Cezar Ouatu, reacție după ce fanii i-au reproșat că i-a fost rușine să spună că este român, la X Factor UK: „Sunt din Ploieşti, dar am făcut Conservatorul la Milano”

• Vedete
Cezar Ouatu, reacție după ce fanii i-au reproșat că i-a fost rușine să spună că este român, la X Factor UK: „Sunt din Ploieşti, dar am făcut Conservatorul la Milano”

Contratenorul Cezar Ouatu a ridicat în picioare juriul X Factor din Marea Britanie. Simon Cowell, Robbie Williams, Ayda Williams şi Louis Tomlinson  au avut numai cuvinte de laudă privind interpretarea românului. Cu toate acestea, mai mulți fani români s-au arătat deranjați de faptul că artistul a declarat că este născut în România, dar crescut în Italia.

În timp ce unii români l-au felicitat, alții i-au „bătut obrazul”. Fanii nemulțumiți susțin că acestuia i-a fost rușine să spună că este român. Prezent în emisiunea „Sinteza Zilei”, Cezar Ouatu a ținut să le explice oamenilor cum au stat, de fapt, lucrurile. (Citește și Cezar Ouatu, luat la mișto de Simon Cowell pe scena de la X Factor din Marea Britanie)

„Eu am spus că sunt româno-italian, am paşaport italian. Eu sunt din Ploieşti, dar am făcut Conservatorul la Milano. În această seară sunt aici, nu la Rai Uno. (…) Am plecat dintr-un cartier din Ploieşti şi am ajuns în Italia, unde am şi studiat. Am stat 18 ani în Italia şi în 2013 m-am reîntors să reprezint România la Eurovision şi atunci am decis să rămân aici”, a explicat Cezar Ouatu.

Ce spune Cezar Ouatu despre experiența „X Factor” UK

„Eu încă plutesc în euforia şi atmosfera aceea greu de uitat. A fost un moment nepregătit în viaţa mea. Totul a plecat de la un pariu pierdut cu prietenii mei din Ploieşti. Unul dintre ei locuieşte în Londra şi mi-a zis că trebuie să ajung la X Factor. La început, mie mi s-a părut ciudat, având în vedere că nu sunt chiar necunoscut, la început de drum. Dar trebuie să spun că de ieri noapte plâng încontinuu“, a mai spus artistul. Cezar Ouatu a mai dezvăluit și că o parte din momentul său artistic a fost tăiat la montaj de cei de la X Factor UK, mai exact atunci când i-a dedicat interpretarea ariei „Nessun dorma“ tatălui său, celebrul flautist Florin Ouatu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
Click.ro
„Trebuia să fim împreună”. Regretul pe care Gabi Bădălău îl are la 39 de ani
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!