Mario Fresh, detalii picante despre relația cu Alexia, la întoarcerea de la Exatlon: „În prima seară am mers la hotel”

• Știri

Mario Fresh a fost eliminat de la Exatlon și primul lucru pe care l-a făcut când a ajuns în țară, a mers la studio și le-a făcut o surpriză băieților. Legat de iubita lui, Alexia, voia să îi pregătească și ei o surpriză, însă tânăra i-a luat-o înainte și l-a surprins, cu revenirea ei în România. Mai mult decât atât, fiica Andreei Esca a rezervat și o cameră la hotel, acolo unde au avut timp doar pentru ei.

„Încerc să îmi revin, să mă pun pe picioare după ce m-am întors din Dominicană. Primul lucru pe care l-am făcut când am ajuns în țară a fost să mănânc foarte, foarte mult. Exact cum am ajuns în țară, m-a luat un prieten de la aeroport, am mers direct la studio și le-am făcut surpriză băieților. Lumea m-a criticat puțin, că am avut o reacție prea banală când m-am văzut cu Alexia. Eu, inițial, voiam să mă duc în Londra, nu s-a putut, am aflat că ea va veni în București curând, ea neștiid că eu am fost eliminat și am decis să o aștept în București. Cât timp a stat acasă, am stat la ea. Mi-a făcut și o surpriză în prima seară, am stat la hotel.

Nu ne-m făcut planuri de căsătorie. Râdem, glumim, așteptăm să termine facultatea, să se mute înapoi în România și apoi o să ne gândim. Probabil undeva pe la 25- 26 de ani„, a declarat Mario Fresh pentru Viva.ro.

„La Exatlon am fost în depresie”

Deși rămâne una dintre cele mai frumoase experiențe din viața lui, Mario Fresh a avut parte și de momente grele, ba chiar a fost în depresie. „La Exatlon am avut foarte multe nopți, în care am fost în depresie. De la gânduri. Timp de patru nopți nu am închis un ochi. La 7 dimineața, când se trezeau toți, eu eram treaz. Când am primit telefonul, am intrat prima dată pe contul Alexiei, nu-mi venea să cred câte poze avea. Își pusese multe poze și îmi era foarte dor de ea.

Sunt foarte pasionat de mașini, acum am una cu care doar îmi fac treaba. Mi-am făcut un nou tatuaj, cu numele casei de producții a lui Alex Velea. Înainte să plec la Exatlon, eu și Alexia ne-am făcut câteva un tatuaj cu mesajul: >„, a mai mărturisit iubitul Alexiei Eram pentru aceeași sursă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!