Dani Mocanu a chemat de urgență ambulanța! Manelistul, conectat la aparate

• Vedete

Dani Mocanu s-a simțit rău și a fost nevoit să cheme un echipaj de ambulanță. Manelistul a tras o sperietură groaznică și a sunat de urgență la 112, pentru a primi ajutorul medicilor. În urmă cu puțin timp, a postat o imagine pe rețelele de socializare, împărtășind totul cu prietenii virtuali.

Dani Mocanu apare întins pe pat și conectat la aparate, care îi monitorizau bătăile inimii. După cum spune și el, nu este nimic grav, astfel nu sunt motive de îngrijorare.

„Stresul, oboseala şi responsabilităţile uriașe la vârsta mea își spun cuvântul. Nu vă bucurați… e doar ceva trecător. Sunt un soldat universal. Sunt făcut dintr-un material dur. Doar îmi încarc bateriile. Alţii erau morţi de mult… Eu încă pot„, a scris Daniel Mocanu pe Facebook.

Dani Mocanu, dezvăluiri uluitoare despre copilăria lui

Dani Mocanu a dezvăluit, la emisiunea Acces Direct, prezentată de Simona Gherghe, momentele inedite din viața lui care l-au inspirit în cariera muzicală. Este vorba de droguri, proxenetism și hoție.

„De mic mi-am dorit să cânt, am avut o perioadă în care m-am oprit de la jucat fobal, mi-am luat viața în piept și a trebuit să câștig bani pentru că mi-au plăcut banii de mic. La 19 ani m-am apucat să cânt, succesul a venit din prima clipă, de atunci am devenit cunoscut în toată țara, a fost ceva diferit față de ce era. M-am inspirat din viața mea, când am renunțat la fotbal am început să fur. Când vedeam că alții au, voiam și eu. Azi ceva, mâine ceva și am ajuns să fur. Am furat prima oară dintr-o întrerprindere tot ce am găsit, frigidere, aragaze, tot. Am luat tot ce am putut să iau. Este normal să am o altă viață acum, de artist. Trebuie să nu te lași influențat de ce ai în jur, dacă ți-e scris să câștigi bani din ce cânți, trebuie să fii fericit. Eram conștient dinainte să fac prima clipă, atunci nu mai iei în calcul riscurile și te gândești doar la bani. Eram câțiva puști rebeli care voiau să fac bani. Furam tot ce prindeam și prin case și peste tot. Nu am fost la pușcărie, m-au reținut de multe ori, niciodată nu am fost condamat. Am băgat banii la cazinouri. Mi-am făcut un tatuaj ca să nu mai duc la cazinouri. Nu m-am mai dus, i-am făcut o promisiune lui Dumnezeu. N-am încercat niciodată cocaina. Am reușit să pun stop acestor dependențe, dacă ceva pe pământul ăsta te controlează, înseamnă că nu ești puternic.  Poliția m-a bătut când eram mai mic, de foarte multe ori”, a spus Dani Mocanu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
Click.ro
Momente de groază pentru Alina Pușcaș. Familia ei, otrăvită la o petrecere!? Soțul s-a prăbușit, iar fiul și-a pierdut cunoștința
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Clotilde Armand, acuzată că minte cu privire la fotografiile cu ploșnițe de la un cămin de bătrâni din Sectorul 1. Viceprimăriță: Imaginile sunt din mandatul doamnei Armand
Gandul.ro
Clotilde Armand, acuzată că minte cu privire la fotografiile cu ploșnițe de la un cămin de bătrâni din Sectorul 1. Viceprimăriță: Imaginile sunt din mandatul doamnei Armand
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!