Diana Dumitrescu, motivul pentru care nu mai alăptează după aproape două luni de când a născut: „A trebuit să îi dau biberon pentru că…”

Diana Dumitrescu este o mămică fericită după ce, cu două luni în urmă, a născut un băiețel care i-a schimbat complet viaţa. Vedeta a făcut câteva schimbări şi în viaţa micuţului Caron Anton pe care a hotărât să nu îl mai alăpteze.

Actriţa a dezvăluit motivul pentru care nu îşi mai alăptează băieţelul la doar două luni de când l-a născut. Se pare că bebeluşul începuse să refuze laptele matern, iar Diana Dumitrescu a apelat imediat la laptele praf.

„E cu mama. Sunt foarte fericită. Mama a venit din prima săptămână de când am născut. Eu am dormit, sunt odihnită. Am parte şi îi mulţumesc lui Dumnezeu, de un copil foarte cuminte. Doarme noaptea câte şase ore. E rai pentru noi în casă. În primele 3-4 săptămâni cât am alăptat trebuia să mă trezesc. Hrăneam copilul din trei în trei ore. S-a înţărcat singur, a trebuit să îi dau biberon pentru că nu lua în greutate şi nu a mai vrut”, a spus Diana Dumitrescu.

Diana Dumitrescu şi-a dorit foarte mult să devină mamă şi după cum a declarat chiar ea, s-a chinuit câţiva ani să reuşească să rămână însărcinată.

„M-am bucurat foarte tare pentru că eu m-am chinuit foarte tare să rămân însărcinată. Nu m-am pozat cu burta, nu mi-am mângâiat burta pe Instagram. Nu ştiu dacă sunt clişee. E o fericire pe care e greu să o descrii în cuvinte. Mie îmi place viaţa privată să o ţin cât pot de mult pentru mine. Lumea întreabă, lumea cere. (…) Nunta mea nu am vrut sub nicio formă să apară la televizor”, a mai spus Diana Dumitrescu.

Diana Dumitrescu și Alin Boroi s-au căsătorit anul trecut

Diana Dumitrescu, năcută pe data de 30 septembrie 1983, în Constanța, a devenit soția lui Alin Boroi în cadrul unei ceremonii care a avut loc în mare secret anul trecut. Vestea că au făcut nunta a fost dată de actriță pe 16 septembrie 2018. În toamna lui 2017, frumoasa vedetă a povestit în cadrul unui interviu cum a fost cerută în căsătorie: “Am fost cerută în căsătorie în iarnă. A căzut în genunchi şi mi-a zis: vrei să fii soţia mea? Am zis Da. Am fost foarte surprinsă. S-a întâmplat în ajun de Crăciun, când ne dădeam cadourile”.

Diana Dumitrescu se află la a doua căsătorie. În trecut, actrița, care este cunoscută publicului din țara noastră grație telenovelelor în care a jucat de-a lungul timpului, a fost căsătorită cu Ion Ducu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
Click.ro
Adela Popescu, vacanță în Grecia alături de familie, în octombrie. Imagini adorabile cu cei trei copii: „E absolut perfect”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!