Cum o cheamă, de fapt, pe Antonia. Ce scrie în buletinul iubitei lui Alex Velea

Cum o cheamă, de fapt, pe Antonia. Ce scrie în buletinul iubitei lui Alex Velea

A fi vedetă înseamnă și să pui aproape totul ”la vedere”. Fanii îți urmăresc fiecare mișcare, încearcă să afle amănuntele picante din viața ta, te taxează corespunzător dacă faci nazuri și încerci să o dai ”pe după plop”. Pe lângă avantajele incontestabile, statutul de persoană publică implică, totuși, și unele compromisuri. 

În ceea ce o privește pe senzuala Antonia, firește că se află în gândurile tuturor fanilor și este ”verificată”, am putea afirma, din toate punctele de vedere. Exceptând unele detalii care țin strict de viața personală – deși nici partidele de amor cu Alex Velea nu au scăpat tirului de întrebări puse de curioși -, Antonia este una dintre vedetele din showbizul autohton care încearcă să interacționeze cât mai mult cu fanii săi. Este și un semn de respect, în ultimă instanță, față de cei care îți cumpără muzica sau care umplu sălile atunci când concertezi.

Pe lângă alte ”curiozități” – de înțeles, de altfel -, fanii Antoniei au dorit să știe și… cum o cheamă, în realitate, pe vedeta lor preferată. Numele de scenă, ”Antonia”, este pe buzele tuturor, dar cartea de identitate se află doar în buzunarul vedetei. Dar nici acolo nu a scăpat de priviri indiscrete, iar adevărul a ieșit la lumină. Numele din cartea de identitate a Antoniei este… Antonia Clara Iacobescu.

Antonia Clara Iacobescu

Antonia l-a făcut ”Regele Măscăricilor” pe Abi Talent

Abi Talent nu s-a mulțumit să îl atace doar pe Alex Velea în ”războiul” intens mediatizat din ultima vreme, ci a trimis și săgeți către Antonia. Artista a reacționat destul de ”catifelat” în comparație cu ”forța” atacului ca care a fost supusă de tânărul care s-a apucat de muzică, după ce a renunțat la școală după opt clase. “Informează-te înainte să «vorbești»” este primul mesaj transmis de Antonia pe Instagram Stories la scurt timp după replicile acide ale lui Abi Talent.

Ulterior, când Abi Talent a făcut public un mesaj video în care a spus ironic: “Din respect pentru nevasta lui Velea… Pardon” – după care a început să râdă -, Antonia i-a transmis într-o postare urcată tot pe Story-ul de la Instagram că nu are nevoie de respectul său și a povestit cum s-a comportat Abi într-o zi în care s-au întâlnit întâmplător. “N-am nevoie de «respectul» tău! Te-am văzut o dată (nu știam cu ce te ocupi) și m-ai rugat să facem o poză… O să te coste tupeul ăsta ieftin. Ești exact cum zice Velea: Un măscărici. Regele Măscăricilor!”, a scris Antonia

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri