Acasă » Știri » Noile proiecte realizate pe fonduri europene

Noile proiecte realizate pe fonduri europene

De: Cristian Lisandru 25/04/2019 | 15:54
Noile proiecte realizate pe fonduri europene
Noile proiecte realizate pe fonduri europene

Fondurile europene sunt de o importanță vitală pentru dezvoltarea României și sunt absorbite pe două filiere: fonduri structurale și fonduri de coeziuneÎn ceea ce privește fondurile structurale, se dorește ca statul care le primește să atingă cât mai repede un nivel minimal de dezvoltare a infrastructurii la nivel european. Investițiile sunt axate pe creșterea economică, crearea locurilor de muncă și dezvoltarea euroregiunilor. Pe de altă parte, fondurile de coeziune au ca obiectiv reducerea discrepanțelor dintre regiunile și țările europene, astfel încât nivelul de trai al comunităților să se apropie de valori asemănătoare, indiferent de țară.

Uniunea Europeană investește în toate aspectele care duc la dezvoltarea economică și socială a statelor membre, iar programul de guvernare PSD-ALDE este ”mulat” pe aceste deziderate europene. Discutăm despre educație, formare profesională, crearea și ocuparea locurilor de muncă, dezvoltarea durabilă, eficiența energetică, protecția mediului înconjurător, cercetare, dezvoltare, inovare, agricultură și dezvoltare rurală, turismul rural. La toate acestea se adaugă infrastructura de toate tipurile – educațională, medicală, rutieră, fluvială, maritimă, feroviară și aeriană. (CITEȘTE ȘI: ÎN PRIMELE DOUĂ LUNI ALE ANULUI 2019, INVESTIŢIILE STRĂINE AU „EXPLODAT” ÎN ROMÂNIA)

Situația la zi a fondurilor europene

Ministerul Fondurilor Europene a prezentat situația la zi a fondurilor europene, iar cifrele sunt mai mult decât grăitoare în ceea ce privește puterea mare de absorbție a României în timpul guvernării PSD-ALDE.

●  – 8,6 miliarde euro bani europeni intrați în România prin Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună. Acestor sume li se adaugă încă 6,6 miliarde euro plăți directe către fermieri;

●  – Aproximativ 25 miliarde euro – valoarea totală a liniilor de finanțare deschise, reprezentând aproape 91% din alocarea totală a României;

●  – 40,4 miliarde euro valoarea proiectelor depuse pentru aceste linii de finanțare;

●  – 21,57 miliarde euro valoarea totală a contractelor de finanțare semnate. Rata de contractare a crescut de peste 14 ori, de la 5% în 2016 la 74,4% din alocare, în prezent.

Foarte important – rata de absorbție a României este aproximativ 28%, față de 30% media UE, ceea ce demonstrează faptul că guvernarea PSD-ALDE acordă o atenție constantă capitolului ”Fonduri Europene”.

Doar în primele două luni din 2019 au intrat în țară peste 2.3 miliarde euro. Conform datelor oficiale, în momentul de față proiectele cu finanțare europeană au ajuns la o valoare de 21,4 miliarde de euro. (VEZI ȘI AICI: SPITALELE REGIONALE ÎNCEP SĂ SE CONTUREZE!)

Uniunea Europeană investește în toate aspectele care duc la dezvoltarea economică și socială a statelor membre

Premierul Viorica Dăncilă:  ”Au fost lansate apeluri de proiecte în valoare de 22 de miliarde de euro”

Vocile alarmiste conform cărora există probleme legate de fondurile europene – în sensul că România nu reușește absorbția așa cum se preconiza – au primit răspuns chiar din partea premierului Viorica Dăncilă. Șeful guvernului a ținut să precizeze că lucrurile stau cu totul altfel decât sunt prezentate de către cei care critică – fără temei – guvernarea PSD-ALDE.

„Pentru că în ultima perioadă au apărut în spaţiul public o serie de informaţii legate de fondurile europene, aş vrea să punctez câţiva paşi importanţi făcuţi în acest domeniu, pentru a ne atinge obiectivele de absorbţie prevăzute în programul de guvernare. (…) Doamna ministru Plumb a deblocat situaţia în care ne aflam doar cu un an în urmă şi a reuşit acreditarea autorităţilor de management, lansarea de apeluri de proiecte în valoare de 22 miliarde euro din totalul de 28 de miliarde de euro, cât reprezintă numai politica de coeziune în această perioadă de programare financiară, şi au fost încheiate contracte în valoare de 11,2 miliarde de euro”, a declarat Viorica Dăncilă cu doar câteva zile în urmă.

Rambursări – Bani primiți de România pentru fiecare Program Operațional:

  •  – Programul Operațional Infrastructură Mare POIM – 2.066.606.406 Euro
  •  – Programul Operațional Regional POR – 1.217.952.530 Euro
  •  – Programul Operațional Capital Uman POCU – 861.651.461 Euro
  •  – Programul Operațional Competitivitate POC – 287.884.890 Euro
  •  – Programul Operațional Capacitate Administrativă POCA – 99.595.632 Euro
  •  – Programul Operațional Asistență Tehnică POAT – 103.458.168 Euro
  •  – Programul Național pentru Dezvoltare Rurală PNDR – 3.888.204.406 Euro
  •  – Pescuit și Afaceri Maritime – 37.536.370 Euro

Fonduri europene – 26,8 MILIOANE DE LEI – suma pe care Guvernul României o asigură pentru modernizarea integrală a Sanatoriului de Recuperare a Copiilor de la Techirghiol

Acest sanatoriu este singura unitate de acest gen din țară. Spațiile reabilitate vor avea o capacitate de 185 de paturi, săli de tratament, gimnastică şi recuperare, grădiniţă, bibliotecă, săli de clasă, ateliere şi spaţii conexe.

1.400 de copii vor putea beneficia de condiţii moderne de recuperare balneologică în secţia neuro-psiho-motorie din cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol. Proiectul a fost demarat pe 20 martie în prezenţa viceprim-ministrului Vasile-Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi a ministrului Sănătăţii, Sorina Pintea, ca expresie a determinării actualei guvernări ca acest proiect unic să fie rapid dus la îndeplinire. Responsabilitatea execuției revine Companiei Naționale de Investiții.

Tot la Techirghiol a fost semnat și un alt contract important pentru dezvoltarea comunității, respectiv, asigurarea finanţării din fonduri europene pentru valorificarea potenţialului balnear şi turistic al Lacului Techirghiol, prin dezvoltarea infrastructurii tehnico-edilitare. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020, are o durată de implementare de 42 de luni şi o valoare totală de 10,7 milioane de lei.

26,8 MILIOANE DE LEI – suma pe care Guvernul României o asigură pentru modernizarea integrală a Sanatoriului de Recuperare a Copiilor de la Techirghiol

4 proiecte de importanță majoră

Aprobarea finanțării de peste 2 miliarde de euro pentru patru proiecte majore de infrastructură în România reprezintă o nouă dovadă a faptului că guvernarea PSD-ALDE este capabilă să atragă bani europeni și să pună pe masa Comisiei Europene proiecte valoroase și de calitate pentru România. Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a aprobat finanțarea a patru proiecte majore în România dintr-o listă de 25 de proiecte strategice la nivel european adoptate de Comisia Europeană.

Cele patru proiecte care vizează România sunt:

1)  – „Rețeaua de infrastructură rutieră integrată pentru zona orbitală din București”;

2)  – „ Îmbunătățirea serviciilor de transport pe linia de metrou 2, Berceni-Pipera”;

3)  – „Protecția și Reabilitarea zonei costiere – Faza a II-a” și

4)  – „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Timiș”.

”Din cele 4 miliarde aprobate de partenerii noștri de la Bruxelles, 2,3 miliarde vor veni în România și sunt deosebit de bucuroasă că munca echipei de la Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructura Mare a fost răsplătită. Este încă o dovadă a modului în care guvernarea PSD este capabilă să atragă bani europeni și să pună pe masa Comisiei Europene proiecte valoroase și de calitate pentru România”, a declarat, în context, Rovana Plumb.

Proiecte de dezvoltare a Deltei Dunării

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică (AM POAT), din cadrul Ministerului Fondurilor Europene, a semnat până în prezent contracte de finanțare pentru 89% din fondurile europene alocate în actuala perioada de programare. Valoarea fondurilor europene contractate prin aceste proiecte este de 225,9 mil. euro dintr-o alocare de 252,76 mil. euro.De la începutul anului 2019au fost semnate contracte de peste 10 mil. euro.

Prin Programul Operațional Asistență Tehnică, este finanțată pregătirea și implementarea proiectelor europene și se oferă un sprijin în ceea ce privește pregătirea riguroasă a proiectelor majore. Instituțiile implicate în administrarea acestor bani Sunt susținute pentru a duce la bun sfârșit proiectele.

Nu trebuie omis faptul că Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Asistență Tehnică asigură și funcționarea Asociației pentru Dezvoltare Intracomunitară Delta Dunării, care monitorizează instrumentul Investiții Teritoriale Integrate (ITI), prin care sunt finanțate proiecte de dezvoltare a Deltei Dunării din toate Programele Operaționale.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Camping în România. Cât costă o zi cu RULOTA, la munte sau la mare
Camping în România. Cât costă o zi cu RULOTA, la munte sau la mare
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după numeroasele operații estetice! Caută tinerețea veșnică și atenția femeilor frumoase
FOTO. Transformarea incredibilă a unuia dintre cei mai bogați români, la 67 de ani, după...
Mădălina Ghenea, apariție în lenjerie TRANSPARENTĂ! A făcut-o IAR
Mădălina Ghenea, apariție în lenjerie TRANSPARENTĂ! A făcut-o IAR
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Ultimii condamnați la moarte de Ceaușescu, în perioada comunistă. Ce fapte au comis „Bachus” și Ion Pistol, doi dintre cei mai cunoscuți infractori din istoria României
Ultimii condamnați la moarte de Ceaușescu, în perioada comunistă. Ce fapte au comis „Bachus” și...
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor au fost găsite într-un puț adânc de 15 metri
Trei bărbați s-au dus să facă surf în Mexic și după o săptămână cadavrele lor...
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50 de ani, experții au aflat motivul
O gaură misterioasă, de mărimea Elveției, se formează în același loc în Antarctica. După 50...
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața...
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”. Dezvăluiri fără perdea făcute de interpreta de muzică populară
Cu cine nu ar cânta niciodată Maria Cârneci: „Nu aș accepta niciodată cu unul care...”....
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Se spală rufe azi și în a treia zi de Paște? Ce spun preoţii
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără el. „Nu cred că îmi mai găsesc echilibrul fără el niciodată. Nu cred.”
Maria Cârneci, destăinuiri emoționante despre pierderea soțului ei. Artista încă nu și-a găsit liniștea fără...
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
Theo Rose, probleme de sănătate, chiar înainte de Paște: „Am înrăutățit situația”
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Creează, Repară, Inovează: sculele electrice FĂRĂ FIR Parkside la Lidl
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală: „Vreau să știe lumea...”
La 12 ani de la divorț, Mihai Neșu rupe tăcerea! Adevărul a ieșit la iveală:...
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de la UE
Produsul adorat de români care nu va mai avea niciodată același gust. Este directivă de...
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului. ”Aveți pământ acolo?”
Părintele Pimen Vlad, adevăruri nespuse despre Gigi Becali. A fost miracol de la Maica Domnului....
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe lume cel de-al doilea copil. „E posibil să rămână la ea”
Despărțire – șoc în showbiz, la doar o zi de când vedeta a adus pe...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la
Vladimir Putin ordonă exerciţii nucleare ca răspuns la "ameninţările" lui Emmanuel Macron
Noile reguli PENTRU ȘAORMA. Decizia care se pregătește chiar acum în Europa
Noile reguli PENTRU ȘAORMA. Decizia care se pregătește chiar acum în Europa
O bancnotă de colecție îți aduce o avere. Mulți români o mai au prin casă
O bancnotă de colecție îți aduce o avere. Mulți români o mai au prin casă
Obicei INEDIT în a doua zi de Paște. Singurul loc din România în care se mai practică
Obicei INEDIT în a doua zi de Paște. Singurul loc din România în care se...
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea,...
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru...
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci:
Cât de bogată este, de fapt, Maria Cârneci: "Nu am mașină"
Gigi Becali și-a luat mâna de pe Ioana Tufaru: „Nu mai suntem sub aripa lui protectoare”
Gigi Becali și-a luat mâna de pe Ioana Tufaru: „Nu mai suntem sub aripa lui...
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste impresionantă și a oprit o catastrofă. Un oraș întreg ar fi fost șters de pe hartă
Barajul din România care e construit într-un loc unic. Are o poveste impresionantă și a...
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare, dar profitul poate fi uriaș. Un ou se vinde și cu 100 de lei, iar cererea este uriașă
Animalul pe care românii au început să-l crească. Investiția nu este mare, dar profitul poate...