Restricții pe timp de noapte, în România, din cauza coronavirusului. Au fost date deja primele amenzi

Printr-o ordonanță militară, autoritățile din România au impus restricții de circulație pe timp de noapte, iar cetățenii trebuie să rămână acasă în intervalul orar 22.00 – 06.00. Deplasările se pot face numai în anumite condiții și numai dacă este vorba despre situații urgente, justificate, cei care părăsesc domiciliul fiind obligați să aibă asupra lor documentele de identitate, precum și adeverință de la locul de muncă, asta în cazul în care trebuie, neapărat, să meargă la serviciu sau revin de la serviciu la ore târzii.

Bineînțeles, nu toți respectă aceste măsuri care au ca scop tocmai stoparea infecției cu noul coronavirus, cu atât mai mult cu cât în țara noastră au fost înregistrate, din nefericire, și primele decese.

Prima noapte de carantină a dus și la primele amenzi pentru ieșire nejustificată pe stradă. Polițiștii și jandarmii au făcut ”noapte albă”, cum se spune, organizînd filtre și dorind să afle ce motive i-au scos pe unii români din case și dacă aveau asupra lor adeverința de la serviciu sau o declarație pe propria răspundere. În București și Ilfov, cei mai mulți șoferi opriți aveau documentele asupra lor. Dar au existat și cazuri în care deplasarea nu era justificată, iar respectivele persoane au fost amendate  – minim 100 de lei – conform prevederilor Ordonanței Militare nr. 2/2020.

(CITEȘTE ȘI: AMENDĂ DE 20.000 DE LEI LA BRAȘOV, PENTRU O FEMEIE CARE A VENIT DIN ITALIA! A REFUZAT IZOLAREA: „DACĂ MĂ ENERVEZ MĂ DUC ÎN TOT BLOCUL!”)

Articolul 27 din Ordonanța Militară nr 2/2020

”Încălcarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență sau a dispozițiilor ordonanțelor militare ori a ordinelor emise pe timpul stării de asediu și al stării de urgență atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, după caz”.

Amenzile, pentru cei care nu respectă prevederile acestei ordonanțe de urgență, încep de la 100 de lei, dar – atenție – pot ajunge, în unele cazuri, până la 5.000 de lei pentru persoanele fizice. În cazul persoanelor juridice, amenzile pot ajunge până la 70.000 de lei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!