Evaluarea Națională 2019. Când încep probele scrise

• Știri
Evaluarea Națională 2019. Când încep probele scrise
Evaluarea Națională 2019. Când încep probele scrise

Evaluarea Națională 2019 va începe marți, 18 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura Română. Înscrierile s-au făcut în perioada 3-7 iunie, iar elevii au terminat cursurile vineri, 7 iunie. Aproximativ 6.100 de elevi susțin în acest an Evaluarea Națională. 

Elevii care în acest an susțin Evaluarea Națională, dar și părinții acestora trebue să știe că „la solicitarea comisiilor județene/comisia municipiului București de organizare a evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a sau din proprie inițiativă, Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale poate aproba, în situații excepționale, prelungirea perioadelor de evaluare a lucrărilor scrise ori de afișare a rezultatelor, precum și reducerea perioadei de afișare a rezultatelor.” (Vezi și SUBIECTE SIMULARE EVALUAREA NATIONALA 2019 DATE DE MINISTERUL EDUCAȚIEI)

Coordonarea examenului la nivel național, organizarea, desfășurarea și valorificarea rezultatelor sunt asigurate de Ministerul Educației Naționale prin Centrul Național de Evaluare și Examinare. Coordonarea la nivel județean și la nivelul municipiului București este asigurată de către inspectoratele școlare județene.

Evaluarea Națională 2019. Când încep probele scrise

3-7 iunie 2019 – Înscrierea la evaluarea națională
7 iunie 2019 – Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
18 iunie 2019 – Limba și literatura română – probă scrisă
20 iunie 2019 – Matematica – probă scrisă
21 iunie 2019 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
25 iunie 2019 – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor (până la ora 12:00)
25 iunie 2019 – Depunerea contestațiilor (orele 14:00 – 20:00)
26-28 iunie 2019 – Soluționarea contestațiilor
29 iunie 2019 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

Rezultatele obținute de elevi în urma susținerii examenelor vor fi afișate pe site-ul evaluare.edu.ro. Ministerul Educației a pus la dispoziție și modelele de subiecte din anii trecuți pentru probele de la Evaluarea Națională.

(Citește și: Gafa făcută de Ministerul Educației la simularea Evaluării Naționale. S-a întâmplat la proba de la limba română)

Accesul în sala de examen se face în baza cărții de identitate, iar elevii care nu au împlinit încă vârsta de 14 ani se pot legitima cu certificatul de naștere. Dacă un candidat a fost eliminat din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă, va primi pe lucrare nota 1.

Sălile de examen și cele în care se descarcă și se multiplică subiectele, dar și cele în care se scanează, se predau, preiau, evaluează și depozitează lucrările elevilor vor fi supravegheate video și audio. Candidații majori și părinții candidaților minori pot solicita vizualizarea lucrărilor doar după ce vor fi afișate rezultatele finale, etapă în care notele nu mai pot fi modificate. Citește și: Cum se face o contestație la Evaluarea Națională 2018

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme. Diagnosticul care a enervat-o: „Am fost obligată să decid”. Ce face pentru a se menține
Click.ro
Cum a slăbit Monica Anghel 30 de kilograme. Diagnosticul care a enervat-o: „Am fost obligată să decid”. Ce face pentru a se menține
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Digi 24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
go4it.ro
Gadget cu baterie util la birou și în mașină: mini suflantă Parkside la Lidl
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Patrick André de Hillerin va fi depus marți la o capelă din Tulcea, iar miercuri va fi adus la Cimitirul Bellu Catolic. Când va avea loc înmormântarea
Gandul.ro
Patrick André de Hillerin va fi depus marți la o capelă din Tulcea, iar miercuri va fi adus la Cimitirul Bellu Catolic. Când va avea loc înmormântarea
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”
Mediafax Spania
Poveste dureroară: Era FAIMOS, dar a ajuns la sapă de lemn: „Am rămas fără niciun ban”