Brigitte Pastramă este însărcinată în plin divorț. Al cui este copilul

Brigitte Pastramă este însărcinată în plin divorț. Al cui este copilul
Brigitte Pastramă este însărcinată în plin divorț. Al cui este copilul

În ultima perioadă, zvonurile despre o eventuală despărțire dintre Brigitte și Florin Pastramă a fost din ce în ce mai numeroase, cei doi aflându-se – se spune – într-un impas sentimental peste care nu ar mai putea trece.

Totuși, până la o oficializare a despărțirii despre care se vorbește atât de mult în lumea mondenă autohtonă, materializată printr-un divorț – cu toate că nimic nu este sigur din acest punct de vedere -, iată că acum a apărut o nouă informație în acest scenariu intens mediatizat. Brigitte este însărcinată – potrivit viva.ro -, iar cel care a făcut această dezvăluire este chiar Florin Pastramă, fericitul viitor tătic. Totul s-a întâmplat în timpul emisiunii lui Cătălin Măruță de la Pro TV, iar Brigitte ar fi însărcinată în prima lună, pe cale naturală.

Vedeta a apelat și la metoda fertilizării in vitro, numai că a pierdut sarcina și, ulterior, a renunțat la tratament.

(CITEȘTE ȘI: AM AFLAT CE BUNURI INTRĂ LA PARTAJ ÎNTRE BRIGITTE ȘI PASTRAMĂ. CUM A DISPĂRUT CARTIERUL DE VILE DIN “INVENTAR”)

”Vor să își încheie socotelile”

După nici un an de căsnicie, vedetele de la “Ferma”, Brigitte Sfăt și Florin Pastramă, s-ar afla într-un super-impas. Relația lor s-ar fi degradat, iar cei doi s-ar afla acum în pragul divorțului. Acesta ar fi și motivul pentru care Florin Pastramă și-a scos la vânzare șaormeria pe OLX, cerând pe ea 57.000 de euro.

Conform apropiaților cuplului, afacerea cu restaurantul de tip fast-food ar fi singurul lucru care îi mai leagă pe cei doi în momentul de față, iar aparițiile lor publice ar fi doar un paravan, pentru a încerca să ascundă problemele reale.

”Doar șaormeria îi mai ține legați. Firma e a lui Florin, iar banii investiți sunt ai ei. Din această cauză au decis să o vândă. Vor să își încheie socotelile amiabil înainte de divorț. Atât Brigitte, cât și Florin încearcă să nu arate că se confruntă cu anumite probleme în cuplu, dar despărțirea lor e iminentă”, a declarat o persoană din anturajul celor doi.

(VEZI ȘI AICI: BRIGITTE ȘI PASTRAMĂ DIVORȚEAZĂ?! “DOAR ȘAORMERIA ÎI MAI ȚINE LEGAȚI”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Alexandra Dinu, prima soție a lui Adi Mutu, la 45 de ani. Actrița e foarte discretă cu aparițiile publice
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Prosport.ro
„Fabuloasă ca de obicei”. Raluca Zenga a încins atmosfera cu imaginile în costum de baie din cea mai recentă vacanță
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fiica lui Bruce Willis, videoclip tulburător care a stârnit controverse: „Păstrați aceste amintiri private”
Click.ro
Fiica lui Bruce Willis, videoclip tulburător care a stârnit controverse: „Păstrați aceste amintiri private”
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
Digi 24
Sondaj realizat de un institut al lui Marius Lulea: AUR ar avea 10,8% din intenția de vot. „Partidul Călin Georgescu”, la debut
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
Digi24
„Nu mai provocați Rusia”: Solicitarea fermă a Pentagonului către oficialii din Europa
A vrut să se angajeze la Bugatti și a plecat cu un Chiron de 3 milioane de euro. În urmărirea lui a pornit șeful, cu un Porsche
Promotor.ro
A vrut să se angajeze la Bugatti și a plecat cu un Chiron de 3 milioane de euro. În urmărirea lui a pornit șeful, cu un Porsche
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Descopera.ro
Boala de care a suferit în tăcere căpitanul Picard din „Star Trek”
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Go4Games
Prism Collection, o nouă gamă de accesorii transparente pentru PS5
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, spune că rectificarea bugetară adoptată astăzi de Guvernul Niculescu menține ratingul de țară în afara „junk” și deschide calea spre o posibilă ieșire din zona negativă
Gandul.ro

Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani