Lenna Horvath, sexy printre piramide! Ținuta cu care i-a înnebunit pe arabi

Lenna Horvath a plecat în Egipt, într-o binemeritată vacanță. A dorit să-și reîncarce bateriile pe plajă, într-un loc retras și, totodată, să meargă și la piramide.

”Simțeam nevoia să îmi încarc puțin bateriile, iar mie îmi place să stau la soare, să mă bucur de apă, de litoral, de căldură. Așa că, mi-am pus câteva costume de baie la mine și alături de niște amice de-ale mele, am plecat în Egipt. Nu a fost o vacanță programată, am luat ce am găsit mai repede. Am mers, din nou, să văd piramidele, este a treia oară când le văd, dar de fiecare dată mă fac să mă simt cu totul și cu totul încântată. De data asta, am cam exagerat însă când m-am dus la piramide, m-am dus cam dezbrăcată și arabii deja se uitau cam ciudat la mine”, a spus Lenna Horvath, potrivit wowbiz.ro.

Artista a mai precizat că adoră să stea în costum de baie. ”E cald și pot să mă desfășor aici… Dar, chiar dacă aș sta mai tot timpul chiar goală, nu o fac, lumea te vede și mi-e teamă că s-ar putea să interpreteze greșit”, a mai spus Lenna Horvath.

Altfel, Lenna Horvath a dezvăluit că toți banii pe care îi va câștiga în urma lansării primului album îi va dona în conturile unor campanii împotriva drogurilor. “Melodiile de pe album sunt, de altfel, dedicate luptei împotriva drogurilor și a efectelor devastatoare pe care le au acestea asupra oamenior. Nu mai vreau să văd oameni, vieți, destine frânte din cauza prafurilor, țigărilor sau mai știu eu ce alte mizerii din acestea„, a spus Lenna Horvath.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare