Una dintre cele mai dorite ispite de la Insula Iubirii a rămas fără iubit: „Totul devine monoton și plictisitor”

Bianca Roman a devenit cunoscută grație show-ului “Insula Iubirii”, unde a fost una dintre ispite. După participarea la show, tânăra a avut parte de admirația bărbaților, însă până acum nu și-a găsit alesul.

Bianca Roman a explicat pe rețelele de socializare de ce a ales să fie din nou singură și fără obligații.

„Am avut curajul să pun capăt unei relații în care numai eu eram sarea și piperul, eu organizăm toate evenimentele, distracțiile, ieșirile, persoană a doua era doar o umplutură care bineînțeles mă iubea și pe bună dreptate, din moment ce bifăm toate căsuțele. Am folosit și eu cuvântul „Te iubesc ” fiindcă iubeam momentele create de mine, dându-mi seama, într-un final că dacă mă opresc în a creea, nu se mai întâmplă nimic, totul devine monoton și plictisitor,mut,ori eu și nimeni nu poate așa. Rămân cu un respect față de trecut și prin această postare îmi doresc să nu mai am întrebări în privat referitor la această situație.Eu sunt împăcâtă sufletește pentru că, la insistente,acum o lună am mai dat o șansă, dar nu se schimbase nimic.Am iubit cat am simțit!”, a scris Bianca Roman, pe Facebook.

Bianca Roman își crește singură fetița

După participarea la show, viața i s-a schimbat complet, iar în urmă cu un an și opt luni a devenit pentru prima oară mamă. Din păcate, fosta ispită își crește singură fetița.

„Am născut acum un an și 8 luni. Notoritatea m-a ajutat, apariția la Insula Iubirii. În decursul timpului am simțit fericirea. N-am simțit cu nimeni să ajung la căsătorie. Eu am noroc în alte lucruri, n-am putut să le am mereu pe toate. Am noroc de un copil minunat pe care mi l-am dorit. Eu sunt fericită așa cum sunt”, a spus Bianca Roman, la Agenția Vip.

„Eu am cunoscut pe cineva nu neapărat pentru relație serioasă, nu m-am gândit că vreau să fiu cu el. Am rămas însărcinată, am păstrat copilul chiar dacă nu îl iubeam pe tatăl copilului meu. M-am debarasad de el. Nici pentr un copil nu pot să fiu cu cineva pe care nu-l iubesc”, a mai spus Bianca Roman, la Agenția Vip.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
Click.ro
Michael Douglas neagă dependența de sex, dar recunoaște o nouă aventură extraconjugală: „M-am îndrăgostit nebunește!”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Senatoarea Victoria Stoiciu a depus un proiect de lege prin care se dezincriminează consumul de droguri. Importul și fabricarea de stupefiante vor fi sancționate cu o banală amendă. Proiectul e susținut de Cristian Ghinea (USR) și Daniel Fenechiu (PNL)
Gandul.ro

Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea