MasterChef își oprește filmările. Decizia luată la Pro TV

MasterChef își oprește filmările. Decizia luată la Pro TV

După o pauză de doi ani, Pro Tv a reluat emisiunea MasterChef, având jurați noi la înaintare, printre ei și cunoscutul bucătar Joseph Hadad. Tot el este și motivul pentru care producătorii au decis să sisteze filmările, temporar, totul având legătură cu religia lui. 

Show-ul Pro TV, programat aproape în afara prime-time-ului, a debutat până acum pe locurile doi și trei în audiențe.

„Sezonul cu numărul şapte va include probe noi, cu totul şi cu totul surprinzătoare, atât pentru concurenţi, cât mai ales pentru telespectatori. Concurenţii vor găti în mai multe locaţii spectaculoase, zone care vorbesc de la sine despre istoria culinară a ţării noastre. De-a lungul sezonului, concurenţii vor fi puşi la grea încercare, atât din punct de vedere al rezistenţei, cât şi al creativităţii”, au spus producătorii emisiunii.

Ei bine, iată că după doar câteva ediții, filmările vor fi sistate, însă temporar, din cauza juratului Joseph Hadad.

Şi asta pentru că chef-ul, originar din Ierusalim, respectă cu sfințenie sărbătorile religiei mozaice (iudaism). De exemplu, vineri seara, la apusul soarelui, începe Sabatul, zi în care practicanții acestei religii se abțin cu desăvârșire de la orice activitate care se consideră muncă de către codul religios Halaha (corpus de legi religioase evreiești). Chef Joseph Hadad petrece tot acest timp în rugăciuni şi nu poate munci, susțin cei de la click.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine este și cum arată prima soție a lui Radu Vâlcan. Prezentatorul de la „Insula iubirii” s-a căsătorit la 26 de ani. De ce au ajuns să divorțeze?
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Saveta Bogdan dă de pomană de Moșii de toamnă și pentru foștii soți: „S-au dus cu alte femei, dar eu tot le aprind lumânări”. Cum arată coliva cu 4 etaje
Click.ro
Saveta Bogdan dă de pomană de Moșii de toamnă și pentru foștii soți: „S-au dus cu alte femei, dar eu tot le aprind lumânări”. Cum arată coliva cu 4 etaje
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
Digi 24
VIDEO Mașina Anului 2027, premieră în industria auto europeană. Toate modelele din marea finală sunt 100% electrice
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Digi24
VIDEO Dispariția celor trei frați din Sălaj: un cioban ar fi văzut unul dintre copii cu un bărbat. Anchetatorii iau în calcul răpirea
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
Promotor.ro
Cât costă un Volvo XC40 second-hand în România? Un SUV suedez din 2021 atrage atenția prin dotări
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
go4it.ro
Furnizorul de energie a fost victima unui atac cibernetic
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Descopera.ro
Consumul zilnic de alune ar putea contribui la protejarea creierului
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Gandul.ro
Fostul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, intervine în criza politică și anunță moțiune pentru dărâmanrea guvernului Tusk. Cine ar putea să îi ia locul
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani