Diana Constantin de la „Insula Iubirii”, mărturii despre viața sentimentală. „Am ajuns să fiu jignită, mi-am primit lecția de viață!”

Diana Constantin a devenit cunoscută grație show-ului “Insula Iubirii”, difuzat de Antena 1, unde a și făcut amor cu Andy, una dintre ispite. Asta în condițiile în care era implicată într-o relație cu Ben, pe numele din buletin Pollak Bohus.

Citește și: Sex la Insula Iubirii! Cele mai fierbinți scene din sezoanele trecute | Video interzis minorilor

Recent, Diana Constantin a povestit detalii despre lucrurile prin care a trecut în ultimele luni, mărturisind că nu prea i-a fost deloc bine din punct de vedere sentimental.

„Insula iubirii mi-a oferit multe lecții din care am învățat. Am învățat că dacă un om te jignește atunci nu te iubește. Ceea ce am trăit cu Ben și cu alte persoane, adică faptul că m-am purtat urât, totul mi s-a întors apoi în fosta relație de patru luni și am ajuns să fiu eu jignită. Am fost patru luni într-o relație de parcă eram eu într-o relație cu mine, cea veche. Mi-am primit lecția de la viață„, a spus Diana Constantin.

Citește și: Diana de la Insula Iubirii a fost abandonată la naștere, iar ce a aflat la naștere i-a dat lumea peste cap brunetei fatale de la Antena 1

Diana Constantin, scene de sex la “Insula Iubirii”

Diana Constantin a participat prima dată la “Temptation Island – Insula Iubirii” alături de Ben, pe numele din buletin Pollak Bohus. Ea s-a despărțit de controversatul afacerist pentru ispita Andy cu care a întreținut relații intime în timpul filmărilor din Thailanda. În cadrul sezonului trecul de la “Insula Iubirii”, bruneta s-a înscris alături de Aurel Deacanu, un fost concurent al show-ului prezentat de Radu Vâlcan.

Citește și: Diana de la Insula Iubirii a făcut marele anunț: „N-am o preferință… Dacă vei fi băiat, vreau să semeni cu tatăl tău…”

Cei doi s-au despărțit și, pe durata filmărilor, ea a format cuplu cu George, dar își declara sentimentele pentru Andy.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Click.ro
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea