Acasă » Trending » Adda a comis-o și s-a dat de gol singură, la 5 ani de la nunta cu soțul ei: „Am stricat tot”

Adda a comis-o și s-a dat de gol singură, la 5 ani de la nunta cu soțul ei: „Am stricat tot”

De: Ramona Danciulescu 13/04/2020 | 11:12

Adda este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, dar și una dintre cele mai excentrice și omul care nu s-a temut niciodată să fie fix așa cum își dorește, chiar dacă cei din jur au taxat-o dur uneori pentru acest lucru. 

Și, pentru că are o fire mai excentrică și un fel de a fi mai aparte, Adda a povestit totul despre cum a ruinat cererea în căsătorie a soțului său, Cătălin. Dezvăluirea a venit chiar în ziua în care cei doi au împlinit 5 ani de la frumosul eveniment.

Pe contul ei de Instagram, Adda a publicat o fotografie cu ea și Cătălin, alături de un mesaj în cadrul căruia a relatat întreaga întâmplare. Într-o zi în care se duceau la bunici, vedeta a simțit că este ceva în neregulă cu soțul ei, așa că l-a întrebat direct dacă are de gând să o ceară de soție, după care a găsit de una singură cutia cu inelul, în torpedoul mașinii.

Nerăbdătoare, Adda l-a pus pe Cătălin să oprească mașina pe stradă și a avut parte de cea mai inedită cerere în căsătorie posibilă.

”Acum 5 ani, exact pe 12 Aprilie, mergeam la tara, la bunicii mei, iar Cata se purta un pic ciudat, ca si cum mi-ar fi ascuns ceva. Jihadda, Nebunadda, cum ma stiti, m-am prins imediat ca ceva se intampla si l-am luat tare spunandu-i – “Tu mi-ai luat inel!”. El s-a blocat. Am deschis torpedoul masinii si ce credeti, cutiuta era acolo! ? De emotie si de bucurie i-am zis ca nu imi pasa cum se intampla, dar sa opreasca masina unde se poate si sa ma ceara, ca nu mai pot astepta!

El a vrut sa creeze un moment frumos pe scena, la un concert. Evident ca eu am stricat tot! Asa ca, a oprit masina intre doua sate, efectiv in camp, pe marginea unui sant! Am iesit amandoi din masina, el s-a pus in genunchi si, in timp ce rostea intrebarea AIA, AU TRECUT DOUA TRACTOARE pe langa noi! ???? Eu nu am auzit ce spunea, dar raspundeam intruna “DA, DA, DA, DA” . Cerere in casatorie ca asta nu a avut nimeni! Si asta, pentru ca nimeni nu-i ca noi!!! Si intodeauna cand ne amintim cum s-a intamplat, radem cu lacrimi! Te iubesc, Cata!!!”, a povestit Adda, pe Instagramul său.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
REȚETA de cozonac a lui Cătălin Scărlătescu. Renumitul chef a dezvăluit secretul său
REȚETA de cozonac a lui Cătălin Scărlătescu. Renumitul chef a dezvăluit secretul său
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
FOTO. Antonia, ce apariție! Nimeni nu se gândea că o va vedea așa
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a LIPIT de el
Cu ea s-a DISTRAT Pescobar de 1 mai! Cine e Lavinia, BOMBA sexy care s-a...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea generalului considerat cel mai important comandant al Armatei Române în Primului Război Mondial
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea generalului considerat...
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a...
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit o revoltă uriașă
Un fost ministru a fost filmat omorându-și în bătaie soția, într-un restaurant. Imaginile au stârnit...
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani. Abia acum polițiștii au aflat cine este și povestea ei ciudată
Trupul unei tinere a fost turnat în beton în urmă cu peste 50 de ani....
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Cine este, de fapt, micutul  Lucas! Tzancă Uraganu a spus tot: „Vreau să clarific așa puțin”. Artistul a făcut dezvăluiri emoționate despre micuțul răpus de cancer
Cine este, de fapt, micutul Lucas! Tzancă Uraganu a spus tot: „Vreau să clarific așa...
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a actorului?  „Nu se va anula nimic.”
Florin Piersic, ajuns de urgență pe masa de operație! Care este starea de sănătate a...
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se...
Întors în ţară din Germania, un bărbat din Gorj a avut parte de o surpriză neplăcută. Şi-a găsit casa complet goală
Întors în ţară din Germania, un bărbat din Gorj a avut parte de o surpriză...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de Pensii
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră făcut de Casa de...
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a uimit până și pe grătargiu
Câți mici a comandat un singur român la o terasă de 1 Mai. Numărul l-a...
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Vladimir Putin a dat ORDIN. Deja a început totul: Nu vreau să sperii pe nimeni...
Doliu uriaș în Joia Mare, în România! S-a dus și el! Ce Om! Dumnezeu să-l țină în Lumină!
Doliu uriaș în Joia Mare, în România! S-a dus și el! Ce Om! Dumnezeu să-l...
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor pentru Ucraina
Rusia îşi intensifică producţia de armament, după ce Statele Unite au anunţat un nou ajutor...
Veste tristă despre Florin Piersic. Acum s-a aflat
Veste tristă despre Florin Piersic. Acum s-a aflat
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
Vești proaste despre Florin Piersic. Spitalul l-a îmbolnăvit mai rău
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
https://www.gandul.ro/diverse/cat-costa-porumbul-fiert-sau-copt-in-vama-veche-pana-si-acest-simplu-produs-a-ajuns-sa-fie-foarte-scump-20198989
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată...
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am pornit cu o Dacia 1300 și eram cel mai bun fotbalist”
De ce Gică Popescu nu i-a cumpărat fiicei sale o mașină mai scumpă: „Eu am...
Demi Moore se pregătește pentru ce este mai rău: Starea de sănătate a lui Bruce Willis se înrăutățește
Demi Moore se pregătește pentru ce este mai rău: Starea de sănătate a lui Bruce...
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, decizie radicală înainte de Paște. De ce au plecat cei doi soți în Italia. Fetițele au fost lăsate acasă
Gabriela Cristea și Tavi Clonda, decizie radicală înainte de Paște. De ce au plecat cei...
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa unică să-și schimbe viața complet
Singurele zodii care vor avea noroc pe toate planurile în următoarele două luni. Primesc șansa...
Mircea Badea, reacție dură după ”pensionarea” din învățământ a lui Klaus Iohannis: ”Cum? 20 de ani n-a trecut pe acolo!”
Mircea Badea, reacție dură după ”pensionarea” din învățământ a lui Klaus Iohannis: ”Cum? 20 de...