Elena Gheorghe a recunoscut! Care este singurul motiv pentru care se ceartă cu soțul ei. “Tot timpul încep de la…” Copiii lor, direct implicați

Elena Gheorghe și Cornel Ene au început să formeze un cuplu de 15 ani, iar de un deceniu sunt căsătoriți. Au împreună doi copii și o căsnicie sudată, chiar dacă presărată și cu scurte momente de tensiune, care vin, de regulă, de la micuți. Din fericire, discuțiile se sting rapid.

VEZI AICI: ELENA GHEORGHE S-A ȚINUT DE CUVÂNT: ”V-A PLĂCUT?” CE A PROMIS VEDETA DUPĂ EUROVISION GALERIE FOTO

Recent, Elena Gheorghe a mărturisit că își lasă copiii în preajma gadgeturilor după un program strict, în timp ce soțul ei, Cornel Ene, este mai indulgent și le permite lui Nicolas și Amelie să se joace mai mult timp pe tabeltă sau telefon. De aici pornesc, practic, micile discuții în familie.

“Avem discuții rar, dar mai tot timpul încep de la pitici… Cornel mai cedează câteodată, pentru a calma spiritele încinse de la etajul 11, și pentru câteva minute de liniște, cât să ne tragem răsuflarea, îi lasă să se joace pe telefon. Eu încerc pe cât posibil să îi țin departe de astfel de ‘preocupări’ și de aici apar mici discuții. Sunt însă conștientă că aceste probleme există în toate familiile, deci este generația născută cu gadgetul în mână”, a declarat Elena Gheorghe, potrivit viva.ro.

CITEȘTE ȘI: FOTOGRAFIA DE LA PARIS I-A BĂGAT LA BĂNUIELI: ELENA GHEORGHE, ÎNSĂRCINATĂ? ”SOSEȘTE BEBE 3!”

Își învață copiii aromâna

Recent, îndrăgita cântăreață a dezvăluit că micuții ei, Amelie și Nicholas, au început să învețe aromâna. Puștiul a făcut deja primii pași în acest sens.

NU RATA: ELENA GHEORGHE, SURPRIZĂ EMOȚIONANTĂ DIN PARTEA SOŢULUI: „M-A PUS SĂ MĂ ARANJEZ ȘI NU MI-A ZIS UNDE MERGEM”

“Știe să cânte «Lună albă», «Ma tsi s-adar». Este piesa lui preferată. Îi place foarte mult și îmi spune tot timpul că el este machedon. Îi place ideea asta, să fie machedon. Sunt cuvinte pe care le înțelege – mă rog, fiind un dialect al limbii române, e destul de simplu, dacă ești un pic atent, înțelegi. Sunt foarte multe cuvinte împrumutate. Până la urmă, o să învețe”, a spus Elena Gheorghe.

Gheorghe Gheorghe, tatăl Elenei, este cel care își dorește cel mai mult ca limba aromână să fie dusă mai departe de Amelie și Nicholas. Bărbatul le vorbește deja nepoților săi în machedonește.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Gandul.ro
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!