Simona Halep, după meciul câștigat cu Lesia Tsurenko: ”Voi lupta pentru a urca din nou pe locul 1 în lume”

• Vedete
Simona Halep, după meciul câștigat cu Lesia Tsurenko: ”Voi lupta pentru a urca din nou pe locul 1 în lume”

Simona Halep (27 de ani, 3 WTA) a învins-o pe ucraineanca Lesia Tsurenko (24 WTA), 6-2, 6-3, la Doha, şi s-a calificat în sferturi, acolo unde o va întâlni pe Julia Goerges (Germania, 16 WTA).

La finalul partidei la care a asistat şi Nasser Al Khelaifi, preşedintele de la PSG şi deţinătorul turneului din Qatar, Halep a spus că va lupta să revină pe prima poziţie în clasamentul WTA.

„A fost un meci bun. Vin de la un turneu indoor, am simţit bine mingea, am jucat bine azi. Am rămas concentrată şi cred că a fost destul de bine pentru a reveni. Nu contează acum clasamentul, joc pentru a câştiga fiecare meci. Dacă sunt pe doi acum, voi lupta pentru a urca din nou pe locul 1 în lume”, a spus Simona Halep, miercuri, după câştigarea partidei, la DigiSport.

Apoi, Simona a vorbit şi despre performanţa reuşită la Fed Cup, unde România s-a califciat în semifinalel competiţiei după ce a învins Cehia, campioana en-titre, cu 3-2. În penultimul act, româncele lui Florin Segărceanu vor da peste Franţa, iar confruntarea se va disputa pe 20 şi 21 aprilie.

„A fost un sentiment minunat să câştigăm meciul împotriva celei mai bune echipe din lume. Erau campioane en-titre, avem o echipă grozavă, ne împingem limitele. A fost grozav să câştig pentru ţara mea şi sper să câştigăm şi în semifinale”, a mai spus Halep.

În ceea ce o priveşte pe viitoare adversară, Julia Goerges, Halep conduce în întâlnirile directe la general, scor 2-1. Însă, cele două s-au întâlnit ultima dată în 2016, la Miami, când Halep a câştigat cu 6-4, 6-1. Simona şi Julia Goerges s-au mai duelat în 2014, la Madrid, când românca a câştigat cu 6-2, 6-2. Singura victorie a nemţoaicei contra Simonei datează din 2009, de la Paris, atunci când Halep a cedat, scor 4-6, 6-2, 3-6.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!