Când începe, de fapt, anul școlar 2020 – 2021? Ultimele detalii

Când începe, de fapt, anul școlar 2020 - 2021? Ultimele detalii

Până să înceapă pandemia de COVID-19, anul școlar 2020-2021 era programat să înceapă luni, 14 septembrie, iar cursurile se întindeau pe durata a 34 de săptămâni. Însă, în clipa de față, data începerii viitorului an școlar nu este sigură, din cauza coronavirusului.

VEZI AICI: MĂSURI DRASTICE DE PROTEJARE ÎMPOTRIVA COVID-19, LA ȘCOALĂ. ELEVII, OBLIGAȚI SĂ POARTE MASCĂ

Recent, autoritățile au anunțat că elevii vor reveni în sălile de cursuri în septembrie, fără să precizeze o dată exactă. Astfel că, pentru moment, nimic nu este sigur. De precizat că sunt probleme imense și cu terminarea anului școlar în curs, suspendat în luna martie, după ce România a intrat în stare de urgență.

“Până în 12 iunie elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum. În cazuri excepţionale se mai poate face o evaluare suplimentară. Repet, grădiniţile, şcolile, universităţile nu se vor redeschide în acest an şcolar universitar. Se vor redeschide în septembrie când începe noul an şcolar”, a spus preşedintele României, Klaus Iohannis.

EDUCAȚIE. Câți copii nu au acces la un calculator. Școală în online, misiune imposibilă pentru România anului 2020!

Anul școlar 2020-2021 ar începe, în mod normal, pe 14 septembrie. Utimele detalii

În mod normal, anul școlar 2020 – 2021 ar urma să înceapă luni, 14 septembrie. Totul depinde de ce se va întâmpla cu pandemia de coronavirus până în toamnă, când unii specialiști anunță un al doilea val de îmbolnăviri. O decizie finală urmează a fi luată, cel mai probabil, la sfârșitul verii, când autoritățile vor avea la dispoziție cifrele exacte cu privire la COVID-19.

NU RATA: CUM VA FI RECUPERATĂ DE ELEVI MATERIA NEPARCURSĂ. MONICA ANISIE: ”CURSURILE PROGRAMATE PENTRU ACEASTĂ PERIOADĂ VOR FI…”

Până atunci, elevii din clasele terminale (clasa a 8-a și a clasa 12-a) au posibilitatea să se întoarcă la cursuri pe 2 și 3 iunie, pentru a pregăti corespunzător Bacalaureatul și Evalurea Națională. Într-o sală de curs, vor avea acces cel mult zece elevi, potrivit anunțului făcut de Klaus Iohannis, președintele României.

“Până în 12 iunie elevii vor avea mediile încheiate cu notele pe care le au acum. În cazuri excepţionale se mai poate face o evaluare suplimentară”, a anunțat șeful statului.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
Click.ro
Ce echipa a fost salvată de la Asia Express. A primit a doua șansă după ce totemul a fost verde
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Digi 24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
go4it.ro
Gadget-ul recomandat pentru hipertensivi
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
După scamatoria avertismentului Bloomberg, a venit rândul Reuters să avertizeze România, tot sub semnătura unor români: „Numirea unui guvern PSD-AUR sau convocarea de alegeri anticipate ar putea declanșa o retrogradare a ratingului de credit al României”
Gandul.ro

Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Mediafax Italia
Scenariul sumbru pentru 2070. Fără zăpadă și fără apă...
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!