Ce vedete au donat sânge pentru Mihai Constantinescu! Starea cântărețului e în continuare gravă

Vedete
Ce vedete au donat sânge pentru Mihai Constantinescu! Starea cântărețului e în continuare gravă

La Spitalul Floreasca, unde se află internat Mihai Constantinescu, au donat marți, 18 iunie, sânge, peste o sută de persoane până la orele prânzului, după ce familia a făcut un apel în acest sens. Printre cei care au venit să doneze se numără şi Iuliana Marciuc, dar şi artistul Petre Geambaşu, împreună cu soţia, însă aceştia nu au putut dona.

Mihai Constantinescu are o şansă să trăiască! Artistul, care se zbate între viaţă şi moarte de mai bine de o lună de zile, pe un pat de spital, este iubit de Dumnezeu. Peste 100 de persoane s-au gândit să-l ajute în momentele grele în care se află, după ce familia şi apropiaţii au făcut un apel, anunță click.ro.

Prieteni, colegi şi admiratori au fost să doneze sânge pentru Mihai Constantinescu la centrul de transfuzii din incinta Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală. Între aceştia s-au aflat foarte mulţi tineri. Orice persoană care a dorit să ajute a fost binevenită, indiferent de grupa sanguină.

Se donează sânge indiferent de grupa sanguină la spitalul Floreasca, centrul de transfuzii. Specificaţi pentru cine donaţi! Vă mulţumesc din suflet!”, spunea soţia artistului, Simona.

Printre donatori s-a numărat şi vedeta tv Iuliana Marciuc, care a dorit să-i fie alături lui Mihai, dar şi să dea un exemplu, ca oamenii să sară în ajutor şi să doneze sânge, de care este atât de nevoie în spitalele de la noi.

Şi Petre Geambaşu cu soţia sa au vrut să doneze sânge pentru prietenul lor, dar nu au putut face acest gest, din cauza vârstei

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce face acum Simina Costea, fosta soție a lui What’s Up. A plecat din România și și-a schimbat complet viața. Nu o mai recunoști!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Click.ro
Cine era tânăra găsită moartă într-o valiză, în Olt. Valentina avea răni grave pe corp
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Digi 24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Rovinieta ajunge la 330 de lei pentru unele mașini. Schimbare majoră pentru șoferi din 1 octombrie
Promotor.ro
Rovinieta ajunge la 330 de lei pentru unele mașini. Schimbare majoră pentru șoferi din 1 octombrie
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
De ce a lăsat Corina Drăgotescu România pentru visul american: A povestit totul!
Gandul.ro
De ce a lăsat Corina Drăgotescu România pentru visul american: A povestit totul!
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
Mediafax Italia
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale
Mediafax Spania
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale