Italia, în stare de șoc! Două tinere din Suceava sunt personajele principale. Omorul a fost precedat de incendierea victimei

Italia, în stare de șoc! Două tinere din Suceava sunt personajele principale. Omorul a fost precedat de incendierea victimei

Italia este în stare de șoc. Din păcate, din cauza a două tinere originare din Suceava, care, în urmă cu mai mulți ani, au fost adoptate de familii din Peninsulă.

Un caz de omor precedat de incendierea victimei a zguduit din temelii Italia, victima fiind româncă, iar autori o altă româncă și iubitul ei, italian. Alți români din anturajul celor două povestesc că atât fata ucisă, cât și suspecta de omor sunt originare din Suceava.

Tânăra ucisă avea 25 de ani și era înfiată de o familie de italieni.

Mama fetei ar fi din municipiul Suceava, iar tânăra a fost înfiată de la vârsta de 5 ani. Fata mai are un frate, tot înfiat în Italia.

Tânăra în vârstă de 25 de ani fusese dată dispărută de familie duminică. Părinții au cerut disperați ajutor după ce fiica lor nu mai revenise acasă peste noapte. Ea plecase la o plimbare în centrul istoric din Marsala, în regiunea Sicilia.

Conform presei italienei, între Nicoletta Indelicato, în vârstă de 25 de ani, şi Margareta Buffa, în vârstă de 29 de ani, ambele românce adoptate de familii siciliene, existau tensiuni, motivul crimei fiind, se pare, gelozia. Mai exact, tânăra de 29 de ani o bănuia pe cealaltă că ar încerca să aibă o relație cu iubitul ei. Pe acest fond s-ar fi ajuns la oribila crimă. Din datele de anchetă rezultă că Margareta Buffa şi iubitul ei italian au atras-o pe Nicoletta pe un câmp, unde au bătut-o, au înjunghiat-o de cel puţin şase ori, au ars-o cu ţigara, apoi i-au dat foc. Autorii au încercat să ascundă crima și au îngropat cadavrul, conform monitorulsv.ro.

Crima a fost descoperită în noaptea de marți spre miercuri, carabinierii fiind conduși la locul faptei chiar de către unul dintre cei doi autori, care ar fi cedat în timpul anchetei și ar fi relatat în detaliu cum s-a petrecut fapta.

Românca în vârstă de 29 de ani și iubitul ei, în vârstă de 34 de ani, au fost arestați și puși sub acuzare.

Margareta Buffa, suspecta de omor, ar fi și ea din Suceava și ar avea unul din părinți la Sf. Ilie.

Procurorii au refăcut filmul teribilei crime, şi, punând cap la cap declaraţiile tuturor celor audiaţi, au ajuns la concluzia că Margareta Buffa şi iubitul ei au mers la dans după ce au omorât-o pe Nicoletta. Consumul de stupefiante pare a fi o altă cauză a nenorocirii la care s-a ajuns.

Cazul a stârnit extrem de multe reacții printre italieni, care i-au înfierat cu sute de comentarii pe cei doi autori, în care le-au aruncat blesteme pentru oribila faptă.

Cei doi sunt puși sub acuzare pentru crimă și ocultarea cadavrului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
Digi24
America se retrage. Războiul care trebuia să demonstreze puterea SUA a devenit o lecție amară pentru Donald Trump
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare