Flavius și-a luat gândul de la play-off: „Play-off-ul e departe de a fi un obiectiv realizabil!”

Flavius și-a luat gândul de la play-off: „Play-off-ul e departe de a fi un obiectiv realizabil!”
Flavius Stoican, antrenorul principal al formației Politehnica Iași, a declarat după jocul pe care echipa sa l-a pierdut la scor de neprezentare, scor 3-0 cu Universitatea Craiova pe teren propriu că play-off-ul a devenit în acest moment un obiectiv greu de realizat în Copou.

Stoican a pus eșecul și pe seama faptului că echipa sa a fost nevoită să joace mai bine de 80 de minute în inferioritate numerică după gestul inconștient al lui Laurențiu Rus care l-a lovit barbar pe Mihăilă.

„Trebuie să strângem rândurile, suntem într-o situaţie pe care nu ne-o doream. Play-off-ul e departe de a fi un obiectiv realizabil. În general, antrenorul plăteşte. Eu sunt atent la ceea ce am de făcut, dar dacă există această variantă din partea conducerii, fără probleme mă dau la o parte. Am jucat în 10 oameni o bună perioadă de timp, contra unei echipe care are în componenţă jucători valoroşi şi tehnici. Am rezistat o repriză, dar după aia le-a fost uşor. Era normal să ne surprindă la 1-0, pentru că noi ne-am desfăcut, deşi jucam cu un om mai puţin. A fost roşu pe merit, Rus a luat o decizie greşită. Important e cum se simte Mihăilă, sper să fie totul bine. Astfel de gesturi sunt pedepsite, eliminarea lui ne-a costat. S-au adunat mulţi nervi, e mult stres pentru că nu ne găsim cadenţa”, a declarat Flavius Stoican.

Ieșenii au reușit să țină pipet oltenilor doar primele 45 de minute. Repriza a doua a aparținut în totalitate olaspeților care s-au dezlănțuit în partea secundă, când au marcat de trei ori. Mateiu a deschis scorul în minutul 47, Mitriță a majorat diferența în minutul 53 și tot el i-a pasat decisiv lui Koljic în minutul 69.

Aceasta a fost cea de-a treia vitorie consecutivă pentru olteni în Liga I, Universitatea urcând pe locul 2 la punct distanță de liderul CFR Cluj.

De partea cealaltă, ieșenii au ajuns la cinci înfrângeri consecutive în Liga I și au rămas pe locul 11.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!