George Pușcaș, desemnat jucătorul anului 2019 în fotbalul românesc: „Mă simt onorat de premiu!”

George Pușcaș, desemnat jucătorul anului 2019 în fotbalul românesc: „Mă simt onorat de premiu!”

Atacantul formaţiei engleze Reading, George Puşcaş  a fost desemnat jucătorul anului 2019 în cadrul Galei Fotbalului Românesc, eveniment care a avut loc aseară în cadrul „Bucharest Fashion Week”.

„Dacă am luat aceste premii înseamnă că e un an reuşit. Mă bucur mult pentru performanţele pe care le-am reuşit. Mă simt onorat de premiu. Ca şi până acum, şi de acum înainte trebuie să dau mereu totul pentru că fac ceea ce îmi place. Îmi doresc să devin din ce în ce mai bun şi să am performanţe cu echipa naţională, pentru că ăsta e un lucru important”, a declarat George Pușcaș.

La finalul galei în cadrul căreia a fost desemnat fotbalistul român al anului 2019, atacantul în vârstă de 23 de ani al englezilor de la Reading a declarat că el şi ceilalţi tineri promovaţi la prima reprezentativă trebuie să demonstreze că pot continua rezultatele reuşite la selecţionata de tineret.

„A contat mâna lui Mirel Rădoi în performanţele pe care le-am realizat cu naţionala de tineret. Ne cunoaşte, îl cunoaştem şi cred că vom face treabă bună şi la naţionala mare. Dar nu înseamnă că dacă îl ştii pe un antrenor poţi să te relaxezi şi să nu dai totul. Cred că este o responsabilitate şi mai mare acum că el este selecţionerul naţionalei. Acum mai mult ca niciodată ar trebui noi, tinerii, să demonstrăm că putem continua ce am făcut la naţionala U21″, a adăugat Pușcaș.

Referindu-se la barajul play-off-ului Ligii Națiunilor, George Pușcaș a afirmat că duelul va fi infernal pentru tricolori.

„Cu Islanda va fi greu, ca orice alt meci de baraj. Dar sunt încrezător, avem şansele noastre. Nu plecăm cu mai puţine şanse, suntem la acelaşi nivel, vom vedea cine va câştiga meciul. Cât despre posibila grupă de la EURO 2020, pot spune că e grea. Orice grupă la Campionatul European este grea. Dar aşa cum am făcut şi la tineret, nu trebuie să ne uităm la numele adversarilor şi să demonstrăm că putem să ne batem de la egal la egal cu oricine”, a conchis Pușcaș.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!