Dinamo, din nou prima în play-out-ul Ligii 1!

Dinamo, din nou prima în play-out-ul Ligii 1!
Dinamo București s-a impus mai clar decât o arată scorul final, 3-2 (1-0) în duelul pe care l-a susținut în „Groapă” în runda a IV-a a play-ut-ului Ligii I cu Concordia Chiajna.

„Câinii” au câștigat grație „dublei” semnate se Papazoglou (min. 28,48) și Zenke (min. 56), golurile oaspeților purtând semnătura lui Ivanovici (min. 69, 90+3).

Mircea Rednic, antrenorul principal al „câinilor” s-a declarat nemulţumit de faptul că jucătorii săi s-au relaxat la 3-0 și i-a amenințat pe aceștia că va mai da fotbaliști afară pînă în vară dacă va fi cazul.

„Nu îmi place că jucătorii s-au relaxat la 3-0. Îţi lasă un gust amar. Dacă mai erau vreo cinci minute, aveam emoţii. Normal că i-am certat. Mă bucur pentru Papazoglou că a marcat, este un adevărat atacant şi pe viitor va juca mult mai bine. Avem concurenţă în atac, îmi doresc şi în apărare să fie concurenţă. Nu mai vine niciun jucător, dar poate mai pleacă vreun jucător sau chiar doi. N-avem voie să ne relaxăm aşa. Glumesc acum, n-ar trebui să mai plece nimeni, dar nu îmi place ce am văzut. Cred că SMURD-ul Mulţescu era cea mai bună soluţie la Chiajna şi aveau şanse mai mari la salvare”, a declarat Mircea Rednic, antrenorul principal al formației Dinamo București.

După această victorie, Dinamo a acumulat 25 de puncte în clasament, la fel ca și Gaz Metan Mediaș, ardelenii urmând a juca în această rundă pe teren propriu cu FC Botoșani.

De partea cealaltă, Concordia Chiajna a rămas ultima în Liga I și cu 11 puncte și doar o minune îi mai poate salva pe ilffoveni de la retrogradare în acest sezon.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!