Petre Geambașu, declarații emoționante după întâlnirea cu nepotul său, Davin. “O bucurie imensă, apoi o…”

În ultimii șase ani, Călin și Petre Geambașu s-au aflat la cuțite. Și-au aruncat acuzații grele, iar scandalul intens mediatizat a fost urmărit de întreaga opinie publică. Nimeni nu-și mai imagina că părțile, într-un final, se vor împăca.

(VEZI AICI: CĂLIN GEAMBAȘU & FOSTA IUBITĂ SUNT BĂNUIȚI DE CORUPERE SEXUALĂ A MINORILOR!)

Iată, însă, că ”minunea” s-a întâmplat, Călin Gembașu fiind cel care a făcut anunțul pe pagina sa de socializare. Între timp, Petre Geambașu chiar și-a vizitat fiul și nepotul, iar lucrurile merg pe un făgaș normal.

“E un pas spre o redresare a lucrurilor, în special pentru binele copilului. Micuțul are nevoie de stabilitate, de viață de familie, de sentimente ce se dezvoltă numai în cadrul familial. În primul rând, Călin trebuie să înțeleagă că ‘împăcarea’ – dacă aceasta se va produce – înseamnă familia întreagă, adică Bica și Bicu (bunica și bunicul – n.r.). Niciodată altfel. Știți care a fost manifestarea lui Davin la momentul vizitei mele? O bucurie imensă pentru toți trei, apoi o îmbrățișare lungă”, a spus Petre Geambașu pe o rețea de socializare.

(CITEȘTE ȘI: CĂLIN GEAMBAȘU, DECLARAȚII EXCLUSIVE DESPRE PROCESUL PENAL DESCHIS DE LOGODNICA LUI)

“Ah, Doamne, așa aș vrea să fie viața mea!”

Davin, nepotul lui Petre Geambașu, a fost super-încântat de vizita bunicului. “Cât am stat la ei, Davin a exclamat de două-trei ori: ‘Ah, Doamne, așa aș vrea să fie viața mea, cu bunic, cu bunică, cu mamă, cu tată, să fim o familie!’”, a mai spus Geambașu senior.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri