Maria Constantin a primit vestea: ”Voi fi mătușă! Te iubesc, sora mea!”

Maria Constantin a primit vestea: ”Voi fi mătușă! Te iubesc, sora mea!”

Maria Constantin este în culmea fericirii. A primit vestea chiar de la sora ei și a postat imediat pe rețeaua de socializare: va fi mătușă! Camelia, sora ei, este însărcinată, iar prima pe care a anunțat-o a fost chiar Maria.

Sora Mariei Constantin, Camelia, va deveni mamă pentru prima dată. Cântăreaţa fericită până peste cap, a publicat pe pagina sa o fotografie în care apare alături de Camelia şi a scris câteva cuvinte. (CITEȘTE ȘI: MARIA CONSTANTIN, LUATĂ LA PALME ÎN DELTA DUNĂRII)

„Chiar acum am primit marea veste: voi fi mătuşă! Te iubesc, sora mea”, a scris Maria Constantin.

Maria Constantin şi sora ai au o relaţie foarte bună şi se înţeleg de minune. „Surioara mea cea dragă, te-am crescut, te-am legănat, am crescut alături de tine. Îmi doresc să nu ne despartă absolut nimeni. Suntem o familie şi aşa va fi mereu. Mă gândesc că tata se uită la noi şi ar vrea să fie alături de noi şi să vadă cât de bine se înţeleg copiii lui şi cât de fericiţi sunt. Aşa să rămânem pentru totdeauna, să fim uniţi”, a spus Maria Constantin pentru sora ei în urmă cu un an, într-o emisiune TV. (CITEȘTE ȘI: SUNT DECLARAȚII MAI DURE CA NICIODATĂ! FOSTUL SOȚ O ACUZĂ PE MARIA CONSTANTIN CĂ…)

Își vrea fiul lângă ea!

Fiul Mariei Constantin a împlinit de curând nouă ani. Motiv pentru care interpreta de muzică populară i-a organizat o petrecere pe cinste, la Târgu Jiu. „9 ani de când m-ai făcut cea mai fericită mamă, 9 ani în care m-am bucurat de cea mai sinceră iubire și toate astea îmi dau puterea de a muta munții din loc și de a-ți oferii tot ce este mai frumos și bun pe lume! La mulți ani puiul mamei îți spunem cu toții!”, a scris Maria Constantin.

În prezent, puștiul stă cu tatăl lui, Ciprian Tapotă, de care Maria Constantin a divorțat în urmă cu mai mulți ani. Interpreta de muzică populară vrea, însă, ca micuțul să locuiască alături de ea. (CITEȘTE ȘI: PE INSTAGRAM AU UN CORP PERFECT, DAR ÎN REALITATE… ANAMARIA PRODAN, ANDA ADAM ȘI MARIA CONSTANTIN, AȘA CUM NU LE-AȚI MAI VĂZUT NICIODATĂ! CE S-AR FACE FĂRĂ PROGRAMELE DE EDITARE FOTO?)

„E fericit și voi face tot ca să îi fie bine. În ultima perioadă vrea să stea doar la mami, orice mamă își vrea puiul aproape. Fiul meu este cel mai important, nu contează un ordin judecătoresc. Vom face demersurile pentru ca fiul meu să stea la mine, asta își dorește. Nici o lege sau nici un ordin judecătoresc nu este mai presus de dorința copilului. Copiii nu știu să mintă”, a spus Maria Constantin.
Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia