A MURIT! Clipe cumplite pentru Rihanna: „Vestea mi-a rupt sufletul! Am pierdut un om extraordinar!”

A MURIT! Clipe cumplite pentru Rihanna: "Vestea mi-a rupt sufletul! Am pierdut un om extraordinar!"
Rihanna și P. Diddy, îndurerați de moartea lui Kim

Kim Poter, fosta soție a lui P. Diddy, a murit. Se pare că tragedia s-a petrecut în urma unei pneumonii. Kim avea doar 47 de ani. Rihanna a fost șocată la aflarea veștii și a transmis un mesaj pe Instagram.

„Diddy este devastat şi şocat (…) El şi Kim erau prieteni foarte apropiaţi. Deşi relaţia lor se terminase, erau o familie”, a declarat un apropiat al rapperului, pentru revista People. Diddy rămăsese în relații foarte bune cu fosta lui soție.

O altă vedetă care a fost șocată de tragica veste este celebra cântăreață Rihanna. Aceasta a postat un mesaj pe Instagram, în care o elogiază ep aceea care a fost Kim Poter.

CITEȘTE ȘI: VEDETA DIN ROMÂNIA CARE S-A POZAT CU RIHANNA! COMENTARIILE LĂSATE DE MICUTZU ȘI SPEAK: „UNFOLLOW!”

”Este foarte greu, iar această veste mi-a rupt sufletul. Astăzi am pierdut un om extraordinar, frumos pe dinăuntru şi în afară. Atât de mulţi oameni vor fi afectaţi, iar unii nici nu vor şti de ce. Întreaga lume ţi-a simţit vibraţia din suflet şi îţi multumeşte. Condoleanţele mele cele mai sincere celor care au fost binecuvântaţi să o ştie, să o întâlnească şi să o iubească! Un suflet atât de special. Încă nu-mi vine să cred. Dumnezeu să-i protejeze copiii şi pe cei pe care i-a iubit”, sunt cuvintele sfâșietoare scrise de Rihanna.

Cine este P. Diddy

Sean John Combs este un rapper, singer, songwriter, producător, director executiv, designer și actor. În octombrie 2006, și-a schimbat numele de scena în Diddy (adoptat în august 2005). Anterior acestei schimbări, era cunoscut drept Puff Daddy și mai târziu ca P. Diddy („Puff” și „Puffy” erau doar porecle, însă nu era nimic oficial). Încă poartă numele de P. Diddy în Noua Zeelandă și în Marea Britanie, după ce a fost dat în judecată de alt artist care purta deja numele de „Diddy”.

CITEȘTE ȘI: KIM KARDASHIAN ȘI-A SURPRINS SOȚUL ÎN TIMP CE O SORBEA DIN PRIVIRI PE RIHANNA! VIDEO

El este implicat în compania „Bad Boy Records”, linia de îmbrăcămite „Sean John” și „Sean by Sean Combs”, o companie care se ocupă de producția cinematografică, și două restaurante. A preluat rolul de director executiv, performer, producător al emisiunii difuzate pe MTV, „Making the Band”, scriitor, designer de îmbrăcăminte și actor la teatrul Broadway. Diddy are o avere impresionantă, estimată la 358 milioane de dolari, fiind al doilea om ca bogăție din industria hip-hop.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Click.ro
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea