Acasă » Vedete » Gestul emoționant făcut de Elena Udrea în fața bisericii în care și-a botezat fiica

Gestul emoționant făcut de Elena Udrea în fața bisericii în care și-a botezat fiica

De: Alina Dragusin 20/09/2019 | 18:27

La scurt timp după ce a coborât treptele bisericii în care și-a botezat fiica, Elena Udrea a făcut un gest emoționant. Fostul ministru al Turismului a explicat ce înseamnă acesta și cât de importantă este această zi pentru familia sa. Mica prințesă a vedetei și a lui Adrian Alexandrov zice de câteva luni “mama” și merge de două luni.

Citește și: Imagini exclusive de la botezul fiicei Elenei Udrea și a lui Adrian Alexandrov

Gestul emoționant făcut de Elena Udrea în fața bisericii în care și-a botezat fiica

Eva Maria Alexandrov a fost botezată la Biserica Cașin, închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, dar și Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. Nașii fetiţei Elenei Udrea sunt nişte prieteni vechi de familie.

“E creştină! A plâns, aşa cum ne-am aşteptat pentru că e ora ei de somn… am botezat-o şi îmi doresc ca toată viaţa ei să trăiască în iubirea Lui Dumnezeu. E greu s-o bagi în apă fără să vrea ea, îi era şi foame, dar a ieşit bine. Am avut emoţii foarte mari, dar în primul rând pentru ea. Îi mulţumesc din suflet că m-a ales pe mine să fiu mama ei”, a spus fericita mămică după ce a ieșit din lăcașul de cult.

Aflată în fața bisericii și înconjurată de o armată de jurnaliști, cărora s-a oprit să le vorbească, Elena Udrea și-a ridicat privirea spre cer preț de câteva secunde și a zâmbit. Gestul ei este considerat de mulți unul de mulțumire, recunoștință față de Dumnezeu pentru că în ziua botezului fiicei sale se află în România, iar când a fost întrebată despre acesta, ea a spus: “Ăsta a fost un semn. Dumnezeu a făcut ca botezul să fie chiar de ziua ei”.

“Da, ne bucurăm că e o zi frumoasă. De fapt, ştiam că va fi o zi frumoasă, chiar dacă se anunţase frig. Lucrurile au fost făcute în aşa fel încât am ajuns cu botezul chiar de ziua ei. Ăsta a fost un semn. Dumnezeu a făcut ca botezul să fie chiar de ziua ei. Să trăiască sănătoasă, cu noi alături. Să fie înconjurată de iubire. Puțin… puțin (n.r.: răspunsul vedetei când a fost întrebată dacă ea a plâns în biserică, în timpul ceremoniei de creștinare a fetiței sale), în momentul în care s-a cântat: «la mulți ani»”, a mărturisit Elena Udrea în fața Mănăstirii Cașin.

“Am avut emoţii foarte mari. Nu a fost uşor pentru că în momentul în care preotul a băgat-o în cristelniţă aveam emoţii…”, a completat logodnicul vedetei, Adrian Alexandrov.

Micuța creștină, părinții biologici, cei spirituali, dar și invitații de la botez vor sărbători evenimentul la un local de lux din Capitală. Tot astăzi, Elena Udrea îi va rupe turta fiicei sale. Cea de-a doua rochie de botez purtată de Eva Maria Alexandrov a fost roz și a avut o croială interesantă. Ținuta ei s-a asortat cu pantofiorii pe care nașa i-a cumpărat. În imaginile din galeria foto a articolului puteți să vedeți cum a arătat aceasta după ce a ieșit din biserică, dar și ce rochie superbă a purtat înainte să fie botezată.

Citește și: TOP 50 – Vedete din România cu “cameltoe”. Cum au fost fotografiate Antonia, Andreea Marin, Bianca Drăgușanu și Elena Udrea

Elena Udrea și Adrian Alexandrov, părinți de fetiță

Elena Udrea a devenit mămică la 44 de ani. Eva Maria a venit pe lume pe 20 septembrie 2018, mai devreme cu o lună decât știau părinții ei și medicii. Am fost luați prin surprindere, când am fost la control. Medici au aproximat nașterea în 48 de ore și am rămas în spital. La patru dimineața, când eu deja nășteam, în spital nu erau decât asistentele speriate. Am născut total natural, pe viu. Când au venit și medicii, în cinci minute am născut”, a mărturisit jurnaliștilor revistei VIVA! în ziua în care a născut-o pe fiica sa.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut anunțul așteptat de milioane de români
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei bunică „Când mă gândesc că a dat naștere la 12 copii, asta mă înfioară.”
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să faci ca să nu rămâi fără bani
Când expiră, de fapt, cardurile sociale. Până la ce dată sunt valabile și ce să...
Animalul pe care românii îl cresc pentru desfătarea străinilor. Merge direct la export și se pot face inclusiv nuggets din el
Animalul pe care românii îl cresc pentru desfătarea străinilor. Merge direct la export și se...
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
INTRĂ BANI mai mulți în conturi. Vestea cea mare pentru MILIOANE de români
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc...
Sunt cele mai scumpe mere din lume. Foarte puțini oameni și le permit
Sunt cele mai scumpe mere din lume. Foarte puțini oameni și le permit
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o...
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani:
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
Profețiile clarvăzătoarei Baba Vanga devin realitate. Ce s-a adeverit din ce a prezis bulgăroaica pentru 2024
Profețiile clarvăzătoarei Baba Vanga devin realitate. Ce s-a adeverit din ce a prezis bulgăroaica pentru...
Orașul din România în care poți lua mâncare fără să o plătești. Nu te costă nici măcar un leu
Orașul din România în care poți lua mâncare fără să o plătești. Nu te costă...
Singura gară din România care a fost construită pentru personalități. Ce nume grele au coborât din tren și s-au plimbat pe peron sau prin stațiune
Singura gară din România care a fost construită pentru personalități. Ce nume grele au coborât...