După despărțirea de Carmen de la Sălciua, Culiță Sterp a făcut anunțul: ”Patru copii aș vrea…”

După despărțirea de Carmen de la Sălciua, Culiță Sterp a făcut anunțul! Artistul și-a deschis sufletul și a mărturisit că este pregătit să devină tătic.

S-au căsătorit, iar apoi au divorțat cu scandal. Motivul rupturii dintre cei doi ar fi fost faptul că artistul a călcat strâmb. După ce nimeni nu le mai dădea nicio șansă, Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au făcut, în toamna anului trecut, marele anunț al împăcării.

Câteva luni bune, relația celor doi a fost numai lapte și miere. Se afișau din nou împreună și păreau mai fericiți ca niciodată. Numai că… s-a rupt din nou lanțul de iubire și au ajuns să se despartă definitiv. (CITEȘTE ȘI: EMILY BURGHELEA, ÎN POZIȚII INTERZISE MINORILOR, PE PLAJĂ. ȘI-A EXPUS ÎN TOATĂ SPLENDOAREA POSTERIORUL DE BRAZILIANCĂ ȘI…)

Culiță Sterp a trecut peste despărțire, iar acum se gândește serios să devină tătic. Artistul provine dintr-o familie numeroasă și își dorește, la rândul său, să aibă cel puțin patru copii. Trebuie, însă, să-și întâlnească sufletul-pereche pentru a-și îndeplini visul.

”Măcar patru copii aș vrea. Îmi plac foarte mult copiii. Eu am fost cel mai năzdrăvan, mai plecam de acasă. Am plecat două zile de acasă cu bicicleta și m-a dat dispărut. Mama încerca să ne împace, că tata era mai mult plecat la animale”, a spus Culiță Sterp la Antena Stars.

Mama lui Culiță Sterp: ”Am crezut că băiatul meu se va cuminți”

Mama lui Culiță Sterp a făcut dezvăluiri uluitoare despre căsătoria eșuată a fiului său cu artista Carmen de la Sălciua. (CITEȘTE ȘI: DARIA RADIONOVA A LUAT FOC ŞI O ATACĂ PE BIANCA DRĂGUŞANU! ACUZE DURE DUPĂ CE AU APĂRUT IMAGINI CU IUBITA LUI ALEX BODI, ÎNAINTE DE OPERAŢII: „TOŢI ÎNŢELEG…”)

”Eu nu m-am băgat niciodată în relația lor. Este adevărat, l-am sfătuit să nu se căsătorească așa de repede, la doar 23 de ani, dar a fost decizia lui. Totuși, am crezut că băiatul meu se va cuminți când s-a însurat cu ea. Însă, m-am înșelat. De aceea, am fost și dezamăgită. El a rămas mai cu lipici la fete… Așa este el, seamănă cu taică-su… poate, într-o bună zi, va găsi persoana potrivită pentru el”, a declarat Geta Sterp pentru wowbiz.ro.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Click.ro
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!