iar răspunsul meu a fost întotdeauna: «dacă nu ne implicam, cine aduce schimbarea și cine aduce soluții astfel încât visul fiecărui constănțean sa nu fie doar plecarea din oraș».

Constanța merită mai mult și are un potențial enorm. Are oameni de valoare, are istorie, are cultura proprie, fiind capitala Dobrogei, iar toate aceste aspecte nu au fost luate în seamă de ani de zile. Mă simt în stare sa fac o schimbare majora și voi concura cu cele mai importante orașe de pe malului Mării Negre.

Nu am o agendă proprie. Agenda mea este cea a cetățeanului de rand, a pensionarului, a studentului, a angajatului. Cel mai important lucru este să cunoaștem problemele cetățeanului de rand, să ne aflăm între oameni, să înlocuim durerile cu bucuriile și pesimismul cu optimismul, să dăm fiecărei persoane șansa de a se afirma, să lucrăm cu toți mână în mână pentru un oraș cu atâta istorie, bogăție și un potențial enorm de dezvoltare. Nu este o provocare pentru mine, nu mă gândesc să îmi asigur un câștig, ci o văd mai mult ca pe o obligație față de un oraș care m-a primit și m-a ajutat să fiu ceea ce sunt acum.”, a declarat Mohammad Murad jurnaliștilor de la ct100.ro.

Întrebat dacă e conștient de faptul că naționalitatea sa ar putea reprezenta un obstacol în alegerile pentru funcția de primar al Constanței, Mohammad Murad a răspuns afirmativ. Totodată, el a subliniat că acest aspect ar putea să-i fie un avantaj și a explicat și de ce.

“Da. Naționalitatea mea poate fi un avantaj sau un dezavantaj. Sunt convins ca cel mai important lucru este sa te faci cunoscut ca gândire, proiecte și ca un factor de soluții. Arafat este un simbol al altor naționalități, care se bucura de încredere clasata chiar pe primul loc în România. Sper sa dovedesc ca pot fi de folos pentru toți constănțenii și să fac în așa fel încât Constanța să devină un punct de atracție pentru toți romanii și să îi conving pe cei ce au plecat, ca este momentul sa se întoarcă înapoi acasă, alături de familie.

Dacă privim mai departe la Londra, unde primarul este de altă naționalitate, observăm că a dat dovada de seriozitate, implicare și dragoste pentru orașul pe care îl coordonează. Chiar si primarul din Rotterdam, Ahmed Aboutaleb, se bucură de susținerea a peste 80% din cetățeni, acest oraș fiind cel mai important din Olanda. Dl. Ahmed este cetățean olandez și a făcut dintr-un oraș cu un potențial asemănător Constanței, un oraș de elită la nivel european. Consider că am potențialul de a schimba lucrurile în bine, de a nu ține de un scaun care nu îmi aparține decât temporar, de a pune capăt unei epoci în care toți primarii precedenți nu s-au gândit decât la ei. Nu este normal ca cetățenii orașului sa plătească cea mai scumpă întreținere comparativ cu orice alt oraș din România. Să plătească transportul în comun mai scump decât orice alt oraș din România, chiar și apa fiind plătită dublu față de București.

Nu este normal să luăm banii oamenilor pe o parte, iar pe cealaltă parte să oferim cate un pachet de valoare mult mai mica decât valoarea pe care o reprezintă încasările de la fiecare și să mai și considerăm că este un ajutor din partea primăriei. Cu alte cuvinte care este ajutorul când inviți oamenii la masa și le ceri câte 200 lei, iar masa respectiva conta 20 lei? Nu este normal ca primarul sa fie preocupat cum arata el ca persoană – la trei ace – și mult mai puțin interesat de cum aspectul orașului. Nu este normal să nu ai proiecte viabile decât cele menite de a strânge voturi pentru încă un mandat. Nu este normal sa fi vizibil în cartiere și între oameni, doar cu două luni înainte de alegeri. Nu este normal sa folosești funcția de primar pentru a-ți aranja familia și să faci avere pe «pâinea» pensionarilor. Nu aș continua și nu aș convinge pe nimeni, doar mi-aș oferi serviciile pentru o schimbare de care toți avem nevoie”, a mai dezvăluit cunoscutul om de afaceri potrivit sursei citate mai sus.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
Gandul.ro
Cum a scăpat de arest liderul județean USR acuzat că a exportat ilegal în Belarus un utilaj pentru echipamente militare. Motivele „personale” care l-au înduplecat pe judecător
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta