Dezastru în Asia! Bangladesh, aproape de o criză umanitară! 550 de oameni au murit

Bangladesh este aproape de o criză umanitară, după ce țara a fost lovită de un adevărat dezastru, 550 de oameni au murit și 9,6 milioane au fost afectați. 

Situație îngrozitoare în Asia, după ce Bangladesh, Nepal și India au fost lovite de două calamități. După ce abia scăpaseră de superciclonul Amphan, a început sezonul ploios, iar musonul a adus precipitații extrem de abundente. 

9,6 milioane de oameni, afectați

În ciuda eforturilor autorităților și a celor de la ONU, 550 de persoane au murit și 9,6 milioane au fost afectate de dezastru, anunță Crucea Roșie.

Ministrul care se ocupă de gestionarea dezastrelor naturale din Bangladesh a declarat că o treime din țară se află deja sub apă, iar ploile abundente vor fi continua cel puțin până la finalul lunii. ONU estimează că aceste inundații sunt cele mai îndelungate din 1988 încoace, scrie The Guardian. 

„Țara se află în stare de urgență din cauza coronavirusului de patru luni și asta deja a avut un impact serios. 40% din venitul celor din zona rurală venea din orașe, însă pandemia i-a lăsat fără serviciu. Aproape o treime din populație a ajuns sub limita sărăciei. Ne va afecta extrem de grav, oamenii riscă să rămână fără hrană sau energie electrică, suntem într-o situație critică și trebuie să rezolvăm cumva”, a declarat Rezaul Karim Chowdhury, președintele unui renumit ONG din Asia. 

Foto: pixabay.com

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Click.ro

Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară?  Cite
Digi 24

O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Digi24

Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
go4it.ro
Espressor automat Philips la ofertă la Lidl: reducere de 200 de lei
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
Go4Games
Xbox trece prin momente dificile. Franciza Halo a fost cedată
VIDEO | Siegfried Mureșan, prins cu „copiuțe”. Premierul desemnat promite salarii și pensii mai mari, dar nu știe ce valoare au salariul minim și pensia minimă în România. Cum s-a încurcat complet la rata inflației
Gandul.ro

Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Același coș, prețuri diferite! Cât costă lista La Carrefour față de alte supermarketuri
Mediafax Spania