Gafă ireală la Pro TV! Ce a apărut pe ecran în timpul emisiunii Șef Sub Acoperire

Gafă ireală la Pro TV! Ce a apărut pe ecran în timpul emisiunii Șef Sub Acoperire
Gafă ireală la Pro TV! Ce a apărut pe ecran în timpul emisiunii Șef Sub Acoperire

Gafă de proporții a celor de la postul Pro TV. În timpul emisiunii ”Șef sub acoperire” – care a durat 53 de minute, telespectatorii (dar nu numai ei, ci un membru CNA) au observat că, pe ecran, a apărut sigla unei companii timp de… 14 minute. În astfel de condiții, Consiliul Național al Audiovizualului a luat atitudine, considerând că totul a fost, de fapt, publicitate mascată.

Cristina Pocora – membru CNA – a considerat că a fost vorba despre o ”sfidare pe față”, sigla BGS apărând timp de 14 minute, fiind vorba despre un adevărat ”bombardament” mediatic. Cristina Pocora a precizat că va solicita și monitorizarea celorlalte ediții ale emisiunii ”Șef sub acoperire”.

„Am făcut această autosesizare pentru că s-a întâmplat ca într-o joi seară să am televizorul deschis pe Pro TV și să apară această emisiune. Când am auzit prima dată BGS, nu mi-a sărit părul din cap, dar mi s-a părut atât de agresivă, că apărea BGS în fiecare secundă (…) Mie mi se pare că suntem sfidați pe față. Mi s-a părut foarte agresiv. Efectiv m-am simțit bombardată și jignită. Văzând toată această monitorizare, voi cere și monitorizarea celorlalte ediții cu ceilalți Șefi sub acoperire. Pentru că, din punctul meu de vedere, este o publicitate mascată și nu este una de bun simț. Mi se pare că este una foarte agresivă chiar și pentru felul meu de indulgent de a privi lucrurile”, a declarat Cristina Pocora, membru CNA, conform paginademedia.ro.

S-a votat în unanimitate

Cristina Pocora a venit și cu propunerea de amendă, de 10.000 de lei. „Nu aș fi mers până aici dacă Pro TV nu ar fi fost televiziunea cu cea mai mare audiență, dacă ora nu era aceea și dacă nu ne-am fi obișnuit că Pro TV dă tendința în piață și inspiră pe mai departe și alte televiziuni”, și-a justificat Pocora propunerea.

Sancțiunea a fost votată în unanimitate de membrii prezenți în ședința publică: Cristina Pocora, Alex Kocsis, Ramona Sorescu, Monica Gubernat, Nicolaie Bălașa, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu și Răsvan Popescu, mai precizează sura citată mai sus.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ana Morodan a dezvăluit problemele de sănătate care au ținut-o 8 luni la spital. „M-a făcut praf. Financiar, emoțional, psihic”! A urmat un tratament strict
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Click.ro
Alina Sorescu a spus adevărul despre relația cu Alexandru Ciucu, la patru ani de la divorț. „Nu e subiectul cel mai fericit din lume”
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
Digi 24
Ce consecințe va avea victoria democraților la alegerile din SUA. „Va urma un război politic dur”
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Digi24
George Simion, vizită fulger în SUA. Cu cine s-a întâlnit șeful AUR: „Trump a avut dreptate în toate privințele”
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Ford Focus din 2017 cu motor Ecoboost. Cu ce dotări vine acest exemplar?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
go4it.ro
În anii ’40, armata SUA a detonat o bombă nucleară sub apă. Nu se așteptau la ce a urmat
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
Gandul.ro
Fiul fostului ministru Tudorel Toader, dat afară de la Universitatea din Iași după acuzațiile de hărțuire sexuală
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia